Chemare de suflet către Preafericitul Daniel, Patriarhul inimilor noastre
De la bun început vom spune că ne asumăm rândurile de mai jos și îi cerem Preafericitului Patriarh Daniel să fie milostiv și să ne ierte dacă cuvintele folosite în acest articol de opinie i se par prea contondente, dar cineva trebuie să atragă atenția asupra unui rău lucru sesizat de din ce în ce mai mulți drept-credincioși.
Este vorba despre comportamentul celui numit purtător de cuvânt al Patriarhiei, filosoful-teolog-pedagog Vasile Bănescu.
Preafericirea Voastră, suntem convinși că nu urmăriți părerile și scrierile acestuia aruncate în lume, dar a sosit vremea să vă implicați și să curățați imaginea secularei noastre Biserici de atitudinea progresisto-neomarxistă a acestui individ care maculează cu bună știință cele mai frumoase sentimente de care este capabil un cetățean român la adresa Neamului său, cel mult sacrificat în istorie.
Deși fiecare este îndrituit la propria sa părere, poziția pe care o ocupă Bănescu aduce atingeri Bisericii Ortodoxe Române de natură să o îndepărteze de supușii săi.
Propăvăduirea unui stil de gândire străin de poporul român, de cei mulți, nu este deloc benefic Țării și Bisericii.
La sfârșitul acestui articol de opinie, binevoiți Preafericirea Voastră să regăsiți un material semnat de gânditorul progresist Vasile Bănescu unde, după grele momente de efort intelectual, reușește să reia (atât s-a putut!) teze esențiale neomarxiste, înfierând inchizitorial termenul ”naționalist” încercând să creeze o fractură (ideologică?) între acesta și termenul de ”patriotism”.
Deținător absolut al sensurilor acestor două cuvinte, Bănescu face munca stângiștilor globaliști încercând să smulgă cu forcepsul din definiția patriotismului termenul de neam, națiune.
Noi am înțeles că acest pas este musai de făcut și de insinuat șerpește în mintea dreptcredincioșilor, pas absolut necesar pentru implementarea unei ordini mondiale docile și neinstruite în care Patria rămâne numai un areal delimitat geografic pe care neomarxiștii îl vor umplut cu toate semințiile planetei, schimbând Patria în Babilonul cerșit de progresismul satanic, dar considerăm demersul lui Bănescu jignitor la adresa românilor, lipsit de un minimum bun simț și cu viclenie folosit împotriva Bisericii.
Aceasta este simplu făcută prin nefericita sa asociere cu Patriarhia, prin postul deținut. Astfel, demersul său pare protejat de însăși cea mai iubită instituție a românilor, Biserica. Ceea ce nu credem că poate fi tolerat în numele Martirilor Neamului. Mișcarea individului Bănescu este politică, insidioasă și lipsită de chiar esența creștinismului, iubirea și toleranța universală.
Suntem convinși, Preafericirea Voastră că nu ați autorizat o asemenea atitudine și nici nu aprobați demersuri de tipul celor de care uzează Bănescu, profund dăunătoare sufletește credincioșilor români.
Rândurile ce urmează mai jos sunt adresate exclusiv numitului Vasile Bănescu, repede închinător la stăpâni străini de Popor și doritori de mărire lumească, ei înșiși slujitori ai Vicleanului.
Zice că e teolog, se ascunde după o funcție care îi acordă mare autoritate printre credincioși, aceea de purtător de cuvânt al Patriarhiei, în timp ce, cu ardoare, pupă directivele progresismului globalist de sorginte bolșevică.
Supus ordinelor, de la o vreme, Vasile Bănescu a început să emită păreri. Tot progresiste. Amuzant este și tonul proletcultist pe care-l folosește în scrieri, deși se dă om luminat și cu frică de Dumnezeu.
Dar ce ar fi un IUDA fără păreri? Bănescu trebuie să-și aducă contribuția la construirea Babilonului mondial, unde Neam și Națiune să devină, prin amestec, un singur popor, mare și tâmpit, fără rădăcini, fără tradiții, fără martiri și strămoși.
Bănescu nu pierde un moment ca, printr-o poziție inchizitorială și afirmații care dovedesc că îndoiala nu-i străbate mintea vreodată (știm noi cine n-are îndoieli) el dăscălește înfierând slugarinic, conform noii cerințe globalisto-progresiste, naționalismul.
Ăla românesc, pe care-l confundă voluntar, așa cum a fost dat ordin pe unitate din 45 încoace, cu naționalism-socialismul sau naționalism-comunismul.
Facil, ușor de făcut, au croit deja drumul mii de leftiști din întreaga lume. Bănescu n-are decât să calce pe aceleași căi, fără să-și muncească circumvoluțiunile. Pentru cunoscători – pentru că zice că s-a școlit și în clase saxone, Școala de la Frankfurt a înlocuit credința creștină din sufletul său. Foarte bine, dar, atunci, renunță la leafa de la Patriarhie (apropos, Bănescu zice că Biserica funcționează ca un ONG, eludând, încă odată marxist, latura divină) și cazi pe altarul noii stângi, urlă woke în fața Guvernului, dă jos statuile lui Alecsandri, ale frațior Golești sau a lui Mihai Sturdza și caută niște papuci de foști sclavi ca să-i umpli de pupături.
Din cea mai recentă scriere a inegalabilului antiȚuțea voi spicui câte ceva ca să înțelegeți ce se întâmplă în mințile neomarxistului. Veți vedea cum încearcă să extrapoleze patriotismul la nivel de Europă, apoi de Lume. O caterincă care seamănă cu internaționala socialistă și cu butada arhicunoscută: ”înainte de a fi român, sunt comunist”, adică inversul logicii evidente, exprimată de mulți intelectuali autentici, dar români. Oare cum ar zice Bănescu, sunt român, dar înainte de toate sunt progresist? Iată:”Este foarte util să înțelegem că, spre deosebire de firescul și necesarul patriotism, naționalismul guraliv e o formă gravă de egoism. Ca și individualismul feroce sau colectivismul atroce”.
Omul e clar: patriotismul, dacă este operat de ideile de neam și națiune, e bun. Naționalismul, însă, mai cu seamă dacă este clamat, e câh. Naționalistul nu va împărți o bucată de pâine cu aproapele pentru că e egoist. Mai rău, dacă aproapele e ungur, polonez, ucrainean sau francez, nu o să primească un dumicat că nu e… român. Jenant de subțire.” Miezul patriotismului este autentica, deci discreta dragoste de patrie și de tot ce o compune (pământ natal, oameni, strămoși, limbă, istorie, tradiție, cultură, credință, sfinți, eroi și tot ce e frumos la noi)”.
Patrotismul, citim, e musai discret. Timid, neasumat public, un patriotism de alcov, mic, ghebos, ascuns. Și numai în patriotism au loc următoarele concepte: pământ natal, oameni, strămoși, limbă, istorie, tradiție, cultură, credință, sfinți, eroi și tot ce e frumos la noi.
În naționalism, astea nu au ce căuta, că așa zice Bănescu:” Miezul dur al naționalismului este nația, etnia sacralizată, idolatrizată, ipocrit răsfățată, electoral adulată, tratată ca diformă entitate „folclorică”, ca indefinită ființă socială care trebuie hrănită cu povești nemuritoare rupte dintr-o vulgată a istoriei distorsionate, menită să-i exacerbeze un sentiment măgulitor de falsă excelență, o imagine de sine nerealistă, o stare vindicativă de victimă a unui mereu nefavorabil context minat de invidia și ura străinilor, ceea ce explică în plan societal antiumana xenofobie, iar în plan religios o patologie: filetismul”.
Ei, în acest pasaj se vede câtă ură poartă Bănescu naționalismului, care, în mintea lui, e fix opusul patriotismului. Nația, Neamul, ce poate fi mai oribil? Crezi că ești român și te mândrești cu asta? Văleu, române, ești nesimțit care spui povești nemuritoare despre eroi și morminte, când numai patrioții au voie să cinstească trecutul eroic al Țării. Numai ăia au dispensă de la Bănescu.
Mai remarcăm ceva. Intelectual fin, Bănescu recurge la termeni greu de masticat de Talpa Țării, precum filetismul (nu, nu fitilismul pe care îl practică, suga Nefârtatului, Bănescu). Filetismul sau etnofiletsimul este, de după 1872 (consiliul de la Constantinopol), socotit erezie în creștinismul ortodox și se referă la smintiții care pun conceptul de națiune deasupra Bisericii, adică a Trupului lui Hristos)
Păi, Bănescule, filetiști au fost hitleriștii, bolșevicii, staliniștii, anarhiștii, ateii, progresiștii, globaliștii, sorosiștii și alte asemenea abominații, nu naționaliștii, mai ales cei români, care întotdeauna au mers cu Dumnezeu înainte!
Filetist a fost Hitler, Stalin, și urmașii săi, Ceaușescu, Dej, Bela Kuhn și alți asemenea, închinători la teze păgâne de tipul om-nou, ubemenschen, de mai știu eu ce om-zeu, blasfemie uriașă!
Ca să nu mai zic că și acest termen, privit la anul adoptării lui, 1872, când națiunile cereau autodeteminare mai peste tot în Europa și nu numai, venea doar să atragă atenția ca înfierbântarea, dorințele, speranțele să rămână călăuzite de Atoatețiitor. Să nu alunece spre comunism, bolșevism, anarhie, conform unei mode de sorginte satanică ce își făcuse deja loc în lume!
A pune egal între naționalismul zilelor noastre (și în cazul nostru, chiar dintotdeauna) și filetism, numai ca să poți să distrugi și termenul de patriotism dându-I valențe globaliste, este o mizerie fabuloasă, Bănescule.
Acest Bănescu, lipsit de cea mai mica umbra de smerenie, împarte dreptatea după bunul plac, mai scuipă câte un folkist (un bard pletos al comunismului „disident”) și dă indicații care spun că melodiile patriotice, cântecele de înălțare ale eroilor noștri sunt ”necreștinești bacanale”.
De ce? Că așa are ordin mintea capului lui, și mușchii lui poate, căci la poale de Patriarhie orice gușter cu funcție se crede T-Rex…
Iata ce mai zice gânditorul antinational Bănescu:” Biserica propovăduiește îmbunătățirea și îndumnezeirea omului prin „urmarea lui Hristos” și clarificarea sa morală prin asimilarea mesajului curat al Evangheliei, nu „rinocerizarea” omului prin pervertire ideologică”.
Care va să zică, dacă îți iubești Țara, își cinstești Neamul și aduci prinos de mulțumire celor căzuți în sânge ca să poată scuipa venin acum Bănescu, ești rinocer. Sau te-ai rincocerizat singur.
Nu ca Bănescu care, cu balanța sufletelor în mână, neatins de naționalismul scârbos al celor care au făcut Țara cea Mare, plutește peste toți ca un exemplu suprem de patriotism fără Neam.
Interesantă este și mânăria care nu-i iese: individul Bănescu se străduiește tare să lase de înțeles că naționaliștii nu sunt creștini, nu sunt credincioși, nu urmează Mântuitorului (mi-e rușine de rușinea lui să-i amintesc de sfinții națiunilor).
Bănescu știe că naționaliștii nu sunt creștini, el dictează asta, el a hotărât asta, pentru că el vede în suflete. Asta n-o fi erezie, să te substitui Adevărului?
Și asta o face profitând ignobil de poziția pe care ocupă abuziv, încercând să inducă o fractură gravă între cei ce simt românește și stâlpul credinței neamului, Biserica Ortodoxă Română, centrul rugilor noastre și căruia ne închinăm cu adâncă și istorică recunoștință.
De asta îl numesc pe Bănescu, fără să greșesc, Iudă. Iudă odioasă!
Desigur, mai încearcă să reinventeze patriotismul ca fiind un sentiment lipsit de naționalism, mizerabil sofism. Din ridicolele sale ziceri, patriotismul n-are treabă cu Neamul și Nația.
Și nu trebuie clamat decât acasă, în fața oglinzii: a inventat Bănescu patriotismul de budoar…
O struțo-cămilă, o etapă spre țintita imbecilizare globală slujită ferm de intelectuali pervertiți spre progresism precum Bănescu.
Voi încheia cu un citat dintr-un interviu dat de Bănescu în Evenimentul Zilei, citat căruia de abia acum îi dau dreptate, pentru că ”gura păcătosului adevăr grăiește!”
Iată ce zice Bănescu:„Poate că cel mai redutabil adversar al Bisericii nu este în afară, ci înăuntrul ei, și constă în nevrednicia unora dintre slujitorii săi! În exterior, Biserica, și creștinismul în general, se confruntă azi cu adversari ideologici și ideologizări, cu asaltul neomarxismului cultural asupra normalității și naturii umane”.
Mare adevăr Bănescule, mare adevăr, cu o mențiune: ai reușit să aduci neomarxismul mai aproape de Biserică. Prea aproape…
Ninel PEIA Președinte Partidul Neamul Românesc
Mizerabila și de neurmat scriere semnată de Vasile Bănescu zis IUDA
Iată ce vrea Bănescu, om al Bisericii, să ne facă să credem:
“Naționalism filetist, colectivist vs patriotism lucid, personalist.
Este foarte util să înțelegem că, spre deosebire de firescul și necesarul patriotism, naționalismul guraliv e o formă gravă de egoism. Ca și individualismul feroce sau colectivismul atroce.
Miezul patriotismului este autentica, deci discreta dragoste de p a t r i e și de tot ce o compune (pământ natal, oameni, strămoși, limbă, istorie, tradiție, cultură, credință, sfinți, eroi și tot ce e frumos la noi).
Miezul dur al naționalismului este n a ț i a, etnia sacralizată, idolatrizată, ipocrit răsfățată, electoral adulată, tratată ca diformă entitate „folclorică”, ca indefinită ființă socială care trebuie hrănită cu povești nemuritoare rupte dintr-o vulgată a istoriei distorsionate, menită să-i exacerbeze un sentiment măgulitor de falsă excelență, o imagine de sine nerealistă, o stare vindicativă de victimă a unui mereu nefavorabil context minat de invidia și ura străinilor, ceea ce explică în plan societal antiumana xenofobie, iar în plan religios o patologie: filetismul.
E greu să asiști tăcut la maimuțărirea patriotismului demn prin naționalism obscen și a Ortodoxiei curate prin ortodoxism cu accese de bruxism, deformant spiritual, incult și, mai recent, agresiv antieuropean.
Europa adevărată, nu cea mediatic livrată ca produs finit al toxicelor ideologii actuale, fiind fiica legitimă a creștinismului precedat de monoteismul ebraic al revelației supranaturale, de marile intuiții morale și intelectuale ale gândirii elenistice și de geniul sapiențial, juridic și arhitectonic roman.
Naționalismul nu este, deci, sinonim cu patriotismul. Dimpotrivă.
Patriotismul nu poate fi niciodată antinațional, în timp ce naționalismul este naturalmente nepatriotic.
Naționalismul, care a fost un curent politic și un sentiment justificat în perioada istorică fierbinte a formării națiunilor, a statelor-națiune, a avut atunci un sens constructiv și o rațiune literalmente și pozitiv fondatoare.
Patriotismul este însă mereu actual și fertil social.
Două totalitarisme criminale, diabolice, antiumane (socialismul comunist și național-socialismul fascist), au preluat lacom naționalismul și l-au transformat într-o armă letală pentru sute de milioane de oameni. Compromițându-l radical și ireversibil.
Reinventarea sa, mai ales în forme ridicole și utopic autarhice, este o eroare și o probă de gravă inadecvare la realitate.
România are deja demult o națiune închegată care are nevoie urgentă, ca de o terapie intensivă, de Educație reală și de pace socială fondată pe dreptate și plus de spiritualitate. Nu de populism antieuropean, nu de materii școlare ideologizate, nu de junghiul și de tusea aflării în treabă ca profesie națională.
Este vorba așadar despre o uriașă, decisivă diferență între naționalismul deșănțat, obtuz, agramat, care își face selfie-uri compulsiv și patriotismul cultivat, înțelept, capabil să discearnă cu claritate între nuanțele binelui și ale răului, între realitate și utopie, între politică onestă și utopie funestă.
Naționalismul care crește parazitar ca o iederă pe trunchiul Bisericii provoacă o deformare spirituală numită filetism. Erezie condamnată lucid de Biserica însăși (1872), întrucât se opune caracterului universal al creștinismului și subminează persoana în favoarea colectivității. Absolutizând națiunea.
Filetismul se manifestă supraliturgic, extradogmatic, patetic, nostalgic, lăcrămos, indulgent foarte cu scăderile noastre răsăritene, intransigent la culme cu cele apusene, minimalist moral cu sine, maximalist cu alții, cu oricine. Așternând peste toate panaceul tricolor, doine de jale și dor sau cântece „patriotice” înflăcărate, lansate cândva pe stadioane nu de vreun atlet al lui Hristos, ci doar de un bard pletos al comunismului „disident”. Reinterpretate azi, cu mândria de a fi români (dificilă, virtuoasă alegere), chiar în unele biserici.
Consecințe? Plângerea de propria milă, admirația sterilă, resuscitarea imaginară a virtuților strămoșești, nu a celor personale. Necreștinești bacanale.
Nimic nu e mai străin creștinismului real și Bisericii decât manipularea credinței și a simbolurilor sale în cheie naționalistă, politică, orice culoare ar avea aceasta și oricât de seducător ar suna vocea perfidă a sirenelor ei.
Confundarea (ultra)naționalismului găunos și grav compromis cu patriotismul luminat și echilibrat de credința în valorile fidelității religioase, culturale și spirituale ale propriului popor, duce la confiscarea populistă a nobilelor teme creștin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei. Compromițându-le.
Biserica propovăduiește îmbunătățirea și îndumnezeirea omului prin „urmarea lui Hristos” și clarificarea sa morală prin asimilarea mesajului curat al Evangheliei, nu „rinocerizarea” omului prin pervertire ideologică, denunțată lucid de toate spiritele mari și oneste care au reflectat la acest grav fenomen din modernitatea noastră târzie, traumatizată de cele două cumplite totalitarisme mascate în soluții binefăcătoare pentru popor, în realitate adversare ale credinței și ale realei libertăți, adică ale poporului însuși.
Este mereu regretabil și moralmente perdant că poziția echilibrată, ferm orientată spre valorile reale ale creștinismului curat, necontaminat politic, ca și pledoaria pentru discernământ și igienizare socială prin educație și cultură, livrate de o Școală prudent și inspirat reformată, nu iresponsabil ideologizată, ajunge să creeze, paradoxal, în loc de coeziune, aversiune, în loc de solidarizare, scindare, chiar și în rândurile unora care se consideră buni creștini și mari apărători ai Bisericii. Alunecând smintitor, în plin secol XXI, în naționalism steril și filetism pueril.
Vasile Bănescu purtător de cuvânt Patriarhia Romană”
Discussion about this post