Oare ce este mai exact Francmasoneria? Mulți dintre dumneavoastră au auzit, măcar o dată, întâmplător sau nu despre acest așa zis „club elitist”, „organizație filantropică”.
De asemenea, mai mult ca sigur că aceste noțiuni v-au trezit interesul și, în mod cu totul aparte v-ați adresat multe întrebări sau ați început să puneți întrebări, să cercetați din pură curiozitate subiectul, căutând în tratate, cărți și chiar și în presă, mediu online amănunte care să vă edifice și să vă formeze o părere.
Una dintre multele întrebări rămase în suspensie, în mod cu totul special o constituie problema capitală care are legătură cu impunerea și acceptarea acestei organizații ca fiind capabilă de a fi considerată o religie, în sensul propriu – zis al termenului.
***
În spaţiul germanic, multiconfesional, (Franc)masoneria este cu adevărat “transnaţională” şi cosmpolită. A cunoscut anumite devieri şi structuri “eretice”, conservatoare (autocratice, ierarhii de inspiraţie medievală) sau progresiste (materialiste, anticlericală – cazul Bavariei catolice, 1776-1785).
De exemplu, la Viena, Marea Lojă a lucrat deschis şi fără echivoc alături de guvern, susţinând reformele anticlericale – desfiinţarea Ordinului iezuit (1773) – şi la suprimarea lojilor turbulente din Ţările de Jos austriace, opozante la reformele administrative. În 1786, această ocultă organizaţie a reuşit, pe firul sinuos al istoriei să creeze intrigi , dovadă fiind informarea monarhului Josif al II-lea care admitea: “Guvernământul general al Masoneriei este de acum înainte în conformitate cu edictele Voastre”.
La Neapole (Napoli), celelalte loji ale (franc)masoneriei au reunit prioritar personalităţi laice şi progresiste, devenind un mijloc de coeziune naturală. În Rusia, masoneria a activat în spiritul valorilor aprobate oficial de puterea ţarilor, bucurându-se, până la mijlocul anilor 1780, de sprijinul discret al Ecaterinei a II-a. A fost de asemenea condiderată atractivă şi pentru elita nobiliară care a văzut în ea un semn al «împrumuturilor» europene şi al occidentalizării. În 1760, “aproximativ o treime din înalţii funcţionari civili şi militari din Sankt- Petersburg erau probabil masoni”. (conform G. Hosking, Op. cit., p. 125)
În ansamblul secolului al XVIII-lea, toater mutaţiile culturale produse la nivel de societate au posedat un caracter laicizant. Gândirea raţională a câştigat tot mai mult spaţiul public şi privat, iar spiritul de controversă şi critică a suscitat atitudini militante, provocând distanţarea de morala teologică.
Discursul religios, dominant până acum a avut de suferit, iar diminuarea ca intensitate şi importanţă, chiar ca semnificaţie este efectul pe care toţi aceşti agenţi ai răului l-au vizat şi l-au implementat în toate păturile sociale, cu accent pus pe cele din conducere.
Componenta sacrului a intrat, din nefericire, în declin, iar raţiunea, prin activitatea ferventă a „fraţilor” din loje, au relativizat-ă, determinându-l să se retragă în apărare. Inclusiv Statul s-a desacralizat treptat, devenind un agent al laicizării societăţii şi comportamentelor. Detaşarea de religie a determinat modificarea raporturilor cu Divinitatea şi Biserica. Schimbările mentale au dus la o „criză şi un recul al angajamentelor religioase fundamentale.”
Ştiinţele- în general- au adus Cerul mai aproape de Pământ, dar nu şi pe Dumnezeu mai aproape de om. Savantul sau omul de rând au ajuns ca să trăiască la intensităţi şi cu argumente diferite toată această problematică, cu dilema fidelităţii faţă de credinţa creştină şi a prezenţei unui Dumnezeu tot mai îndepărtat. Sentimentul religios necondiţionat s-a temperat în secolul «indiferenţei» faţă de religie, iar „omul are, în cel mai fericit caz, doar atâta credinţă cât să şi-o poată păstra, dar nu atâta cât să şi-o mai schimbe” (P. Chaunu, Civilizaţia Europei clasice, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989, vol. II, p. 249).
Biserica Catolică în cadrul mişcării Contrareformei a refuzat constant să-şi reconsidere doctrina seculară bazată pe credinţă şi supunere necondiţionată, pe acea recunoaştere a unei autorităţi Divine, pline de mister şi superioară tuturor celorlalte autorităţi pământene, pe instituţii şi ierarhii sacralizate. Drept consecinţă, proliferarea acestor organizaţii a condus la impunerea unei aşa-numite şi exprimate sociabilităţi masonice, perfid exprimate printr-un fel de etică a «unei comunităţi de suflete alese, în interiorul unei lumi închise».
Caracterul mistic al masoneriei a fost de fapt paravanul, în acest context, de la sine înţeles, exprimat tendenţios, aşa cum se regăsesc în documentele epocii: „Dumnezeu fiind Stăpânul nostru, îl invocăm fără încetare pentru a-i cere să ne ocrotească şi noi nu-i vom profana niciodată numele său Sfânt”.
Loialismul religios şi fidelitatea faţă de credinţă au constituit falsele fundamente ale Ordinului, pentru care «adevăratul mason este adevăratul creştin». Cum au fost conciliate, devenind chiar compatibile, misticismul, ezoterismul şi ritalurile iniţiatice cu spiritul raţional şi critic al secolului, rămâne un mister neelucidat.
Acceptarea tolerantă a religiei a ajuns ca să fie însoţită de punerea în discuţie a postulatelor teologice univesale printr-o nouă reflecţie asupra Bibliei şi Scrierilor Sfinte ceea ce va conduce la «schimbarea» planurilor: «luminile naturale» iau locul «luminilor supranaturale». Relaţia masonilor cu Creatorul, obsedantă de-a lungul acestor secole, a constituit un alt paravan, care odată cu acumularea şi impunerea forţelor întunericului, constituie şi în prezent interfaţa nemodificată din momentul răspândirii acestei forme de satanism.
Din acest punct de vedere, calea prestabilită de acces la Dumnezeu nu este desemnată ca rea dar este extrem de strâmtă şi constrângătoare pentru individ. Mistica dezvoltată în cadrul gândirii filosofice iluministe a căutat cu argumente raţionale existenţa unei a doua căi de a accede la Dumnezeu prin descoperirea «adevăratei credinţe şi legături dintre om şi Cosmos». Chiar dacă la nivel declarativ nu-l respinge pe Dumnezeu, dimpotrivă, aspiraţia mistică rămâne: «să credem în El ».
Dar-din moment ce simpla adoraţie şi participare (acceptare) în acest cadru diabolic a avut un caracter fără de întoarcere pentru majoritatea acestor „privilegiaţi ai sorţii”-sociabilitatea (franc)masonică a urmărit direct scopurile politice. Ea a oferit în schimb (tot ca paravan) un mediu de reflecţie şi dezbatere critică asupra teoriilor politice ale epocilor.
De altfel, subtila legătură poate fi identificată, care să asocieze credinţei şi «emoţia profană»: „…….nu profesăm nicio religie, lăsăm în această privinţă întreaga libertate tuturor membrilor noştri, dar proclamăm şi domnia incontestabilă a Raţiunii şi Ştiinţei, privite ca periculoase şi vătămătoare de toate religiile care acceptă supranaturalul şi miracolul”.
Revelaţia divină a fost înlocuită aşadar, cu revelaţia Raţiunii. Proiectul deist privind «noua religie» se naşte pornind de la cuvântul de ordine «Dumnezeu este în Templul nostru». Un Dumnezeu văzut însă în alt plan, la antipodul celui Biblic, desacralizat şi bun, eliberat de aura de mister care îl inconjoară şi mai ales tolerant şi prieten al oamenilor. Dumnezeul Universal, «Marele Arhitect şi ordonator al Lumii care îi uneşte în armonie pe toţi oamenii de bună credinţă, fie că ei sunt creştini, musulmani sau mozaici, chemându-i să construiască împreună Cosmopolisul sau «republica universală» având drept unic scop «binele şi fericirea speciei umane» pe Pământ, nu în Cer.
Bibliografie:
1.Gayot, La franc-maçonnerie française. Textes et pratiques (XVIII–XIX siècles),, Ed. Galli-mard, Paris, 1991.
2.Giarizzo, Massoneria e illuminismo nell’ Europa del Settecento, Venise, 1994.
3.HalÉvi Les Loges maçonniques dans la France de l`Ancien Règime, aux origines de la sociabilité démocratique, Ed. A.Colin, Paris, 1984.
***
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
***
Acest material a fost realizat de către Prof.Dr.Daniel Mihai redactor al BPNews. Toate drepturile rezervate!
Discussion about this post