Scrisori de dragoste târzii – Nicolae Labiș

Pe Nicolae Labiș l-am auzit prima oară vorbit din bătrâni. O întâlnire cât se poate de nepotrivită, având în vedere că el a fost și rămâne pe veci un poet atât de tânăr. L-am auzit plâns de un prieten, făcând referire la controversatul sfârșit al poetului și am zis să ascult și eu în continuare. Foarte probabil îi mai auzisem numele, însă nu știam nimic despre el.

Țin minte că primul meu gând, aflându-i tragicul sfârșit, a fost că era atât de imposibil de tânăr. Când a murit, Nicolae Labiș avea cu doar câteva luni mai mult decât am eu acum. Era abia la început de viață, îmi spuneam întruna. Și, iubind mereu literele, nu puteam să nu mă gândesc câte ar fi putut face poetul dacă ar fi trăit.

Era un bărbat cu un talent incredibil, însă la 21 de ani, nu avea cum să fie un poet matur. Și tocmai, mi-l închipui undeva la 30 de ani, cât ar mai fi putut să crească literar într-un deceniu scurt care nu i s-a mai oferit.

Dispărut prematur poate într-un simplu accident, poate într-o crimă fără sens… La urma urmei, ce contează câteva zeci de ani ale unui regim barbar când operele unui poet dăinuie pe vecie? Privind înapoi, aș prefera să cred varianta oficială, aceea că a alunecat în aburii alcoolului și s-a pierdut, decât să mă gândesc că un tânăr cu atâta talent, atâta imaginație a fost ucis în numele unor ideologii obosite…

Despre Nicolae Labiș, cel mai tare m-a impresionat când am aflat că și-a dictat un ultim poem chiar de pe patul de spital, când probabil îi era greu să vorbească și încă și mai greu să înțeleagă cum se poate ca totul să se sfârșească atât de abrupt. Și uite că el și-a dedicat puținul timp rămas frumosului, cuvintelor.

Pasărea cu clonț de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonț de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonț de rubin,
Ciugulind prin țărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiș
Care va rămâne o amintire frumoasă…

Nicolae Labiș e și va rămâne un însemn pentru țara noastră, o dovadă că în inima răului, se poate naște totuși bine.