Un alt concert de referință al Orchestrei de Cameră din Lausanne condusă de renumitul violonist Renaud Capuçon

Violonista Hyeonjeong Lee a obținut recunoaștere internațională la doar 13 ani, atunci când a devenit cea mai tânără concurentă clasată pe locul al doilea la prestigiosul Concurs Internațional George Enescu din ediția 2024, o competiție deschisă participanților adulți sub 35 de ani. În plus, a primit atât Premiul Publicului, cât și Premiul pentru Cea Mai Bună Interpretare, fapt ce subliniază măiestria sa artistică excepțională.

Anul 2022 a marcat un moment istoric pentru artistă, devenind cea mai tânără câștigătoare a Premiului I la Concursul Internațional de Vioară Leonid Kogan, dar și cea mai tânără laureată a Marelui Premiu la Berlin Rising Star Grand Prix International Music Competition. Aceste victorii au confirmat-o rapid ca o stea în ascensiune pe scena muzicală globală.

În 2023, a debutat în recital în străinătate la Hamburg Laeiszhalle din Germania, la invitația New Jersey Sinfonietta. În același an, a apărut și ca solistă alături de Seoul Virtuosi Chamber Orchestra.

În 2024, a colaborat cu Zell am See Orchestra din Austria și a concertat în cadrul concertului de deschidere al Concursului Internațional Isang Yun alături de Maestrul Christoph Poppen și TIMF Orchestra. De asemenea, a susținut concerte cu orchestre importante, atât în țară, cât și pe plan internațional, inclusiv Seoul Philharmonic Orchestra și KBS Symphony Orchestra, consolidându-și astfel reputația.

În acest an 2025, este programată să susțină un duet alături de renumitul violonist Renaud Capuçon și să concerteze cu Lausanne Chamber Orchestra, sub bagheta acestuia, pe scena Ateneului Român din București. Hyeonjeong Lee a fost, de asemenea, desemnată una dintre „Artiștii care Iluminează Coreea” și va apărea la Yeosu Eco International Festival. Pe lângă aceasta, ea a primit o invitație de a concerta la Seoul International Music Festival (SIMF), alături de SIMF Chamber Orchestra.

În timp ce se pregătește pentru viitoare concursuri internaționale, Hyeonjeong Lee își continuă activitatea muzicală diversificată, susținând recitaluri solo și spectacole colaborative, atât în Coreea, cât și în străinătate.

***

Din vastul repertoriu bachian, indispensabil pentru absolut toți soliștii și interpreţii ,dar şi bine-cunoscut de către marele public, Concertul în re minor pentru două viori şi orchestră BWV 1043 este una
dintre cele mai apreciate compoziții muzicale.

Deşi există îndoieli privind data exactă a compunerii – posibil în perioada în care era angajat la curtea din Köthen (1717-1723), sau în perioada în care era la Leipzig (1730), de când datează două părţi în manuscris -acest concert rămâne o adevărată bijuterie barocă.

Opusul destinat celor două viori soliste urmăreşte fidel modelul concertant al vremii nu doar prin cele trei mişcări structurate repede-lent-repede, ci şi prin toate intercalările contrapunctice continue. Dacă în prima parte, Vivace am regăsit o formă de fugă, în a doua parte, Largo ma non tanto, contabilitatea celor doi soliști s-a transformat într-un dialog cu totul aparte de sensibil. Acest model a continuat şi în ultima parte- Allegro- într-o conlucrare și cooperare şi mai puternică atât a soliştilor, cât şi a lor cu ansamblul cameral.

Pe durata audierii acestui celebru opus bachian, am identificat și am simțit o serie de elemente pur interpretative de excepție. Astfel, în dinamica viguroasă a părţilor rapide s-a observat o influenţă vivaldiană, însă a dominat acea tușă pe deplin rafinată al discursului polifonic tipic bachian, cu trăsături de arcuș variate de detaché la coardă,de martellato.

Am observat acea varietate adusă de către ambii soliști, cu diverși parametrii tehnici care au alcătuit tabloul pe deplin controlat, dozat ca nuanțe și agogică și sigur din punct de vedere intonațial al unei versiuni interpretative încadrate stilistic.

Versiunea interpretativă a fost întâmpinată cu căldură de către publicul meloman prezent în sala Ateneului bucureștean.

***

A urmat interpretarea versatilului virtuoz al viorii Renaud Capuçon cu una dintre lucrările enesciene fără număr de opus este înregistrat şi dubletul Arie şi Scherzino pentru vioară şi orchestră, alcătuit în două părţi contrastante, una liric-sentimentală, menită să evidenţieze dulcele sunet al viorii şi comunicarea suavă dintre solist şi orchestră, cealaltă iute, de mare virtuozitate, în sonorităţi „muşcate”, valorificând iscusinţa interpretului prin salturi, mersuri rapide ascendente şi descendente sau treceri peste duble coarde.

Din punct de vedere istoric, demn de menționat este faptul că această partitură pentru vioară, pian şi orchestră de coarde a văzut lumina zilei în două numere ale revistei franceze Le Monde musical din anul 1909, ca parte a unei comenzi pentru un concurs de lutieri (un experiment ce-şi propunea să demonstreze calităţile viorii).

Lucrarea se distinge prin caracterul luminos și destul de pretențios al frazelor muzicale, care au fost admirabil etalate de către talentata violonistă sud-coreeană, care beneficiază de aportul unei renumite replici ale unei viori Guarneri del Gesu 1727.

În nuanţe oarecum depărtate de marca stilului enescian cunoscut, Aria şi Scherzino a păstrat acea delicateţe şi precizie a scriiturii compozitorului, fiind mai mult decât un simplu exerciţiu de interpretare creativă destinate unui instrumentul solo precum vioara.

Universul sonor creat de către violonista asiatică s-a remarcat prin precizia ritmică şi justeţea intonaţională filigranată, cu dozaje inteligent urmărite da capo al fine.

De altfel, am remarcat acea naturalețe și spontaneitate a violonistei sud-coreene, cu accent pus pe redarea optimă din punct de vedere sonor respectând aproape integral materialul tematic enescian. În mod tradițional, Aria a reprezentat și a ilustrat acel gen de piesă de natură melodică sau vocală, spre deosebire de una cu caracter dansant (adică în formă sau ritm). Această inspirată arie s-a concentrat pe idei clare, pe deplin cantabile specifice muzicii postromantice de factură si inspirație franceză, fiind într-o cu totul altă paradigmă a ceea ce înseamnă o arie vocală care ar reprezenta de obicei un cântec formalizat într-un context de operă pentru una sau mai multe voci.

Scherzino a fost prezentat piblicului în acei parametrii vii, cu acea imagine vizuală a unei lumi fantastice, interpretate just, cu acel bun-simț și bun gust din punct de vedere creativ și muzical, cu caracterul livresc al unei piese de început de secol al XX-lea.

Se pare că tânărul George Enescu nu atinsese încă acea deplină maturitate, iar influența impresionismului francez este una cât se poate de palpabilă.

Aceste mici piese- Arie și Scherzino-sunt considerate adevărate bijuterii muzicale,o pereche de piese pentru vioară solo, cu acompaniament orchestral în care imaginea de ansamblu a solistei Hyeonjeong Lee , cu acompaniamentului dialogat al instrumentiștilor Orchestrei de Cameră din Lausanne au făcut o echipă redutabilă și datorită experimentatului dirijor francez Renaud Capuçon, într-o colaborare artistică cu totul specială.

Aplauzele frenetice ale publicului meloman prezent în număr considerabil la Ateneu au determinat oferirea unui bis- Le mentrier din Suita Impressions d’ Enfance de George Enescu, în versiunea interpretativă a violonistei sud-coreene Hyeonjeong Lee.

***

După o binemeritată pauză a urmat prezentarea celei de-a patra simfonii în Si bemol Major op. 60 a lui Ludwig van Beethoven- una dintre compozițiile care rămân atât o mărturie plină de măreţie caracterizate de genialitate cât și unele dintre repertoriile muzicale destul de puțin interpretate pe scenele de concert. Aceasta formează din opinia multor muzicologi actuali,mai degrabă un fel de unitate stilistică cu primele două simfonii beethoveniene în spirit clasic, pe tiparul  contemporanilor săi, compozitorii primei şcoli vieneze: J.Haydn și W.A.Mozart.

Cele patru părţi în forme tipice genului simfonic de la sfârșitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea (sonată – rondo – scherzo şi trio – sonată) surprind prin acea curgere creatoare a unor dialoguri instrumentale de-a dreptul strălucitoare, pline de secvențe, marșuri armonice și modulaţii de-a dreptul îndrăzneţ articulate sonor.

Am rămas plăcut impresionat de intonarea în tema secundă a primei părţi, Allegro vivace, a suflătorilor de lemn, cu acele intervenții pline de sens, perfect timbrate și cu caracter responsorial,dialogat dintre fagot, oboi şi flaut.

De asemenea, instrumentiștii Orchestrei de Cameră din Lausanne s-au remarcat și prin etalarea, de-a dreptul minunată a temelor contrastante din partea lentă-Adagio, cu nuanțe atent dozate, cu vibrato-ul diferențiat în majoritatea momentelor cantabile, lirice. Mai mult decât atât, având experiența cântatului împreună, experimentații instrumentiști ai OCL au alcătuit în partea a patra, Allegro ma non troppo, o adevărată capodoperă sonoră arhitectonică, cu pasaggi sprintene și având grijă pentru a da acel caracter lejer, chiar pe-alocuri… comic.

Nu trebuie minimalizat sau uitat faptul că, prin suita de modulaţii neobişnuite şi mişcări sincopate ale Scherzo-ului din partea a treia Allegro vivace s-a creat acel echilibru și expresie adecvată stilului simfonic beethovenian, respectat întotdeauna și întocmai de către exigentul dirijor Renaud Capuçon.

Simfonia a Patra de Ludwig van Beethoven a propus şi o introducere Adagio în nuanţe sobre, instabilă din punct de vedere tonal, ce pare a anunţa o simfonie sumbră. Însă această introducere pare mai degrabă a fi o farsă, dat fiind caracterul jovial ce se va dezvolta de-a lungul celor patru părţi, în special pentru acel ton à la Haydn din ultima mişcare.

Lucrarea a fost compusă în anul 1806, ca o comandă a contelui Franz von Oppersdorff, cel care îi poartă şi dedicaţia.

Ropotele de aplauze frenetice s-au prelungit și astfel orchestra elvețiană a oferit ca bis partea a patra a celei de-a patra simfonii de Ludwig van Beethoven, cu o deschidere şi siguranță debordante. Poate că, încă mai răsună anumite crâmpeie melodice,în conștiința și sufletele melomanilor, prezenți în număr considerabil în după amiaza acestei zile la Ateneul Român, martori al unui concert de referință, inclus în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, având asemenea nume sonore ale artei interpretative violonistice la nivel mondial.

***

Această cronică de concert a fost documentată și realizată de către Prof.Dr Daniel Mihai, redactor al platformei media BPNews.Toate drepturile rezervate!