Ascultam un TED Talk al unei franțuzoaice și a trebuit să îl opresc și să scriu articolul ăsta. Pur și simplu, în mintea mea, s-a produs un declic în timp ce o urmăream. Domnișoara respectivă vorbea despre visurile din copilărie. De fapt, chiar așa îi și spunea prezentării – Réalisez vos rêves d’enfant (realizați-vă visurile din copilărie). Și povestea cum ea, când era mică, visa să devină fotograf, scriitoare sau să călătorească prin lume. Și părinții i-au spus foarte frumos, draga noastră, și într-o zi, cu siguranță, vei găsi și o meserie adevărată.
Atunci s-a produs declic-ul. Am auzit de prea multe ori treaba asta cu „meseria adevărată”, pentru că scriitor nu a fost niciodată o meserie, în ochii multor români. Nici dacă spui că tu călătorești prin lume, n-ai mai mult succes. Ce-i aia? Călătoritul e privit ca o activitate de vacanță și rareori acceptat ca o experiență de învățare. Iau avionul, mă cazez la un hotel și cam aia e.
Dar călătoritul nu despre asta e. Călătoritul înseamnă să umbli pe străzile unei țări străine, să-i cunoști oamenii și obiceiurile, să te lași influențat și cucerit de niște cuvinte pe care nici măcar nu le înțelegi.
Călătoritul te învață mai multe decât orice facultate și orice job. Dar sunt de-acord cu părinții tipei.
„Călător” nu e un job adevărat. E un stil de viață.
Dar la urma urmei, nu despre călătorit e vorba, ci despre toate visurile alea pe care le calcă adulții în picioare. Ce copil n-a zis la un moment dat că el ar vrea să fie actor sau cântăreț sau pictor? Și de câte ori n-am auzit părinți sau profesori spunându-le că ar trebui să-și caute o meserie adevărată.
N-au vorbit urât și n-au fost agresivi, dar din secunda aia, ei deja au compromis încrederea în sine a copilului. Cei mici sunt foarte mult influențați de ce le spunem noi, adulții. Și dacă le spui că n-o să reușească să fie actori sau dansatori, ei chiar nu vor reuși.
Pentru că undeva, în adâncul sufletului, ei vor avea mereu conceptul ăsta că nu e „o meserie adevărată”. Și apoi, tot noi ne mirăm de ce sunt pe lumea asta atâția adulți triști, atâția oameni care nu-și mai suportă job-urile, care sunt nefericiți și tot zic că într-o zi, își vor da demisia și vor încerca altceva, ceva să la placă.
Dar n-o fac. Pentru că lucrul ăla care i-ar face pe ei fericiți foarte probabil nu se califică la „meserie adevărată”. Și cum mă duc acasă la părinți, să le spun că eu n-am o meserie? Ce rușine mai e și asta?
Hai să renunțăm odată la mentalitatea asta învechită și dăunătoare. Hai să înlocuim „asta nu e o meserie” cu „sunt sigur că poți să faci orice îți propui”. Cine știe, poate încet-încet, se transformă și actoria, dansul și muzica în meserii adevărate.
Discussion about this post