Scurt istoric al relațiilor (Franc)Masoneriei cu societatea (A Șasea Parte)

Francmasoneria este cu siguranţă una dintre cele mai controversate, mai ample societăţi (în sensul de asociație),cu caracter discret, chiar secret din lume. Misterele ei nu au fost desluşite în totalitate nici până astăzi, cu toate că de-a lungul timpului o pleiadă de istorici, de scriitori şi filosofi au încercat să tot explice şi să identifice limbajul masonic, deosebit de bogat în semne şi simboluri.

Despre (franc)masonerie circulă în prezent o serie de legende, însă începuturile masoneriei româneşti se pierd în negura vremurilor. Cu toatea acestea, atracţia pentru ceea ce a însemnat această societate secretă de-a lungul timpului a stârnit curiozitatea multor scriitori, care au început să investigheze prin sertarele anumitor muzee (biblioteci) şi să studieze vechile fotografiile şi însemnele masonice.

Potrivit istoricilor D. G. R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, (franc)masoneria a apărut în Ţările Române spre mijlocul secolului al XVIII-lea şi s-a dezvoltat rapid la începutul secolului următor. Tudor Sălăgean, un cunoscut expert în arta masoneriei, istoric şi muzeograf a explicat în cartea lui intitulată „Masoneria în Transilvania”, cun anume breslele transilvănene foloseau încă din Evul Mediu o parte a simbolurilor utilizate mai târziu în francmasonerie, iar masonii au preluat, în mare parte, şi modul de interpretare a acestora.

Masoneria pare că se bazeză pe un set de reguli principale care se fac clare încă de la apariţia ei. Masonii folosesc simboluri pentru a comunica, dar au grijă să nu dezvălui sau să explice, ci doar să…călăuzească pe ceilalţi pentru găsirea adevărului şi a înţelesului simbolurilor.

De altfel,marele poet german Goethe a lăsat scris următoarele lucruri despre masonerie, subliniind acest principiu ca pe un mod de viaţă: „Căile masonilor/ Sunt un mod de viaţă/ Şi ei vor exista/ Atâta vreme/ cât va exista umanitatea”. Poetul german (și el fost mare masin) a subliniat astfel ce au remarcat şi istoricii români care s-au preocupat de studiul masoneriei, că întregul sistem masonic este asemenea unei alegorii, o ocolire a modului de a vorbi direct, subiectul discuţiei fiind disimulat prin figuri de stil.

***

„Însuşiţi-vă Adevărul şi folosiţi-l, faceşi din el izvorul din care beţi apă pentru tot restul vieţii şi veţi obţine nemurirea celor înţelepţi. Cumpătarea, liniştea sufletească, simplitatea caracterului, calmitatea şi raţionalitatea voinţei fac omul nu numai fericit, ci şi sănătos şi puternic. Numai prin eforturile proprii de a deveni raţional şi bun omul poate atinge nemurirea. Suntem autorii propriilor noastre destine, iar Dumnezeu nu ne mântuieşte dacă nu contribuim şi noi”, afirma Albert Pike, unul dintre cei mai temuţi dar şi cunoscuţi francomasoni ai tuturor timpurilor.

Pe site-ul Marii Loje Naţionale din România se specifică însă că masoneria nu este o societate secretă, doar anumite simboluri şi ritualuri au rămas nedezvăluite publicului larg.

” Masoneria nu este o societate secretă, din moment ce fiecare Mare Lojă Regulară este o instituţie constituită legal, recunoscută oficial şi care funcţionează în conformitate cu legislaţia fiecărei ţări în parte. Francmasoneria este o societate discretă şi nu secretă. Singurele „secrete” cultivate în Ordin sunt cele referitoare la ritualuri şi modurile de recunoaştere între Fraţi, aceste „secrete” fiind mai mult o problemă de tradiţie. Principiile, simbolurile specifice şi cutumele, alături de scopurile Ordinului, sunt publice, iar dacă unele probleme interne nu sunt date publicităţii, această atitudine se înscrie în normalitatea atitudinii oricărei asociaţii în a-şi trata cu o doză de discreţie chestiunile interne. Statutul este public, fiind înregistrat la Registrul Naţional al Persoanelor Juridice Fără Scop Patrimonial, iar Marea Lojă Naţională din România este recunoscută de Guvernul României ca Asociaţie de Utilitate Publică”, precizează site-ul.

***

Unul dintre principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini” (Echerul, Compasul si „Volumul Sfintei Legi”) precum si litera „G” scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, reprezentând iniţiala cuvintelor God (zeu), geometrice, generare, geniu, gnoza.  După Oliver Day Street, avocat şi procuror care s-a preocupat de studiul acestor simboluri, „Volumul Sfintei Legi” s-ar referi la cuvântului Lui Dumnezeu, nu numai cel relevat, ci şi cunoaşterea pe care o se dobândeşte, Echerul simbolizează regulile unei conduite fără greşeală, iar Compasul este emblema stăpânirii de sine care permite masonilor se se poarte conform regulilor.

Conform altor surse, echerul măsoară pătratul, simbolul pământului și al lumii materiale. În același timp, pătratul semnifică cumva echilibrul, fermitatea și stabilitatea.Compasul- utilizat pentru a trasa cercuri, reprezintă tărâmul spiritualității și eternității simbolizând principiul limitării și definitului, dar și pe cel al infinitelor granițe.
Împreună, echerul și compasul reflecta convergența spiritului cu materia, a responsabilităților lumești cu cele spirituale. Capetele celor două instrumente formează o hexagramă, implicand unirea pământului cu cerul, a materiei cu sufletul.

Acestea sunt simbolurile de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Prin analogie, devin simboluri ale virtuţii şi conştiinţei care conduc la perfecţionarea spiritului. În această cheie se poate identifica în echer o adaptare a moralității iar în Compas o prezentare a ceea ce ar semnifica spiritualitatea. În alţi termeni, Echerul simbolizează sinceritatea şi justiţia intenţiei, a hotărârii şi a operei, adică reprezintă o obligaţie, o normă cu caracter imuabil, un verb la imperativ-” trebuie!”, în vreme ce Compasul semnifică hotărârea, capacitatea, geniul.

În cadrul gradului de ucenic, primul simbol îl controlează pe al doilea, în timp ce în cadrul celui de-al doilea grad, cele două simboluri se echilibrează, iar în al treilea compasul controlează echerul. Astfel, pe grade, sunt semnificative raporturile dintre cele două puteri.

Un alt simbol este rigla. Fiind considerată emblema perfecţiunii şi a ordinii care rezultă din acţiunea justă şi echilibrată, a fost din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii şi de măsurare a armoniei proporţiilor. Citată chiar în Biblie, era chiar şi instrumentul cu care divinitatea egipteană Ptah măsura creşterea apelor Nilului şi semnifica norma. Oricare era scala utilizată, există necesitatea confruntării lucrării cu nişte parametri stabili. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte ar trebuie dedicată gândului, una lucrului, una odihnei şi una celor care au nevoie de ajutor.

Mozaicul – reprezentat de pavimentul cu dale albe şi negre care se află în centrul Templului este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. Chiar dacă nu se face aluzie la dezbinare, ci la dialectica contrariilor din care este formată realitatea, acest simbol apare frecvent promovat prin toate mediile (ne)masonice, cu scopul de a evidenţia acea capacitate care provice din conştiinţa de sine şi capacitatea de a se raporta a acestora…”pentru că nu exişti fără să-l accepţi pe celălalt. ”

Cu alte cuvinte, nu se poate ajunge la acel Adevăr dacă nu se pune la îndoială… Falsul, nu se cunoaşte Binele dacă nu se pătrunde chiar pe teritoriul Răului, nu se obţine frumuseţea până nu se defineşte Urâţenia. Numai conştiinţa e asemenea unei mari table de şah, care nu are numai pătratele albe sau numai pătrăţele negre. Aceasta produce efectul oarecum armonic al înţelegerii, al corectitudinii, al creaţiei artistice. Mozaicul reprezintă astfel o ameninţare, din moment ce nu există niciodată un singur aspect în ceea ce priveşte posibilitatea de perfecţionare.

Zodiacul-alt simbol ocultat, a devenit unul promovat asiduu. După substantivul grecesc, „cerc cu figuri de animale”, era, conform definiţiei platonice, „imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează mai degrabă o viziune plenară, aproape cosmologică a universului. Semnele zodiacale sunt reprezentate de-a lungul părţii superioare a Templului masonic, semnificând varietatea polimorfă a cosmosului care se condensează în sinteza terestră. Fiecare grup de semne, după geometria ternară şi cuaternară (fiecare element foc, pământ, aer şi apă regrupează trei semne, care reprezintă şapte planete – trei plus patru), care în succesiunea loc, simbolizează cele trei grade ale ordinului.

Doar că toate aceste pseudo-explicaţii sunt doar de faţadă, doar pentru a face mereu prozeliţi şi de a menţine o anumită popularitate, indiferent de epocă, regim politic, statut social etc

Cu privire la masoneria operativă, principala acuzaţie care i se aduce era practic legată de crimă, mai precis de zidirea propriu-zisă a unei persoane în zidurile clădirilor pe care la constructorii le ridicau.

Este vorba de mitul jertfei zidirii, în care orice construcţie era considerată ca un organism căruia îi trebuia tăria pe care numai un suflet o putea conferi. De aceea, conform standardelor acestor malefici, trebuia zidit un om în temelie pentru ca sufletul său să treacă în substanţa construcţiei.

Chiar Mitul lui Hiram, un alt mit fundamental al masoneriei, arată că prima jertfă a fost chiar Marele Maestru, uciderea lui Hiram de către cele trei calfe fiind, în fapt, un act de sacrificare. Oriunde în Europa au existat legende de acest gen, când unul dintre constructorii este zidit la temelia contrucţiei: Scoţia (Legenda Sfântului Oran), Ţara Galilor (Legenda Sfântului Colleum Cille), Franţa (Podul de pe malul Morbihanului), Letonia (Biserica din Lestemi), România (Biserica Neagră), Gemania (Cetatea Henneberg), Rusia (în Republica Osetia), iar în zona balcanică Legenda Meşterului Manole este întâlnită la toate popoarele. Aceste practici au fost condamnate de către toate Bisericile.

***

Un simbol pe care îl putem observa în numeroase domenii de activitate este cel al mâinilor drepte strânse într-un salut sau două siluete umane care se sprijină reciproc cu mâna dreaptă. Masonii înţeleg prin acest simbol… dragostea frăţească.

Corpul uman reprezentat în toată frmuseţea lui dezgolită este iarăşi un simbol masonic pe care cei care au studia limbajul masonilor îl explică ca un simbol al templului lui Dumnezeu. De aceea este considerată o condiţie esenţială că pentru a intra în rândului unui ordin masonic candidatul să fie lipsit de defecte sau diformităţi. Acestă regulă este menţionată şi în prima carte publicată vreodată despre masonerie intitulată ” Constituţia lui Anderson„, apărută în 1723.

Ochiul atotvăzător este un alt cunoscut simbol masonic. El reprezintă divinitatea şi atributele acesteia omniprezenţa, iubirea desăvârşită, mila, dreptatea, ştiinţa.