Dupa epocalele evenimente din deceniile opt-noua ale secolului trecut, petrecute in Europa Centrala, de Est si de Sud-Est, mediul continental de securitate, dar mai ales cel statal, s-au deteriorat periculos. Ca masura recuperatorie, oportuna si preventiva la nivel statal, s-a pus o oarecare ordine si fermitate in managementul strategic pentru decizii adecvate si eleborate in materie de securitate si aparare statala si nationala.
In Romania, prin Legea nr. 415, din 27 iunie 2002, s-a trecut la organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Functionalitatea cu responsabilitati strategice a acestei autoritati administrative autonome (numai aparent) este stipulata in Constituţia Romaniei si consta in organizarea şi coordonarea in mod unitar a activităţilor, actiunilor si masurilor care vizeaza apărarea ţării şi securitatea naţională.
Concret, pana acum, CSAT prin decizii strategice a organizat şi coordonat in mod unitar, integrat si unidirectional determinate activităţile care privesc existenta ţării şi stabilitatea naţională, iar pe baza de determinari in plan extern a stabilit participarea ca obligatie sau asa-zis voluntariat la menţinerea securităţii internaţionale, la apărarea colectivă în cadrul NATO si UE, precum si participarea, de multe ori putin justificata, la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii, prin mandat ONU sau OSCE.
Lipsa de experienta in domeniul artei strategice a factorului politic din trecut a facut ca aceasta structura de decizie suprema si nationala (discutabil) sa prezinte cateva insuficiente (nu au satisfacut pe deplin menirea sa) si limite (capacitatea redusa de elaborare manageriala strategica cu exprimare si nationala).
Denumirea de Consiliu si Suprem nu este cea mai potrivita. Membrii nu sunt alesi dupa criterii de competenta, ci politic, nu are activitate creativa permanenta, lipsesc unele competente si atributii executive, rol mai mult de recomandare si indrumare, nu creaza elemente de conceptie, nu este cu adevarat varful deciziei strategice datorita institutiei prezidentiale si altele.
Apararea tarii nu exprima clar optiunea doctrinar-strategica „si vis pacem para bellum”, ori principiul realitatii actuale si viitoare „sa nu fie razboi, ai grija de Pace”. Dupa parerea unanima, instrumentele de razboi nu sunt similare cu cele ale mentinerii si grijii pentru Pace, indiferent de situatii si conjunctura. Noi sugeram ca doctrina militara (optiunea politica) romaneasca trebuie sa vizeze grija fata de Pace, iar fata de obligatiile colective, comune si parteneriale sa optam dupa cerintele NATO si UE.
Apararea Patriei (in locul tarii) este mai potrivita si exprima stabilitate (ca sintagma) in actualul context si perspectiva, intrucat se refera la spatiul crearii, existentei si dezvoltarii perene ale Neamului Romanesc.
In conditiile determinarilor externe euroatlantice, europene si parteneriale pe toate planurile, „obtinute” prin semnaturi negociate, cu insuficienta cunoastere, mai mult ori mai putin responsabile, decizia strategica a CSAT are numai valoare de stampila nationala aplicata pe cerintele impuse din exterior. Chiar asa stand lucrurile, apare ca adevarat regretabil ca la acest nivel nu mai putem evidentia elementul national strategic, „topit” in aspecte si cerinte strategice externe si conditionale.
Totusi, ne mai ramane ceva, dar obligatoriu de facut. Sa gasim de fiecare data acele specificitati strategice nationale, evidentiate separat sau in continutul documentelor de reglementare cu sorginte externa. Aceste specificitati trebuie sa fie rezultatul adecvat si adaptat permanent al aplicarii determinarilor externe la realitatile dinamice ale statului roman, bazate pe creativitate politica, actiune concertata nationala si resurse pe masura, negociate cu abilitate de fiecare data. Oare cine sa faca toate aceste cerinte existentiale pentru Neamul Romanesc?
Acum, mai mult ca oricand, CSAT trebuie sa devina si sa se exprime ca un adevarat semn al puterii nationale in relatiile politice interne si externe, adica sa devina un traditional simbol al manifestarii conducerii politico-militare nationale. Celelalte structuri ale conducerii subordonate devin participanti la elaborarea deciziei si nimic mai mult.
Responsabilitatea CSAT este necesar sa se manifeste in trei directii strategice: analiza permanenta a evolutiei relatiilor politico-militare internationale si elaborarea propriei viziuni geoeconomice, geopolitice si geostrategice; anticiparea deciziei si conceptiei pentru stabilitatea si existenta statului roman; transmiterea de directive si hotarari de transpunere in practica a managementului strategic national.
Metaforic vorbind, in perspectiva imediata, CSAT este absolut necesar sa devina unicul simbol de autoritate si putere nationala, cu trei marci de responsabilitate, adica sa fie traditionalul „buzdugan cu trei peceti”.
Pentru ca aceasta posibilitate sa devina realitate este rational sa se transforme CSAT intr-o institutie cu adevarat autonoma si permanent lucrativa, pentru care are nevoie de o noua Lege, care sa evidentieze o organizare sectorial-departamentala, incadrata permanent cu resursa umana valoroasa, competenta si patriotica si prin desemnarea de lideri ai institutiilor de baza cu responsabilitati in materie de securitate si aparare nationala.
In relatie cu legislativul si executivul sa reprezinte real si necesar autoritatea suprema in crearea si/sau avizarea celor mai importante decizii strategice cu aplicabilitate permanenta, conjuncturala , oportuna si adecvata in domeniile securitate si aparare nationala.
Gl. (r) prof. univ. dr. Constantin Onisor
Membru corespondent al AOS-R
Secretar general Partidul Neamul Romanesc
Discussion about this post