Când spunem politică, ne referim la un concept științific arhicunoscut. Are o mare aplicabilitate practică prin activități și acțiuni bazate pe multe tradiții istorico-sociale. Vizează existența activă în cotidian a comunităților, popoarelor și națiunilor, partidelor politice și altor structuri similare, categoriilor și grupurilor sociale. Orientarea este direcționarea către guvernare și dobândirea puterii în stat. Pentru aceasta este necesară asumarea responsabilităților, în general numai de bine, în planul intereselor interne și externe. De regulă, este produsă și însoțită de una dintre ideologiile actuale, exprimând identificarea, definirea și transpunerea în practică a principalelor inițiative, activități și acțiuni specifice, pentru care s-au făcut și există opțiune politică.
În analiza și prezentarea noastră nu ne-am propus să facem nici un fel de nominalizări din politica românească. Preferăm, ca și altă dată, să dezvoltăm cunoașterea și înțelegerea problemei pentru ca apoi fiecare cu implicare politică să se poată identifica cu obiectivitate și pe această bază să corecteze ce este de îndreptat în politica partinică.
În politica adevărată este nevoie de un curaj rațional și raționalizat, întrucât niciodată nu se vor realiza și împlini condiții lucrative perfecte. De aceea, priceperea politică, (pre)viziunea politică și susținerea socială în politică dau încrederea pentru împlinirea scopului și obiectivelor politice ca cerințe și exigențe permanente.
Trăsăturile exprimate mai sus, și după părerea noastră, presupun și definesc în cea mai mare măsură curajul în politică. Fără acestea, politica nu poate fi suficient și permanent orientată către atingerea intereselor personale, de grup, comunitare, partinice sau de stat. Practica politică de până acum, de la noi și de la alții, evidențiază cu prisosință forme, intensități, densități, modalități, tonalități etc. de utilizare și exprimare a curajului în politică. Pe măsură, s-au înregistrat și consecințe dintre cele mai diverse și spectaculoase, într-o gamă deseori prea surprinzătoare și uimitoare, ca stare de spirit politic.
Așa se face că s-a ajuns în diferite situații și împrejurări prin exprimări prea curajoase la politicărie sau politicianism din partea unor autori, chiar cu pretenții politice mari. Cele două forme denaturate ale unei politici raționale, sunt în principal axate pe scopuri și interese mai puțin naționale. Din păcate, la noi, după anii ’90, politicile la toate nivelele s-au elaborat cu prea mult curaj în detrimentul cunoașterii aprofundate, de către persoane prea „viteze”, cu determinare străină și aplecare partinică de un tupeu deseori nebun. Ne amintim cu tristețe cum toți am simțit pe propria piele efectele perindării politicilor, așa-zis curajoase ale partidelor, instituțiilor de stat și Guvernului României.
Recunoaștem că manifestarea oricărei forme a politicii presupune și curaj, datorită ineditului din conținut, necesității de a convinge și mobiliza oamenii și instituții pentru realizarea obiectivelor interesului național. Dar și frecvent au combătut activ, promițând sprijinul pentru comunitățile, structurile și populația în plan existențial.
În politica românească, se caută a se realiza – curajul să devină manifestarea ca trăsătură de caracter a celor implicați și făuritorilor de politică (spunem noi, inclusiv a celor care suportă neajunsurile politicii). Actualii făuritori de politică nu prea au teamă de erori și insuficiență grave nemanifestând nici un fel de reținere de bun simț, caracteristici negative ce le sporesc permanent îndrăzneala, uneori până la sacrificiu și abandon, de multe ori exagerată.
În ultima vreme, ne amintim că unele partide ale puterii și instituțiile făuritoare de suport politic au elaborat tainic și misterios aplicând tacit politici cu un curaj înspăimântător, de fiecare dată susținute, prezentate și argumentate insuficient, inclusiv ulterior, confuz și fals, cu un curaj, o atitudine de tip tupeu convingător, dar fără cea mai mică teamă de repercusiuni, nu numai politice care pot urma. Beneficiarii politicilor, stau și se miră cu uimire, dar continuă cu prea multă blândețe și cu același curaj să le suporte, ei neînțelegând că adevăratele rigori științifice de bine sunt eludate până la dispariție sub influențe și determinări străine.
Campionii acestor neajunsuri continuă să fie Guvernul României și Parlamentul României. Ambele, cu un curaj înspăimântător și mare tupeu individual și colectiv stimulat, fără nici o frică de Dumnezeu, lucrează pe tainic și misterios, „pe înainte”, elaborând și aprobând documente ale politicii naționale de multe ori vădit în defavoarea neamului românesc. Culmea acestor situații apare când activitățile și acțiunile lor sunt uneori mediatizate ca fapte și forme de notorietate publică și bravură de partid ori realizări personale, dar în fond sunt și rămân cu iz de trădare, numai în aparență pot salva.
Suntem, aproape zilnic, martorii obligați să vedem chipurile pline de satisfacție și să auzim discursurile guvernanților (în frunte cu primul ministru), care împing curajul din politica românească până la o duritate cu amical nobil, exprimând cu fermitatea partinică specifică ceea ce doresc să facă pentru populația țării și binele statului român. Pe deasupra, de ceva vreme au făcut cu consecvență caracteristică și falsă dovadă, că de fapt numai aparent știu ce este de făcut în elaborarea și aplicarea politicii proprii. Folosindu-se cu fală de temeinice baze de calcul și statistici, reușesc în mod ridicol să ofere cu generozitate răspuns ori soluție la orice problemă ridicată/apărută, riscând cu aceeași inconștiență politică, dar dorind să câștige cu zel și înverșunare nefirești valențe politice pozitive, sub forma generării de încredere în orice situație confuză ori împrejurare complexă.
Suntem sufocați și agasați cotidian prin programele televiziunilor (așa-zis naționale), de fel de fel de vorbăreți politici curajoși, dar în fapt ei sunt agenți ai propagandei străine, unii chiar au devenit de nesuportat la nivel național, provocatori în slujba unor interese străine. Toate evidențiază și o diversitate patogenă a curajului din politica românească. Astfel, se produce o dezorientare permanentă și îndepărtare forțată de cunoaștere a realității pentru acceptarea și credibilitatea necesare, pentru a înțelege real și obiectiv situațiile confuze și contradictorii și limitele lor din panoplia evenimentelor din țară și nu numai.
În situațiile de mai sus, persoanelor comentatoare le dispare blândețea înțelegerii și comunicării românești în situații nu atât de prielnice. Prin receptarea unor împotriviri sau negări evidente din partea auditorului, aceștia fac să dispară și iubirea semenului din jurul tău, când ne aflăm cu toții în ipostaze mai puțin comode și favorabile.
Concluzionăm, a fi politician în România, indubitabil este nevoie de curaj. Avem în vedere că politicienii și oamenii politici trebuie să facă față determinărilor interne (deontologice, de partid și ale conducătorilor) și presiunilor externe (NATO, UE, Parteneriatul strategic, propaganda străină etc.), la care politicienii sunt supuși prin obligații și interese partinice și personale. Dar a da dovadă de un curaj realist și necesar în elaborarea și comunicarea politică poate fi, cu siguranță, o cale a succesului profesional.
În împrejurările politice de la noi, în ultima vreme au apărut și situații când și rațiunea din curajul politic s-a diminuat, mai ales prin calitatea planurilor și programelor politice și, mai ales, prin comunicarea și mesajele politice. Se poate crede că este vorba de dezvoltarea unui spirit de sacrificiu din partea făuritorilor de politică, dar credem că se conștientizează neajunsurile de până acum și noile generații de politicieni pot fi altfel.
Semnalul principal al identificării aspectului de mai sus rezultă din prezentările publice și susținerile argumentate politic, care au cam făcut să dispară judecățile de valoare cu putere de convingere. Putem să credem că fie „au lăsat-o mai moale”, fie că factorii externi taie din curajul existent până acum.
Atenția cuvenită se va acorda formei și măsurii de exprimare și transmitere ale mesajului politic, utilizându-se sistematizarea expunerii, metodă complexă care poate să susțină real curajul demersurilor și întreprinderilor din sfera politicii naționale. Metoda complexă, expusă succint mai sus, devine cu atât mai necesară, deoarece curajul în politică este grav afectat prin negarea, cu puțină cunoștință de cauză, a unor concepte și concepții, prin atacuri verbale brutale la persoane, înverșunarea susținerilor chiar aberante etc. Am putea prezenta multe exemple, dar nu dorim să repetăm ridicolul situațiilor produse anterior de către mulți politicieni. Nici incompatibilitățile aflate în conținutul unor documente politice elaborate și transpuse în practică spre uimirea populației.
Curajul în politică presupune și alte calități umane. Sunt puțini politicieni la noi care au curajul și harul de a se autodărui în tot ceea ce fac, de a zâmbi în comunicarea publică și de a continua cu fermitate inițiative deosebite. Alegând să fie ei înșiși, ignoră motive ce țin de reversul mesajului politic, iar beneficiarii, sesizând dorința lor de a fi mereu apreciați, blochează posibilitatea întoarcerii acestuia împotriva lor și astfel să anihileze curajul.
Studii de specialitate arată că cea mai interesantă fațetă a curajului în politică este încrederea. Privită ca sentiment de siguranță și stabilitate față de persoana proprie și beneficiarii politicii, față de participarea la elaborarea și valabilitatea unui program politic și față de (pre)viziunile politicii elaborate într-un context complex și dinamic. În ultimul deceniu, în România s-au derulat politici mai puțin încrezătoare, elaborate și operaționalizate de către politicieni cu un curaj de încredere exagerat. În consecință, mesajele către populație au fost la fel de neîncrezătoare și neconvingătoare, evidențiind limitele politice ale oricărei activități și acțiuni în slujba binelui național.
Drept criterii de apreciere în general ale încrederii în politică am utilizat cinstea și sinceritatea. Trebuie să lăsăm deoparte aprecierile nejustificate, că într-o politică curajoasă nu pot exista cinste și sinceritate din motive exprimate tradițional în evoluția conceptului de încredere. Adevărul acestor afirmații în practica politică românească este neplăcut, dar acesta este: mai greu să crezi fără îndoială ce se spune din motive lesne de înțeles – adică „nu văd ce aud”.
Majoritatea politicienilor de la noi manifestă suspiciuni și contraste privind încrederea de sine („nu miroase a bine” – vorbe populare). Fie că exagerează cu această stare sufletească și de conștiință, afirmându-se „buni la toate ale politicii”, fie dând dovadă de un optimism (pre)vizionar în toate demersurile politice, înregistrând (ne)justificat rezultate notabile. În oricare din cele două situații, abandonul politic cu înțelepciune poate reprezenta o soluție pentru binele beneficiarilor politicilor naționale.
Unul dintre cei mai semnificativi, vizibili și măsurabili criterii ale încrederii politice devine votul, unde de regulă curajul este înlocuit de îndatorirea civică cu propriul ei curaj, care va exprima cu certitudine încrederea și curajul din politică. În multe împrejurări politice votul a însemnat exprimarea adeziunii față de un subiect politic, mai mult ori mai puțin arzător, dar deseori s-a făcut și cu punerea la îndoială a încrederii în politică, posibil că s-a exercitat „în orb”, cu presiuni, prin fraudare, fără prea multă cunoaștere prealabilă, interesat și pasional, cumpărat ori vândut etc. Ne punem firesc întrebarea: „dacă votul mai poate rămâne încrederea în politică?” sau a devenit un act curajos în politica denaturată a celor inconștienți sau puțin patrioți. Doar votul popular, bine organizat și însoțit în prealabil de o campanie selectă, mai poate rămâne cu principiile originale pentru exprimarea încrederii naționale.
Dacă votul exprimă încrederea, apreciem că aceasta nu este suficientă în adoptarea conștientă a oricărui demers politic. Practica politică înțeleaptă afirmă că este nevoie și de consens politic intern și ample manifestări politice de susținere și sprijin permanent, cu adaptarea permanentă la cerințele noi sau impuse de beneficiarul politicilor.
În conștiința politicienilor de la noi, și nu numai, s-a statornicit ideea că numai printr-un curaj adecvat vor putea scăpa de toate temerile actuale din politica românească. Se va putea afirma dorința de a deveni liberi, cu conștiința împăcată că ce au făcut a fost întotdeauna bine. Dar lipsesc garanțiile morale, deontologice și profesionale că libertatea dobândită nu le va influența conștiința, cu efecte similare trecutului, care „cine-l uită riscă să-l repete”.
Un studiu atent al problematicii expuse ne-a permis să remarcăm în politica noastră două fațete ale curajului, una specifică și similară disperării și o alta ca o calitate „de o rară noblețe” (Socrate). În primul caz cunoaștem suficienți oameni politici și politicieni care se aruncă cu un curaj nesăbuit în vâltoarea politicii, cu sau fără disperare, dar care ajung în final la disperare în exprimare, abandon ideatic și lașitate profesională. Sunt semne care evidențiază că se produce o aprigă luptă interioară individuală și comună, ce duce la prăbușiri în politică și a politicilor spre dezamăgirea beneficiarului.
În al doilea caz, politicienii adevărați, de marcă, cu politicile lor trebuie să fie raționali în a ceda cu discernământ și deșteptăciune oricăror determinări externe și presiuni interne. Politicile aplicate, chiar dacă au un anumit grad de contestare, trebuie aplicate cu consecvență și curaj. Numai așa criteriul practicii sociale le poate valida ca fiind utile și benefice. Dar aici să nu se exagereze. Curajul în politică, în acest caz, nu înseamnă să te angajezi în acțiune colegială, chiar dacă ai temeri serioase identificate, într-un mare necunoscut, ci să încerci să-l descifrezi pentru a determina cu destulă precizie cărările necunoașterii și astfel delimitarea limitelor riscului asumat cu mult curaj. Pentru a putea, la nevoie, desfășura un adevărat „joc de noroc politic” cu abilitate.
Nu trebuie să uităm că în politică curajul mai are un fundament, numit voință. Pe acest temei politicianul și omul politic trebuie să devină conștient asupra oportunității curajului politic, pentru a nu diminua cu nimic efortul de a se face cunoscut, înțeles și acceptat în preocupările politice. În același timp, dând dovadă de un caracter puternic, cu fermitate și perseverență personală și colectivă, poate face din curajul în politică o adevărată realizare profesională și recunoaștere meritorie. Se pot folosi aspecte de convenție, consimțământ, intenție și țel, eliminând dorințe personale sau de grup, poftele unor interese oculte, interesul de a se remarca neapărat, îndrăzneala până la tupeu în manifestări și comportament cu premeditare străine tradițiilor românești.
Curajul în politica românească este deseori bazat și pe o puternică voință a răului, ajungând să fie o satisfacere cu mare poftă a unor cerințe utopice, de gusturi și plăceri pentru voia altora, pentru a rămâne pe placul celor din afară, toate însoțite de păstrarea mereu a dorinței crase de mărire și avantaje.
Utilizarea coalițiilor în gestionarea politicii naționale a favorizat curajul în politică, pentru a deveni și o „virtute”, urmărind cu consecvență idealuri politice care s-au dovedit neconforme cu realitățile cotidiene și definind astfel o falsă perfecțiune morală. Nu se dorește să se realizeze, că în fapt aceste aspecte scot în evidență multe defecte și metehne ale factorilor politici activi, care transformă curajul din politică într-un deplin viciu, prin generarea de porniri și trăiri străine înfăptuite pentru așa-zise acte politice pro-memoria.
Pentru toate aspectele definitorii expuse, în media națională zilnic sunt prezentate diverse cazuri din întreg spectrul politic românesc. Fie cu curaj patriotic bazat pe elaborări și comunicări de mare folos național, cu mesaje clarificatoare, liniștitoare și optimiste de către adevărați oameni politici, fie cu un curaj politic exagerat sau ieșit din comun, cu mesaje care încearcă să ascundă principalele rele ale politicilor proprii.
Cu tot eșecul evident al curajului în politică sunt persoane aservite politicii care încă dau dovadă cu insistență de prea multă perseverență. Ne întrebăm, oare când vor avea de gând să renunțe? sau vor continua să devină mai hotărâți și fermi?, bazându-se pe o dorință de succes ce le poate fi la fel de necesară, precum nevoia de a respira.
Cei înrăiți în/de către politică fac din curaj și perseverență un adevărat „talisman magic” pe baza căruia să fie spulberate toate problemele și obstacolele ce le stau în cale. Așa ceva trebuie oprit, o soluție de corectare și eliminare a acestui paradox poate fi prezentarea cu (pre)viziune și integralitate a tuturor elaborărilor, activităților, acțiunilor și discursului politic, eliminând pasiunea patologică și exagerată în politică și tratând activii din domeniu ca persoane în devenire om politic. În acest sens, apreciem că succesul în politică trebuie privit ca o continuitate și nicidecum ca o finalitate, ci poate doar un respiro dintr-un demers prelungit sau continuat.
Printr-o gândire creativă putem gestiona spre un optim acceptat curajul din politică, oferind în același timp și soluții pertinente, chiar dacă unii politicieni pot spune că este imposibil. O gândire mereu novatoare poate genera acel entuziasm care să asigure o cale sigură spre succes în politică.
Concluzionăm că în politică curajul înseamnă persoane dârze în acțiuni politice îndrăznețe, cu idei constructive și novatoare, neînfricate cu continuitatea acțională până la temeritate, dar fără infatuare, fudulie și fală în exces, care să asigure oricăror elaborări și operaționalizări politice atractivitate în aplicare, recunoaștere socială și adeziunea populară la politica națională. Astfel, curajul politicienilor și a oamenilor politici poate deveni cu perseverență înțeleaptă, unul dintre cei mai importanți factori de succes.
General(r), profesor universitar doctor Constantin Onișor
Secretar general – Partidul Neamul Românesc
Membru corespondent al AOS-R
București, 04.08.2024
Discussion about this post