Am fost plăcut surprinsă zilele trecute, mergând pe lângă Palatul Parlamentului, să descopăr siluetele bine-cunoscute, îmbrăcate în roșu și cu măști de Salvador Dali. Știți despre ce vorbesc, nu?
În epoca asta a Netflixului, ar fi și culmea să nu. Vorbesc, bineînțeles, de afișele promoționale care au asaltat tot orașul – vinerea trecută, a avut premiera sezonul trei din „La Casa de Papel” sau „Fabrica de Bani”, cum am tradus noi.
Scriu des despre valorile românești și despre cât de dificil e, în ziua de azi, să păstrezi vii amintirile neamului nostru, poveștile, legendele, bancurile. Cât de rar e să te îndrăgostești de un artist român când parcă pe fiecare gard stă unul american, englez sau italian.
Dar uite că astăzi mă bucur. Astăzi scriu despre cât de norocoși suntem că nu mai suntem limitați doar la artiștii români, doar la muzica noastră și la cărțile noastre. Astăzi, putem să citim niște Eminescu dis de dimineață, să ascultăm niște muzică din inima Braziliei la prânz și seara să ne relaxăm cu un serial spaniol, precum „Fabrica de Bani”.
Suntem norocoși, dar uităm repede. Ni se pare normal, de la sine înțeles că avem acces la toate minunile astea, dar nu e.
Am văzut pe YouTube că Delia a cântat cover la melodia „Bella Ciao”, o melodie folk italienească, devenită emblemă a acestui serial spaniol. Cântată de o artistă româncă. Nu e superb?
Acum cincizeci de ani, Delia nu ar fi știut să cânte „Bella Ciao” – și chiar dacă ar fi știut, ar fi aflat doar o mână de oameni care se aflau pe stradă în timp ce cânta ea – și nici de „Fabrica de Bani” n-ar fi auzit mai nimeni.
Eu practic des exercițiul ăsta de imaginație, deși nu trăiam acum cincizeci de ani. Încerc să-mi imaginez cum era lumea înainte și cât de departe am ajuns. Am grijă să îmi reamintesc în fiecare zi să fiu recunoscătoare pentru lumea în care trăiesc, că pot, de exemplu, să fiu prietenă cu cineva care trăiește la mii de kilometri depărtare și că pot urmări un serial din Spania, deși eu n-am fost niciodată.
În ziua de azi, ne împărțim repede pe extreme. Pro sau contra. Bun sau rău. Ei bine, eu cred că ar trebui să nu ne mai grăbim așa tare, să stăm undeva în mijlocul acestui haos tehnologic și să vedem, și-ntr-o parte și-n alta. Uneori, mă simt ca un om al peșterii că mă mir atât de tare că ne-a cucerit un serial din altă țară. Alteori, mă șochează părinții când nu înțeleg câte o aplicație pe telefon care mie mi se pare banală.
Dar de cele mai multe ori, încerc să mă mențin aici, în mijloc. Și pro și contra. Și bine și rău.
Autor: Izabela Stănescu
Discussion about this post