Diplomația românească în SUA – starea de alarmă

Unde mai suntem în raport cu SUA?

Evident, dacă este să judecăm după modul în care a decurs discursul de la Chicago al Ministrului de Externe Oana Țoiu, situația arată foarte rău.

Anunțată încă din vară, ca o mare întâlnire cu românii din Chicago, întâlnirea a fost un mare „fâs”. Sau ca să fim eleganți, un fiasco!

Pur și simplu, românii de acolo nu au fost interesați de cine vine la ei din România. Evident, înțeleg că invitații mai aveau de plătit și 250 dolari taxă de participare, ceea ce nu e o sumă mică, pe vremea asta de austeritate.

Când mă gândesc cum pe 18 octombrie 1926, Regina Maria a fost primită pe Broadway de zeci de mii de newyorkezi, când convoiul de peste 100 mașini era inundat de valurile de confetti care veneau de la etajele clădirilor înalte, realizez cât de jos suntem.

Nu putem ignora nici relația România-SUA din intervalul 1967-1978, cu vizite reciproce americane și românești la București și Washington DC.

În 2002, George W.Bush a venit la București. Au mai fost vizite românești peste Ocean, însă până la urmă, focul s-a stins cum se zice.

Că SUA au nevoie de Baza Mihail Kogălniceanu nu înseamnă că avem diplomație. Americanii vor și baza ade la Bagram, Afghanistan și asta cu riscul de a se ajunge la conflict cu talibanii!

Problema rămâne! Nu mai avem diplomație iar asta o văd românii din America. Nu mai are rost să comentăm că Președintele și Premierul nu merg la Adunarea Generală a ONU! Ministrul Țoiu stă și așteaptă să afle fiindcă statutul nu îi permite să stea alături de șefii de stat și de guvern.