Libertate sau securitate?

„Cei care renunță la libertățile lor esențiale în schimbul unei securități temporare nu merită nici libertate, nici securitate.”

Cuvintele îi aparțin politicianului și inventatorului american Benjamin Franklin și au fost rostite cu sute de ani în urmă. Problema expusă de el rămâne prefect valabilă și astăzi, când practic pe toate meridianele asistăm la o restrângere graduală a libertăților cetățenești în numele siguranței publice.

Cel mai adesea, autoritățile profită de o tragedie cu puternic impact emoțional pentru a introduce noi măsuri de supraveghere a populației, măsuri care, se spune, vor evita repetarea cazului respectiv. Aflați sub imperiul emoțiilor trăite, cetățenii acceptă bucuroși, ba chiar inițiază ei înșiși petiții pentru a cere luarea unor măsuri restrictive. Pe fondul valului de emoție colectivă stârnită de cazul Caracal s-a decis, spre exemplu, ca, începând de anul viitor, cartele prepay să nu mai poată fi achiziționate fără buletin. Ce mai contează că a trecut mai bine de o lună și nu se știe practic nimic despre soarta celor două fete? S-a găsit un pretext pentru anularea unei libertăți. Să nu uităm faptul că autoritățile au mai încercat în repetate rânduri să impună această măsură, ba sub pretextul combaterii terorismului, ba pentru depistarea infractorilor. O hotărâre a Curții Constituționale din 2014 spune că    “reținerea și păstrarea datelor constituie în mod evident o limitare a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, respectiv a drepturilor fundamentale protejate constituțional referitoare la viață intimă, familială și privată, la secretul corespondenței, precum și libertatea de exprimare”.

În același sens merge și directiva europeană privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR). Deși în mod normal o lege nu se poate aplica retroactiv, prin decizia guvernului Dăncilă milioanele de posesori de cartele prepay vor fi obligați să se înregistreze în sistem, altfel, din toamna viitoare nu vor mai putea folosi cartelele.

Tragedia de la Caracal este folosită și pentru a aduce în discuție modul în care poliția poate da buzna la tine în casă. Viața Alexandrei ar fi putut fi salvată, ni se spune, dacă poliția ar fi intrat în „casa groazei” fără să mai aștepte sosirea zorilor.

Pe plan global, cel mai elocvent caz este, desigur, cel al atacurilor de la 11 septembrie. În numele siguranței colective am ajuns să fim descălțați în aeroport!

În Statele Unite, după fiecare atac armat, reapar vocile care cer interzicerea dreptului de a purta arme, un drept pe care americanii îl au de sute de ani și a fost considerat atât de important încât să fie înscris în Constituție.

O altă măsură restrictivă o constituie stocarea datele de pe camerele de supraveghere de care nu mai ai cum să te ferești.

La Londra, oraș confruntat cu o epidemie de violență, se discută despre sisteme de recunoaștere facială și instituirea unui sistem de supraveghere atât de draconic cum numai în China se mai poate vedea. Exasperați de numărul de crime petrecute pe străzile Londrei, cetățenii vor accepta orice măsuri, deși, evident, un infractor pus pe rele va putea fenta ușor camerele de supraveghere cu o șapcă și o pereche de ochelari de soare. Ce-ar putea urma? Interzicerea dreptului de purta șapcă?

Problema cu adoptarea a tot felul de măsuri de securitate este că, fiecare în parte, nu e chiar atât de mare, nu ni se pare prea exagerată, doar că ele se adună și într-o zi ne-am putea trezi fără niciun fel de libertăți!