Orcherstra Filarmonicii de Stat „Transilvania ” din Cluj-Napoca dimpreună cu Corul aceleiași prestigioase instituţii, fiind conduse maestrul de Cristian Mandeal și Cornel Groza în postura de dirijor al corului au dat sens și expresie capodoperei beethoveniene „Missa Solemnis” în re major opus 123, în după amiaza zilei de 29 August la Sala Ateneului bucureștean, în cea de-a șasea zi a Festivalului Internațional George Enescu,ediția a XXVII-a.
Soliștii acestui concert au fost Lucy Crowe soprană,Jess Dandy mezzosoprană, Benjamin Huillet tenor și Alaistar Miles bas.
***
În acest an 2025, Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca celebrează șapte decenii de activitate neîntreruptă, marcând acea excelență în peisajul cultural românesc și internațional.
Fondată în anul 1955 de maestrul Antonin Ciolan, orchestra a devenit un simbol al valorii artistice, evoluând constant și impunându-se pe marile scene ale lumii.
De-a lungul timpului, orchestra a concertat în săli de prestigiu precum Musikverein din Viena, Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul de la Lucerna, Festivalul „George Enescu”, La Folle Journée din Tokyo și multe altele. Colaborările cu dirijori și soliști de renume, printre care Kurt Masur, Yannis Xenakis, Krzysztof Penderecki, Angela Gheorghiu, José Carreras, Radu Lupu, Viktoria Mullova sau Leonidas Kavakos, reflectă nivelul artistic de excepție al ansamblului.
Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” a fost înființat în anul 1972 de Dorin Pop, la inițiativa compozitorului Sigismund Toduță. Sub conducerea lui Cornel Groza, ansamblul a dobândit o recunoaștere internațională, participând la festivaluri și producții de operă în Europa și Asia, colaborând cu dirijori precum Fabio Luisi, Iván Fischer și Marek Janowski.
Filarmonica se distinge printr-o vastă discografie, cu peste o sută douăzeci de ani de înregistrări, care acoperă un repertoriu divers, de la muzica barocă la cea contemporană. Printre cele mai notabile realizări se numără integralele simfoniilor de J. Brahms și A.Bruckner.
În 2021, Corul și Orchestra au înregistrat opera La Fanciulla del West de G.Puccini, lansată de Pentatone, sub bagheta lui Lawrence Foster. În 2023, au urmat alte două înregistrări: Un ballo in maschera de Verdi (Corul, dirijat de Marek Janowski) și un album cu lucrări de Kodály și Bartók, dirijat de Lawrence Foster, numit din stagiunea 2022/2023, şi Dirijor Emerit al Orchestrei Filarmonicii. În anul 2025, EuroArts a lansat trei noi CD-uri alături de ansamblurile Filarmonicii: Canto per te (dirijor Pier Giorgio Morandi, solist Ștefan Pop), Birds (dirijoare Clelia Cafiero, solistă Serena Sáenz) și Norma de Bellini, sub conducerea lui Lawrence Foster și Pier Giorgio Morandi.
Începând cu stagiunea 2023/2024, maestrul Cristian Mandeal a fost numit Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania”.
***
Missa solemnis în re major op. 123 a fost compusă între anii 1819-1823
Concepută în ordinea : Kyrie ,Gloria , Credo, Sanctus,Agnus Dei, prima interpretare a acestei lucrări vocal-simfonice (aranjată de un alt nobil patron al lui Beethoven, prințul rus Galițîn)- a avut loc la Sankt Petersburg în aprilie 1824.
O lună mai târziu, Ludwig van Beethoven a susținut prima interpretare a Simfoniei a IX-a la Viena și trei mișcări ale Missei Solemnis au fost incluse în același concert.
Ca o ironie a sorții, genialul compozitor german nu a „auzit” niciodată lucrarea completă în timpul vieții sale. O mare parte din energia sa din ultimii ani a fost consumată de starea de îngrijorare cu privire la numeroasele exemplare scrise de mână ale Missei Solemnis pe care le oferise prin abonament în speranța de a fi plătit generos pentru fiecare în parte. În cele din urmă, a cesionat lucrarea editorului Schott din Mainz, dar aceasta nu a apărut decât la scurt timp după moartea sa.
Din punct de vedere etimologic, Missa solemnis este concepută în limba latină pentru a se oficia Liturghia solemnă în ritul romano-catolic și este un gen de mișcări muzicale ale Liturghiei de bază, care sunt marcate festiv, de aici rezultând ceremonialul plin de solemnitate.
Reamintesc faptul că textul este da capo al fine în limba latină, spre deosebire de mai modestă Missa brevis. În limba franceză, genul este Messe solennelle. Termenii au intrat în uz în perioada clasică.
„Din inimă – să ajungă din nou la inimă!” sunt cuvintele scrise de Ludwig van Beethoven pe frontispiciul vetsiunii originale ale partiturii acestei Misse solemnis care exprimă nu doar intenţia afectivă a compozitorului, ci şi caracterul profund al unei lucrări pe care el însuşi a considerat-o cea mai importantă din întreaga sa creaţie.
A început să scrie Missa solemnis în anul
1819, pentru ceremonia de încoronare a Arhiducelui Rudolf, fost elev şi protector
apropiat al său, ca arhiepiscop de Olmutz. Evenimentul a fost programat pentru luna
martie 1820, însă lucrarea a avut darul de a depăşi orice cadru liturgic, atât prin
amploare, cât şi prin complexitate, fiind finalizată abia în 1823 şi devenind o
meditaţie monumentală asupra relaţiei dintre om şi divinitate.
Deşi formatul urmează structura liturgiei catolice – Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus,
Benedictus, Agnus Dei-, intenţia lui Beethoven a fost aceea de a surmonta simpla ilustrare muzicală a textului sacru.
Missa solemnis este o continuă explorare
spirituală şi chiar profund existenţială, în care compozitorul încalcă și refuză orice fel de dogmă în favoarea unei credinţe
personale, marcate de un sentiment ce se include în sfera aspiraţiei către sferele înalte şi pline de lumină.
Demn de menționat este aspectul conform căruia, Ludwig van Beethoven a fost educat în spiritul catolic, profund influenţat de gândirea iluministă şi prefera să-şi definească propriile convingeri, într-un raport direct şi sincer cu ideea legată de noțiunea de Divinitate.
Această lucrare cu adevărat monumentală implică o serie de resurse vocale şi orchestrale ieşite din tipar.
***
Corul Filarmonicii „Transilvania ” din Cluj-Napoca a adus acea notă de strălucire și practic a fost omniprezent, fiind solicitat la intensităţi extreme. Am remarcat multitudinea de pasaje pline de energie şi contrast, cu fraze ample, cu o scriitură polifonică densă şi salturi vocale provocatoare.
Orchestra clujeană „Transilvania” a interpretat cu naturalețe și precizie inegalabilă fugile din finalul Gloriei şi al Credo-ului, momente care, de asemenea sunt exemple de virtuozitate contrapunctică beethoveniană, menite să depăşească timpurile cât și să revoluționeze tradiţia şi să-l apropie pe compozitor de
grandoarea unor alte genii precum J.S. Bach şi G.F.Hăndel.
De asemenea, pe durata totală a aproximativ 82 de minute m-au delectat și impresionat și alte secţiuni – precum Pleni sunt coeli și Dona nobis pacem- lucrări care au fost interpretate cu stil, fiind tratate tot în stil sever, contrapunctic, manieră fugato, în timp ce alte momente au alternat cu un stil
imitativ liber, în care fiecare voce a fost pusă realmente în valoare.
***
Se pare că versiunea orchestrei „Transilvania ” a fost considerată pe drept cuvânt marea vedetă a acestei după-amieze, asemenea unui instrument plin de forță sonoră, culoare timbrală cât și în deselr momente de virtuozitate pe care le-au respectat. Beethoven însuși le-a dezvoltat în procesul de scriere a celor opt simfonii dimpreună cu ultima-Simfoniaa IX-a care are o filiație puternicăcu această Missă Solemnis. Comparând și audiindu-le, majoritatea dintre aceste simfonii sunt de departe copleșitoare prin expresiile lor variate, adesea folosite cu cea mai mare delicatețe, spre deliciul publicului,în repertoriul staguinilor principalelor orchestre din întreaga lume.
Revenind, un alt aspect demn de remarcat a fost acela conform căruia soliștii din această agreabilă după-amiaza nu au avut prevăzute arii și duete solo, așa cum ar fi putut regăsi într-o Missă de W.A. Mozart, ci aceștia s-au împletit sonor cu corul adesea în condiții egale.
Două mișcări au ieșit în evidență în ceea ce privește stilul Benedictus-ului,fiind prefațat de un pasaj frumos bogat destinat coardelor grave împărțite in divisi, susținute și de partida de flaute și fagot. În această scenă calmă, flautele înalte și vioara solo mi-au suferat vizual acea mișcare de coborâre asemenea unui porumbel din cer, iar vocile extreme ale bașilor au anunțat propriu-zis acest impresionant Benedictus.
La început, acesta a fost etalat de către vioară, cu un solo prelungit și destul de bine interpretat în picioare de către doamna concert-maestră, cu anumite intervenții ocazionale în pianissimo ale instrumentelor de suflat. Apoi, vocile solo au preluat melodia, iar în final corul s-a alăturat texturii, niciodată fiind grăbit sau pierdut în această atât de logicăși totodată estetică formă de… contemplare a bucuriei dialogate cu Creatorul, realizate prin intermediul limbajului muzical.
Mi-au plăcut de asemenea și alte aspecte care țin de disciplină sonoră și modul elegant de a realiza și gândi din punct de vedere tehnic și muzical al tuturor celor implicați în interpretarea acestei capodopere beethoveniene.
De exemplu, orchestra a fost foarte bine dozată, paleta variată de nuanțe fiind reliefată și folosită cu discernământul unui muzician redutabil în persoana maestrului Cristian Mandeal, care a tratat plenar asemenea unui partener egal ansamblul orchestral cu intervențiile vocilor soliștilor din această după-amiază.
Mai mult decât atât, funcționând ca un tot unitar, versiunea interpretativă a avut multiple fațete și valențe când copleşitoare prin forţă, când delicată şi transparentă, reflectând atât dramatismul interior, cât şi căutarea acelui sentiment al serenității, al liniștii interioare aflate în dialog cu Dumnezeu.
Finalul, Agnus Dei a inclus o dimensiune plină de majestuozitate prin intervenţiile trompetelor şi ale timpanilor care au evocat atmosfera militară, într-un contrast
tulburător cu rugăciunea pentru pace.
Asemenea lui J.Haydn, Ludwig van Beethoven nu putea ignora prezenţa ameninţării războiului – cu atât mai mult într-o Europă încă marcată de campaniile napoleoniene. În această rugăciune finală, compozitorul practic profetic a reușit să surprindă dincolo de realitatea imediată, cu acea dorință de a fi și de a reveni către o lume ideală, în care concepte precum fraternitatea,libertatea şi iubirea pot triumfa, obligatoriu numsi sub binecuvântarea divină.
***
Recapitulând, am fost martorul unor momente muzicale deosebite.Și, dacă tema acestui festival internațional George Enescu este cea de a celebra, tocmai aniversările importante ale operelor de artă ne oferă tuturor nenumărate oportunități de a ne implica în desfășurarea propriu-zisă a acestei sărbători a muzicii culte.
De asemenea, fără a trece la procesul intrinsec al evaluării culturale, cu toții suntem invitați, prin aceste manifestări și concerte de calibru să ne luăm un moment pentru a contempla și a celebra temelia semnificației lor durabile.
<span;><span;>Aniversările importante ale operelor de artă ne oferă o oportunitate de a ne implica într-o evaluare culturală. Suntem invitați să ne luăm un moment pentru a contempla și a celebra temelia semnificației lor durabile.
Iar această experiență am avut-o în după amiaza zilei de 29 August, în interiorul Ateneului bucureștean, când am avut plăcerea de a audia această versiune interpretativă a Missei Solemnis de Ludwig van Beethoven.
Cu siguranță, pentru toți cei care se întreabă ce mai înseamnă astăzi muzica cultă sau ce rol are stilul vocal-instumental, Missa Solemnis le poate da răspunsul adecvat, din moment ce, în general continuă să fie considerată a fi una dintre cele mai remarcabile lucrări de muzică liturgică creștină (referitoare la cultul public) concepute vreodată, fiind și o sinteză a stilului compozițional matur al „Titanului de la Bonn”.
Chiar dacă cocheta Sală a Ateneului Român nu a fost umplută până la refuz, toți cei prezenți au simțit pe deplin atât stări de beatitudine a sufletului cât și emoția acestei capodopere a universalității spiritului uman…
***
Această cronică de concert a fost realizată de la fața locului de către Prof.Dr Daniel Mihai redactor al platformei media BPNews.Toate drepturile rezervate!
Discussion about this post