Seong-Jin Cho a strălucit pe scena Sălii Palatului, acompaniat de Orchestra Națională Santa Caecilia, conduse de dirijorul Daniel Harding

În cea de-a opta zi a celei de-a douăzeci și șaptea ediții, la Sala Palatului de la ora 19.30, a avut loc concertul inclus în cadrul Festivalului Internațional George Enescu fiind  susținut de Orchestra Academiei Nationale Santa Caecilia condusă de dirijorul Daniel Harding.

Programul ales pentru finalul festivalului a fost unul memorabil, începand cu Pastorale-fantasie de George Enescu, o lucrare de tinerețe compusă în anul 1899, una care a fost abandonată după premieră.

Redescoperirea acestui microunivers enescian i se datorează dirijorului Gabriel Bebeșelea, care s-a ocupat de analiza, editarea și tehnoredactarea piesei, și de readucerea sa pe scenele de concert. În anul 2019 Gabriel Bebeșelea a dirijat Pastorala-fantezie în premieră bucureșteană, iar audiția sa în penultimul concert al Festivalului Internațional George Enescu este un ultim omagiu pentru sărbătorirea celor 140 de ani de la moartea compozitorului.

După cum relatează dirijorul Gabriel Bebeşelea, dirijorul care a descoperit manuscrisul enescian al acestei lucrări datează din anul 1899, lucrarea surprinde prin prospețimea imaginilor sonore.

Atunci, la doar 17 ani, George Enescu termina Pastorala-fantezie şi urma să o asculte în primă audiţie la un concert din Franţa. Din nefericire, publicul de la concert nu a fost unul numeros, iar Enescu, dezamăgit, a considerat că piesa nu reprezintă un punct de interes şi a decis să o catalogheze drept „lucrare de sertar”, fără a-i da un număr de opus.

Compozitorul nu ştia că motivul pentru care oamenii lipsiseră de la concert era legat de moartea preşedintelui Franţei, atunci stabilindu-se câteva zile de doliu naţional. Odată cu descoperirea manuscrisului, pe care Gabriel Bebeşelea l-a analizat, editat şi tehnoredactat, din 2017 compoziţia e interpretată frecvent pe mari scene ale lumii. Lucrarea în formă miniaturală este delimitată în cinci secţiuni, cu o orchestraţie de factură romantică, fiind traversată de o temă muzicală contemplativă, expusă în debut de partida violelor şi a violoncelelor, conturând o imagine pastorală, senină. De altfel,în antiteză apare o secţiune tumultuoasă, furtunoasă, a cărei temă e exprimată prin tremolo la coarde şi un coral sumbru de alămuri. Tema a creat un contrast puternic, de scurtă durată însă, precum o ploaie de vară, cele două tablouri expresive s-au alternat constant.

***

A urmat interpretarea fulminantă,de-a dreptul electrizantă a primului concertul în tonalitatea Do major pentru pian şi orchestră op. 15  de Ludwig van Beethoven.

Reputata și legendara pianistă Martha Argerich și-a anulat concertul din 31 august de la Sala Palatului. Organizatorii festivalului Internațional George Enescu s-au repliat prompt, oferindu-le o surpriză de proporții tuturor melomanilor- în locul fabuloasei pianiste care a împlinit recent 84 de ani, în același concert de Beethoven acompaniat de Orchestra Santa Cecilia dirijată de Daniel Harding- va evolua unul dintre cei mai importanți pianiști ai momentului: Seong-Jin Cho.

Născut pe data de 28 mai 1994 într-o familie de melomani din capitala Seul a Coreei de Sud, a devenit cunoscut la scară planetară odată cu câștigarea Concursului Internațional Chopin de la Varșovia în anul 2015. A început studiul pianului la vârsta de 6 ani – interesant e că a studiat un timp și vioara, obținând chiar câteva premii importante! – și a dat primul său recital public la 11 ani. În 2009, a devenit cel mai tânăr câștigător al Concursului Internațional de Pian Hamamatsu din Japonia. În 2011, la vârsta de 17 ani, a câștigat Premiul al III-lea la Concursul Internațional Ceaikovski din Moscova. Între 2012 și 2015, a studiat cu Michel Béroff la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse din Paris.

Locuiește în prezent la Berlin și este extrem de solicitat mai ales în recitaluri. Cântă în cele mai prestigioase săli de concerte din lume, între care Concertgebouw (Amsterdam), Musikverein (Viena), Alte Oper (Frankfurt), KKL Luzern, Santa Cecilia (Roma), Théâtre des Champs-Elysées (Paris), Rudolfinum (Praga), Suntory Hall (Tokyo), precum și la Festival International de Piano de La Roque d’Anthéron și Verbier Festival. În acest sezon a prezentat integrala muzicii pentru pian solo a lui Maurice Ravel în săli emblematice precum Wiener Konzerthaus, Elbphilharmonie Hamburg, Barbican Centre, Boston’s Symphony Hall, Walt Disney Concert Hall și Carnegie Hall înseamnă pentru Cho rolul de Artist în rezidență al Berliner Philharmoniker, unde a lucrat cu orchestra la mai multe proiecte, inclusiv camerale și de recital. A revenit la BBC Proms din Londra, a cântat cu Orchestra din Philadelphia la deschiderea stagiunii sub bagheta lui Nézet-Séguin, cu Filarmonica din New York și Orchestra Simfonică din Chicago dirijată de Santtu-Matias Rouvali, și la Cleveland sub bagheta lui Franz Welser-Möst. Anul acesta a început mai multe turnee internaționale, inclusiv cu Wiener Philharmoniker și Andris Nelsons în Coreea dar și cu Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks și Simon Rattle în Coreea de Sud, Japonia și Taiwan.

***

Primul concert pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven a fost conceput între anii 1795 şi 1796 şi revizuit până în 1800, unii critici semnalând prezenţa unor sonorităţi mozartiene şi chiar s-a realizat o paralelă cu lucrări semnate de acesta. Deşi forma este mai degrabă reprezentativă pentru tiparul concertului clasic, trebuie remarcată tocmai semnătura tipic beethoveniană, prezentă în special prin modulaţiile armonice mai îndrăzneţe care prevestesc evoluţia către curentul romantic.

Pianistul, compozitorul și teoreticianul Abbé Vogler a lăudat „splendida putere și bravură” a lui Ludwig van Beethoven, precum și „lucrul său fluent cu degetele, subtilitatea și sensibilitatea intensă”. În primul său concert dedicat pianului, Ludwig van Beethoven a reușit să dezvăluie întreaga sa amploare pianistică de-a dreptul exuberantă. De asemenea, a câștigat respect ca unul dintre cei mai importanți compozitori, deoarece acest concert este unul plin de contraste, provocări tehnico-muzicale și chiar surprize neașteptate.

În toate concertele pentru pian ale lui Beethoven, prima parte, prima mișcare este cea mai complexă, fiind compusă într-un amestec de formă barocă de ritornello și formă de sonată, mai modernă.

Concertul a debutat, ca de obicei, cu o serie de teme orchestrale. În mod normal, acestea au fost intonate toate în tonalitatea principală, dar Beethoven a rupt tradiția scriind o temă subsidiară în tonalitatea Mi bemol major înainte de a reveni la Do major.

Solistul din această seară Seong-Jin Cho a intrat cu o temă nouă, urmată de o figurație elaborată, în timp ce orchestra a acompaniat, având mai degrabă un rol subsidiar. Un tutti central a dus apoi la o figurație de dezvoltare ulterioară, culminând cu niște acorduri de pian în nuanța de pianissimo, marcate ca fiind estompate de pedala de susținere, înainte de revenirea temei orchestrale principale. Spre sfârșitul mișcării, ca de obicei, pianistul a executat cu o muzicalitate și naturalețe o cadență elaborată, care în secolele trecute nu era obligatoriu scrisă, ci era improvizată ad-hoc de solist.

De aceea, Ludwig van Beethoven a scris în cele din urmă o cadență completă în jurul anului 1808, dar aceasta a supraviețuit doar incompletă. Apoi a scris încă două în anul 1809, aparent pentru noul său elev, arhiducele Rudolf.

Partea a doua Largo, în tonalitatea La bemol major. A debutat cu o temă lirică la pian. În spatele acesteia, însă, s-a auzit estompat în acompaniament ritmului de dactil care a deschis prima mișcare (lung-scurt-scurt, urmat de o notă lungă).

În restul mișcării, pianul a avut multiple intervențiii care au decorat intermitent cu linii pline de sens, peste armoniile lente, creând un sentiment de inspirație care a plutit deasupra unei liniști profunde.

Finalul acestui concert este alcătuit  în formă de rondo, sau mai strict sonată-rondo (ABACABA), cu o codă destul deam alertă. În timp ce forma din prima mișcare depindea de prezența sau absența solistului, aici depinde de materialul tematic și de tonalități. Spre final, solistul a interpretat cu virtuozitate și precizie tehnică o altă cadență, destul de scurtă și absentă în partitura autografă, dar scrisă de Ludwig van Beethoven la timp pentru prima ediție.

Din punct de vedere al scriiturii, acest concert este unul mult mai „aerisit” din punct de vedere orchestral, eliminarea mai multor instrumente dându-i alura unei muzici de cameră în care clarinetul are multiple intervenţii solistice.

Finalul acestui concert a fost sinonim cu o etalare a unui material sonor plin de spontaneitate, de imagini aflate mai mereu într-o mişcare exuberantă, plină de culoare şi cu indicația de giocosso,jucăuş.

***

Orchestra Academiei Nationale Santa Cecilia a fost prima orchestră din Italia care s-a dedicat exclusiv repertoriului simfonic, fiind autoarea unor premiere remarcabile ale secolului al XX-lea, precum Fântânile din Roma şi Pinii din Roma de Ottorino Respighi. Iar începând cu 1908, orchestra a fost dirijată de unele dintre cele mai mari nume ale istoriei muzicii, de la Gustav Mahler, Richard Strauss, Igor Stravinski şi Jean Sibelius, la Arturo Toscanini, Wilhem Furtwăngler, Herbert von Karajan, Georg Solti, Sergiu Celibidache, Claudio Abbado, Gustavo Dudamel şi Kirill Petrenko, alături de alţi maeştri de renume precum Hindemith, Victor de Sabata, Erich şi Carlos Kleiber, Willem Mengelberg, Leopold Stokowski, Fritz Reiner, Bruno Walter, Kurt Masur şi Herbert Blomstedt.

Printre dirijorii săi permanenţi s-au numărat Bernardino Molinari, Franco Ferrara, Fernando Previtali, Igor Markevitch, Thomas Schippers, Giuseppe Sinopoli, Daniele Gatti, Myung-Whun Chung, iar între 2005 şi 2023, Sir Antonio Pappano. începând cu stagiunea 20242025, Daniel Harding a preluat conducerea muzicală a orchestrei. între 1983 şi 1990, Leonard Bernstein a fost preşedinte de onoare. Orchestra a participat la cele mai importante festivaluri internaţionale: BBC Proms din Londra şi festivalurile din Lucerna, Sankt Petersburg şi Salzburg, precum şi în unele dintre cele mai prestigioase săli de concerte: Filarmonica din Berlin, Semperoper din Dresda, Elbphilharmonie din Hamburg, Musikverein din Viena, Concertgebouw din Amsterdam, La Scala din Milano, Suntory Hall din Tokyo, Teatro Colon din Buenos Aires şi Carnegie Hall din New York. în 2024, Orchestra şi Corul au fost invitate în calitate de ansambluri rezidente ale renumitului Festival de Paşti de la Salzburg.

Activitatea discografică intensă desfăşurată alături de Antonio Pappano în ultimii ani a fost distinsă cu numeroase premii internaţionale. Printre înregistrările notabile se numără Carnavalul animalelor de Saint-Saens, cu Martha Argerich, integrala simfoniilor de Bernstein, Ein Heldenleben de Richard Strauss, Messa di Gloria de Rossini, Aida şi Otel/o de Verdi (cu Jonas Kaufmann), Turandot cu Sandra Radvanovsky şi Jonas Kaufmann, dar şi recitaluri alături de Anna Netrebko. Warner Classics a lansat o colecţie de 27 de CD-uri, ce reuneşte o selecţie amplă din repertoriul religios şi simfonic interpretat de orchestră şi cor, sub conducerea lui Antonio Pappano, în decursul celor 18 ani de colaborare. Sub conducerea lui Daniel Harding, ansamblul va începe un nou parcurs discografic alături de casa de discuri Deutsche Grammophon. Prima înregistrare, realizată live în octombrie 2024, va fi dedicată operei Tosca de Puccini. Tot cu Daniel Harding la pupitru, orchestra a efectuat un important turneu european la Paris, Luxemburg, Anvers şi Viena.

***

Începând cu acest sezon, Daniel Harding a preluat conducerea muzicală a Orchestrei și Corului Academiei Naționale Santa Cecilia. În paralel, a rămas și Director Muzical și Artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Suedeze. De-a lungul carierei, a fost Director Muzical al Orchestrei din Paris (2016-2019) și Dirijor Principal Invitat al Orchestrei Simfonice din Londra timp de un deceniu (2007-2017). De peste două decenii a colaborat cu Mahler Chamber Orchestra, alături de care a fost distins cu titlul onorific pe viață de Dirijor Laureat. Mai mult, în 2024, a fost numit pentru un mandat de cinci ani ca Director Muzical al Youth Music Culture The Greater Bay Area, în China.

Este un invitat constant al celor mai importante orchestre din lume, printre care Wiener Philharmoniker, Berliner Philharmoniker, Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Dresden Staatskapelle, Orchestra Simfonică din Londra și Orchestra Filarmonica della Scala. În Statele Unite, a dirijat Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra din Cleveland, Orchestra Simfonică din Chicago, Filarmonica din Los Angeles și Filarmonica din New York.

În acest sezon, Daniel Harding va dirija Filarmonica din Berlin, Orchestra din Cleveland, Orchestra din Paris, Filarmonica Radio France, Orchestra Simfonică din Londra și Orchestra Radiodifuziunii Bavareze. De asemenea, va pleca în turnee alături de Accademia Nazionale di Santa Cecilia și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Suedeze. Cele mai recente înregistrări ale sale cu Orchestra Simfonică Radio din Suedia includ Proiectul Wagner, Simfoniile nr. 5 și nr. 9 de Mahler, Un Recviem German de Brahms și piese de Britten.

În 2002, a primit din partea guvernului francez titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, iar în 2017 a fost propus pentru gradul de Ofițer al aceluiași ordin.În 2012, Daniel Harding a devenit membru al Academiei Regale Suedeze de Muzică, iar în 2021 a fost distins cu titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE), cu ocazia decernărilor de Anul Nou. Dincolo de cariera dirijorală, este și pilot de linie autorizat.

***

După o binemertitată pauză a urmat o versiune interpretativă a Simfoniei a Doua în Re major op. 73 a lui Johannes Brahms.

Titrata orchestră italiană o oferit una dintre cele mai interesante interpretări ale opusului brahmsian, cu melodii pregnante, de o ardentă expresivitate prin caracterul lor interiorizat, un bogat limbaj armonic, obţinut prin lărgirea cîmpului tonal, o ritmică înrudită cu aceea a folclorului german, austriac, maghiar, dar şi o magistrală stăpînire a mijloacelor polifoniei şi mai ales o remarcabilă ştiinţă de a construi masive edificii sonore, specifice acestei muzici.

Genul simfonic din creația vastă a lui J. Brahms-expo­nent tipic al tradiţiilor umaniste ale culturii muzicale din secolele trecute-se situează pe linia unei sinteze originale a artei monumentale a lui J.S Bach şi Ludwig van Beethoven cu multitudinea de forme proprii muzicii romanticilor Fr.Schubert şi R.Schumann.

Brahms a creat patru simfonii, adevărate edificii sonore, dominînd arta simfonică a perioadei post-beethoveniene. Fiecare din aceste simfonii îşi contu­rează, prin conţinut şi fond afectiv, o individualitate proprie. Din moment ce J.Brahms este primul compozitor care, în climatul post-romantic, a depăşit şi dominat romantismul.

A doua simfonie în Re major, op. 73 a fost scrisă  în vacanta anului 1877, petrecută de autor în localitatea Portschach, pe malul lacului Worther-See. Evocînd, după trecerea anilor, fericita şi rodnica vacanţă în care a creat primele două simfonii şi Concertul pentru vioară, compozitorul scria unui prieten : „Frumoasele zile de vară îmi apar în amintire şi, odată cu ele, îmi revine în minte, în mod involun­tar, muzica ce mă însoţea în plimbările mele, muzica Simfoniei a H-a, a Concertului pentru vioară.. .”Lucrările acestei perioade, în care Brahms avea 44 de ani, se disting în cadrul creaţiei sale prin luminozitate, prin robusteţea poetică a imaginilor.

Dacă din punct de vedere al profunzimii gîndurilor şi al tensiunii dramatice Simfonia a doua stă în umbra primei simfonii în do minor, în schimb ea ocupă un loc aparte în creaţia lui Brahms, datorită sentimentului vibrant şi extatic al comuniunii cu splendorile naturii alpine, care o străbate.

Am remarcat acel fir roşu care a fost permanent evocat,unul care a străbătut lucrarea , constând într-un motiv melodic format din trei note, anunţat în debut, care a oferit chiar o evoluţie organică a materialului sonor.

Prima parte Allegro non troppo a expus în incipit o melodie de tip coral la instrumente de suflat şi coarde, condusă către o atmosferă pastorală şi idilică, intercalată frecvent cu momente dramatice. De asemenea, a apărut  şi un fragment melodic cunoscut semnat de Brahms, extras din Cântecul de leagăn op. 49 nr. 4 (1868). Acelaşi dialog perpetuu între două entităţi distincte, una liniştită şi alta încordată, a fost reluat şi în partea secundă-Adagio non troppo, al căror liant a fost etalat de o superbă cantilenă la violoncele.

Allegretto grazioso -cea de-a treia parte a acestei simfonii a prezentat un caracter aparte, unul de prim-plan, cu tema enunţată la oboiul solo, preluată constant în diverse combinaţii timbrale.

Allegro con spirito a încheiat simfonia într-o veritabilă desfăşurare de forţă, asemenea unei veritabile sărbători muzicale, totul culminând în sonorităţi caracteristice de de alămuri , cu o codă impresionantă cu caracter monumental.

Ropotele de aplauze frenetice au răsplătit aşa cum se cuvine prestaţia de elită a muzicienilor orchestrei Santa Cecilia din Roma.

***

Această cronică de concert a fost documentată și realizată de către Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor al BP News. Toate drepturile rezervate!