În zorii lui 11 iulie 1917, la ora 03.50 s-a dezlănțuit ofensiva română la Mărăști, bătălie rămasă în istorie drept „bătălia în izmene” . Un nume amuzant care însă marchează una dintre paginile cele mai glorioase din istoria Armatei Române. Ceea ce e trist este că dupa 103 ani si dupa intrarea in NATO si UE , suntem la fel: in izmene !
Într-o zi toridă din vara anului 1917, pe când Puterile Centrale „își frecau mâinile” gândindu-se că feldmareșalul german August von Mackensen, supranumit „spărgătorul de fronturi”, le va umple de glorie pe câmpul de luptă românesc, soldații din Regimentul 32 Infanterie „Mircea” aveau să facă o dovadă impresionantă de eroism și nebunie. Ostașii s-au dezbrăcat de vestoane, rămânând în izmene și cămăși, după care s-au repezit asupra nemților cu baionetele, urlând din toți rărunchii „Uraaa, uraaa!”. La vederea acestor „fantome albe”, nemții au bătut în retragere – cei care au apucat.
Prin durata, proporţiile şi intensitatea ei, Bătălia de la Mărăşeşti a fost cea mai mare de pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial, la sfârşitul căruia, la 1 Decembrie 1918, avea să aibă loc Marea Unire.
Cum au ajuns soldații români să lupte în izmene
Atacul „Regimentului în izmene”, rămas în istorie și drept „Atacul cămășilor albe”, ar fi avut loc pe 25 iulie 1917. Batalionul 3 al Regimentului 32 Infanterie „Mircea” a avut atunci o surpriză de proporții pentru inamicii nemți.
Înainte de contraatacul inedit, în dimineaţa acelei zile, satele Străjescu, Doaga şi Moara Roşie au fost bombardate puternic de inamici. În timp ce Regimentul 32 Infanterie acţiona pe malul stâng al Siretului, în prima linie, locotenentul-colonel Vasile Stamate, comandantul acestuia, a murit împușcat în abdomen, în timp ce îmbărbăta, în picioare, ofiţerii şi trupa.
Apoi, în jurul orelor 12.00 ale acelei zile, inamicul crease un intrând considerabil în interiorul dispozitivului românesc, de aproximativ 600 – 800 de metri.
Astfel, fiind o zi caniculară, maiorul Atanasie Ionescu, comandantul Batalionului 3 din cadrul Regimentului 32, le-a ordonat soldaţilor să-şi dea jos raniţele şi vestoanele.
„Inamicul, care se găsea pe Gârla Morilor, satul Bizigheşti, Moara Albă, atacă în valuri mari şi dese. Domnul maior Ionescu Atanasie ordonă deschiderea focului şi, la apariţia duşmanului numeros, ordonă, cu un ton disperat: «Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieţi, ura, ura…». Ostaşii Batalionului 3, Regimentul 32, şi companiile 5-6 din Regimentul 7 pornesc la contraatac în cămăşi, cu un formidabil «Ura, ura…» Duşmanul, la apariţia ostaşilor noştri în cămăşi, fuge, ai noştri îi fugăresc, îi ajung din urmă şi îi trec prin baionetă pe cei ajunşi”, arată un raport al căpitanului Filip Dascălu, comandantul unei companii din Regimentul 7 „Prahova”, care coopera cu militarii Regimentului 32.
În raportul său, căpitanul Filip Dascălu preciza că dorește să nu rămână în istorie informația potrivit căreia acest atac a avut loc după ce „ostaşii români fuseseră surprinşi de inamic, făcând baie în Siret”.
Registrul Jurnal de Operaţii al Regimentului 32 Infanterie (întocmit, după război, pe baza relatărilor participanţilor la lupte), descrie atacul „cămăşilor albe” din 25 iulie 1917 astfel: „Căldura este insuportabilă, atmosfera îmbâcsită de praf, mirosul de praf de pușcă și gazele lacrimogene… Soldaţii noştri se dezbracă de haine pentru a putea mânui mai cu înlesnire «sculele» lor. Regimentul 32 ia hotărârea să contraatace cu rezerva regimentului, Batalionul 3, comandat de maiorul Ionescu Atanasie, care iese din adăpostul lui şi strigă din toate puterile «Înainte!» şi pleacă în fruntea batalionului direct la luptă cu baioneta. Soldaţii şi ofiţerii, îmbărbătaţi de exemplul comandantului lor, se reped cu tot avântul spre inamic, care, deşi superior ca număr, bate în plină retragere în faţa fantomelor albe care înaintau cu hotărâre spre ei, crezând că sunt africani, după cum au declarat ulterior prizonierii nemţi”.
Potrivit jurnalului de operațiuni ale acestui regiment, la sosirea pe front, pe 25 iunie 1917, efectivele erau de 2.995 soldați, 54 ofițeri. În seara zilei de 25 iulie, se consemna că Regimentul 32 a pierdut 39 ofițeri și 2.065 soldați. Jurnalul mai arată că un ofițer al regimentului, sublocotenentul Nicolae Emil, i-a răspuns comandantului său care îl întreabă dacă au terminat cele 300 de cartușe (muniția fiecărui soldat), iar răspunsul a fost unul remarcabil: „Terminăm cartușele, luptăm cu grenadele, terminăm cu grenadele, luptăm cu baioneta…”.
O altă versiune a poveștii – era acalmie, iar soldații români își făceau igiena
Potrivit unei alte versiuni a poveștii „atacului cămășilor albe”, cea contrazisă de căpitanul Filip Dascălu, dar susținută de Mircea Balică, custodele Muzeului Mărăşeşti, acesta ar fi avut loc la 6/ 19 august, în perioadă de acalmie, când soldații români își făceau igiena.
„Era 6 august, era exact înaintea începerii bătăliei de la Mărășești. Majoritatea soldaților români au fost țărani, veniți din glia strămoșească, de la cosit, de la sapă, de la muncile agricole. Acei țărani își purtau originile cu ei, aveau acea ținută țărănească și anume, izmana și cămașa din pânză de in albe, nu le-au lăsat nici măcar în timpul războiului. Vorba vine că fiind cald afară, fiind liniște pe front, acalmie, soldații au ieșit din tranșee și s-au dus la un pârâu aflat în apropierea tranșeelor au început să își scoată hainele, să se spele, să își curețe uniforma. La un moment dat, armata germană a declanșat ceea ce avea să fie bătălia de la Mărășești. A declanșat un contraatac atât de puternic, încât soldații români au fost luați pe nepregătite, majoritatea dintre ei erau în izmenele lor alea albe”, a povestit Mircea Balică.
Și în versiunea lui Mircea Balică, românii au reușit să transforme atacul nemților într-un contraatac masiv.
„Soldații români nu au apucat să își mai ia hainele pe ei, spun cronicile: «s-au apărat ca niște nebuni», n-au apucat să facă uz de armamentul din dotare. Au luat bolovani, dădeau cu bolovanii în cap la nemți, le scoteau ochii, au început să muște. Soldații germani au fost pur și simplu debusolați, luați prin surprindere de această devălmășie. Ei erau soldați bine pregătiți, învățați la școala germană a războiului să atace, să ducă războiul după anumite criterii. Soldatul român nu a ținut cont de absolut niciun criteriu. Important este că ai noștri soldați au respins atacul german. A rămas în cronicile istorice ca «bătălia izmenelor» sau «bătălia fantomelor albe»”, a mai susținut Balică.
Soldaţii din acest regiment, numit al „cămășilor albe”, au efectuat numeroase contraatacuri la baionetă, numai în cămăşi.
Cu ce impresii au rămas nemții
Nemţii au povestit, după război, că plecaseră la luptă spre Mărăşeşti cu uşurinţă, crezând că au în faţa lor oamenii din toamna precedentă şi că mare le-a fost mirarea izbindu-se de noul avânt al românilor, pe care-l comparau cu al francezilor, pe frontul de vest, potrivit lui Constantin Argetoianu, în „Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri”.
„Domnule, după ce am luptat cu românii în 1916, am crezut că a dispărut armata românã, că ea nu exista în 1917 când trebuia să fac un nou efort şi sã cuceresc şi restul României. Dar când a început bătălia de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, mi s-a spus că în faţa mea este armata română despre care eu aveam convingerea că dispăruse. Dar armata română înviase din cenuşa ei ca pasărea Phoenix. Rapoartele de front veneau năpraznice: <<Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nici o haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!>> Atacul la baionetă îi speria pe toţi! Şi fugeau… fugeau nemţii, care nu fugeau de obicei, de data asta fugeau!”, i-ar fi povestit generalul Anton Ludwig August von Mackensen generalului Titus Gârbea, după cum a mărturisit cel din urmă într-un interviu acordat profesorului Ioan Scurtu.
În Bătălia de la Mărășești, ostașii români și cei ruși au împiedicat atingerea scopului acţiunii militare germane, care era de străpungere a frontului și înaintare pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de Siret. Inamicii nemți urmăreau scoaterea României din război.
Discussion about this post