După ce a căpătat guvernul dorit, președintele Klaus Iohannis visează acum să aibă și „Parlamentul meu”, astfel că, împreună cu premierul Orban, s-a stabilit să avem alegeri anticipate cât mai curând.
„La ora actuală Parlamentul e dominat de PSD şi acţionează ca o frână faţă de demersurile Guvernului. E absolut necesar ca puterea să revină la popor”, a declarat Orban la ieșirea de la Palatul Cotroceni. Premierul nu a dat detalii despre strategia convenită pentru a provoca anticipatele în condițiile în care nu avem o criză politică în țară. La nevoie, se poate provoca una, indiferent de consecințele economico-financiare ale unei perioade de instabilitate politică.
Obsesia președintelui cu stârpirea „ciumei roșii” trădează, pe de-o parte lipsa cronică de idei și proiecte de țară, dar și o nostalgie îngrijorătoare față de epoca partidului unic. Iohannis, liberalii, propagandiștii de serviciu și rezistoizii de rând vehiculează aceeași idee profund anti-democratică, eliminarea de pe scena politică și din viața publică a celor care gândesc diferit.
Adesea când vine vorba despre esența democrației este deseori citată celebra frază atribuită lui Voltaire: „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar am să mă bat până la moarte pentru dreptul tău de a o spune”. Ar fi greu să ni-l imaginăm pe Klaus Iohannis luptând până la ultima suflare pentru dreptul social-democraților de a se exprima în Parlament sau în spațiul public. Trăim într-o epocă în care politica merge pe sloganul „cine nu e cu noi, să dispară”.
Cum ar arăta România normală în viziunea lui Klaus Iohannis nu este greu de imaginat – un guvern supus care execută întocmai și la timp ordinele primite și o Mare Adunare Națională care adoptă în ropote de aplauze deciziile transmise de la Palat.
Dorința președintelui de a acapara toate pârghiile de putere ridică mari semne de întrebare, este de părere analistul Bogdan Ficeac.
„În momentul în care o anumită facțiune politică dorește să aibă președinția, dorește să aibă Parlamentul, dorește să aibă Guvernul, dorește să aibă Justiția, să aibă presa, să aibă tot, deja începem să ne gândim foarte serios la ceea ce urmăresc de fapt, pentru că, într-o democrație, există acel control reciproc al puterilor în stat, nu poate să vină așa, cineva să spună: Vreau să am Guvernul meu, Parlamentul meu. Ca să ce!?”
Dincolo de nostalgia vremurilor când în România nimeni nu îndrăznea să i se opună Iubitului Conducător, graba actualei puteri de a face alegeri cât mai repede ascunde frica pierderii rapide a sprijinului popular.
Oricum urma să avem alegeri în iarnă, nu e ca și cum bietul guvern ar fi trebuit să se chinuie ani de zile cu un parlament ostil. Întrebarea care se naște în mod firesc este câtă încredere are președintele Iohannis în guvernul său de nu-i vede în stare pe liberali să păstreze o urmă de capital politic nici până-n iarnă? Dacă e un guvern așa de capabil te-ai aștepta să câștige încrederea populației – oamenii ar vedea ce bine e guvernată țara, ce măsuri înțelepte iau liberalii, cum s-a stârpit corupția, s-au făcut autostrăzi, iar la robinet curge lapte și miere… sau poate nu….
Discussion about this post