Astăzi, nu mulți tineri își amintesc semnificația datei de 24 ianuarie. E o zi liberă, îți vor spune unii, iar cei mai răsăriți vor îngăima ceva vag despre o unire, chiar dacă în sinea lor se îndoiesc de acest răspuns – toată lumea știe că și ziua națională, 1 decembrie, are o legătură absconsă tot cu o unire și doar n-or fi două.
Aș putea scrie un articol despre însemnătatea acestei date, despre Alexandru Ioan Cuza și despre 1848, însă în era asta, mi se pare oarecum duplicitar. Majoritatea dintre noi nu știu și nici nu le pasă, sincer, ce e cu ziua asta. Și prefer să scriu despre asta, despre această lipsă din gândirea noastră colectivă. Undeva, cândva, a existat un trecut al României, un trecut în care strămoșii noștri au luptat, și-au dat viața pentru integritatea acestei țări frumoase, însă astăzi, ei ne sunt departe. Am uitat cine e românul și doar punem botul la vreo glumă ieftină culeasă de pe rețelele de socializare în care românii sunt niște tâmpiți necivilizați care-s buni doar să spele pe jos și să se scarpine sub cipilică.
Astăzi, mi-aș dori să ne amintim cine a fost Cuza, dar și mai mult, mi-aș dori să înțelegem ce a însemnat el, să simțim măcar un pic o mândrie de a fi român și dorința de a ne vedea țara izbăvind. Iar pentru asta, nu ne e necesară o lecție de istorie, o înșiruire de date neinteresante și de nume care nu ne transmit nimic.
Pentru asta, e destul să privești în jur, la țara asta frumoasă în care te-ai născut și în care încă trăiești. Să privești către bunicii tăi, dacă mai ai norocul să îi ai alături și să te gândești la toate poveștile și zicalele auzite din bătrâni. Mai mult, să te uiți în jur la țările vecine și să vezi cu câtă îndârjire încă luptă (cel puțin unii dintre ei) pentru a-și menține țara liberă.
Am uitat, dar nu e prea târziu să ne amintim. Și putem chiar astăzi să devenim altfel, să nu mai trecem prin viață ca niște oițe globalizate, jefuite de identitatea națională și de dragostea de patrie. Putem spune, în cuvintele marelui nostru poet național, „suntem români și punctum”, și să o spunem cu capul sus, fără această rușine care ne-a fost imprimată-n ADN.
Sigur, poți sărbători Mica Unire fluturând un steag sau mergând la unul dintre multele evenimente culturale organizate peste tot prin țară, însă cel mai important e s-o sărbătorești în sufletul tău, și nu doar azi, ci-n fiecare zi, să simți dragul de patrie pe care te-au convins să îl ascunzi.
Să iubești România nu înseamnă să nu-i vezi imperfecțiunile, ci tocmai, să lupți pentru a le îndepărta.
Discussion about this post