Aud adesea expresia “învățăm din greșelile trecutului” și de fiecare data mă întreb: Oare chiar se poate? Am putea oare să ne salvăm dacă am asculta cu atenție și am auzi avertismentele istoriei?
M-am decis să cercetez mai îndeaproape cea mai mare și mai constantă epidemie a istoriei – războiul.
După părerea mea, e o lecție evidenta – orice război e inutil. Sau aproape orice război. Au fost câteva războaie luptate pentru libertate, nu pentru pământ, nu pentru putere, ci pentru libertate. Și acesta ar trebui să fie singurul motiv pentru care oamenii să-și dea viețile, nu pentru că vreun șmecher duplicitar se auto-proclamă „apărătorul oamenilor” sau „vocea poporului” care îți spune ție, cetățeanul cinstit, să te duci într-o țară străină și să omori alți cetățeni cinstiți pentru ca el să câștige pământ sau petrol.
Eu îți iau pământul ție, tu îl iei înapoi… Problema pusă așa nu are vreun impact semnificativ asupra cititorului, dar dacă stai și te gândești la câte sute de mii de oameni au murit în aceste războaie ; și câți alții au pierit în lupta pentru tron? Și câți mor astăzi, acum, în Libia, Siria, sau orice altă țară de la care vrea America resurse? Ne place joaca de-a imperiul, dar istoria ne învață că toate imperiile cad…
O altă lecție predată de istorie nu se adresează conducătorilor, ci oamenilor simpli: nu te lăsa manipulat. Pentru că niciun lider nu-ți va dezvălui interesele sale adevărate, ci le va îmbrăca într-o haină strălucitoare pe care sunt cusute cuvinte ca: „onoare”, „dreptate”, „credință”, „democrație”…
Și în loc să-i luăm promisiunile de bune, poate ar fi mai bine să privim puțin în ansamblu și să încercăm să vedem problema prin proprii ochi și nu prin ceața împrăștiată de alții.
,,Cine nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete.”
La prima vedere, pare o vorbă ușor de înțeles, dar nu e. Cine să își cunoască trecutul? Eu pe-al meu?
Nu, e vorba de un trecut colectiv care trebuie cunoscut de toți nu atât pentru a evita o greșeală, ci pentru a putea judeca o situație mai bine. Spre exemplu, pentru orice problemă se găsește mereu câte un vinovat: arderea Romei – vina creștinilor, epidemia de ciumă în secolul XIV, vina evreilor și tot așa.
Și ești tentat să crezi că ei sunt de vină, mai ales dacă nu știi că, acum 100 de ani, țapii ispășitori erau alții.
Istoria este ca o casetă care s-a stricat și redă în continuu aceleași imagini. Și nimeni nu observă pentru că oamenii privesc ecranul fără să îl vadă cu adevărat.
Nu spun că dacă nu am mai repeta greșelile trecutului, am trăi într-o lume fără probleme. Și nici că nu am mai face greșeli pentru că așa ceva nu se poate. Suntem oameni, greșim. Dar măcar să facem greșeli noi din care să putem învăța lucruri noi.
„Nu vom fi ținuti minte atât pentru ce creăm, cât pentru ce distrugem.” – Chuck Palahniuk, „Monștrii nevăzuți”
Autor: Izabela Stănescu
Discussion about this post