Ședința solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 30 de ani de la Revoluție și comemorării celor care au plătit cu viața libertatea s-a transformat într-o farsă sinistră în momentul în care a luat cuvântul președintele țării. Îmbătat de succesul din alegeri, Klaus Iohannis a declarat de la tribuna Parlamentului că pentru asta s-a murit în 1989, ca să fie el președinte și să aibă, desigur, „guvernul meu!”
„Rezultatele voturilor exprimate în scrutinele recente au arătat că România este o țară cu o democrație matură, consolidată, funcțională, puternic integrată în structurile euroatlantice și europene, o țară care respectă valorile europene și pe acest drum vom continua să dezvoltăm proiectul de reconstrucție.
Dinamica acestui an a reconfirmat că românii, indiferent că trăiesc în interiorul sau în afara granițelor, nu își uită eroii și idealurile pentru care aceștia și-au dat viața.
Alegerile din 2019 au validat tot ce am realizat împreună în toți acești 30 de ani.”
Dacă, să presupunem, ar fi ajuns Viorica Dăncilă președinte, rezultă că alegerile nu ar mai fi validat nimic…
Trecând peste faptul că Iohannis era un bărbat matur la vremea revoluției, dar nu există niciun fel de mărturii despre ce a făcut în decembrie 1989, ar merita să-i reamintim domnului președinte că nimeni, dar absolut nimeni nu s-a așezat în calea gloanțelor gândindu-se că șansa ca un oarecare Iohannis să ajungă președinte merită sacrificiul suprem.
Revoluția (sau cum vreți să o numiți) s-a făcut pentru dreptul de avea alegeri libere, cu mai multe partide, cu viziuni diferite, aceasta fiind esența democrației!
Toată retorica de campanie folosită de Iohannis, PNL și partidele satelitare denotă, dimpotrivă, o nostalgie a partidului unic. Așa cum PCR era pe vremuri singurul partid care avea voie să existe în România, așa își doresc și actualii guvernanți și propagandiștii lor. Anul ce se încheie a fost unul al urii dezlănțuite contra celor care nu sunt în tabăra Iohannis. Chiar dacă alegerile s-au terminat auzim aceleași sloganuri să dispară PSD, asta pentru a nu aminti de comentariile cinice ale celor care așteaptă să moară odată de bătrânețe votanții PSD. Despre alte partide politice nici nu poate fi vorba în România normală a lui Iohannis. Adepții curentului tradiționalist și naționalist au fost batjocoriți în fel și chip, catalogați drept „bigoți” și „pupători de moaște”. Deși și ei sunt români, iar dreptul de a-și exprima părerile și l-au câștigat tot 1989.
Social-democrații și cei ce nu gândesc PNL-ește sunt astăzi demonizați la fel cum erau țărăniștii și liberalii în 1990. Atunci, ura ce domnea în societate avea o scuză, eram începători în ale democrației. Iar dacă privim în urmă la cei 30 de ani care s-au scurs de atunci, am putea vedea că actorii principali ai acelei perioade tulburi și-au înțeles greșelile. Mult-hulitul Ion Iliescu a descoperit că poate să dea mâna cu Regele Mihai și să-i spună Sire, după felul abject în care l-a tratat la început. Marele om politic Corneliu Coposu, și el o victimă a aceluiași Ion Iliescu, a găsit puterea să ajungă la o reconciliere cu cel care l-a persecutat și calomniat.
Pentru că asta înseamnă democrație, dezbatere de idei și respect pentru adversarul politic, un lucru care lipsește grav în România lui Iohannis.
Iar după ce nu înțelegi ideea de bază a democrației să mai și vii să spui că alegerea ta ca președinte e o împlinire a idealurilor revoluției este mult mai mult decât se poate tolera. Jos labele de pe Revoluție!
Discussion about this post