Într-o lume în care jurnalismul ar trebui să însemne acuratețe, rigoare și un minimum de verificare, există o specie aparte care și-a făcut loc în peisaj – jurnalistul Tiriplic. Da, ați ghicit, vorbim despre acei căutători de „senzații” care sunt atât de prinși în propriile interpretări încât ajung să se lupte nu cu realitatea, ci cu propria imaginație. Povestea e simplă: trimit o informație clară, factuală catre presă – „Doamna Diana Șoșoacă va fi la Parchetul General la ora 12.” Ce fac jurnalistii? Iau o gură de aer, inspiră adânc și… speculează! În mintea lor, deja se desfășoară o dramă polițistă, un scenariu demn de un film noir în care doamna Diana Șoșoacă e personajul principal al unui dosar complicat, plin de conspirații și mistere. De unde știu ei? Ei bine, nu știu – dar, după cum ar spune ei, „n-are nevoie să știe” când poate presupune. Și cel mai frumos e când, după toată această operă de artă speculativă, Tiriplic al nostru are curajul să te acuze de „dezinformare.” Faptul că ai spus doar adevărul, dar nu toată povestea, îl face să creadă că l-ai manipulat. În realitate, e doar talentul lui extraordinar de a-și lăsa mintea să zboare peste adevăr, acolo unde fiecare detaliu devine suspicios, iar fiecare informație devine o poveste numai bună de sucit pe toate părțile. Și uite-așa, dialogurile private devin publice, trunchiate cu iscusința unui bărbier medieval, care se pricepe de minune la amputări ideologice. Omul nostru, jurnalist de ocazie, și-a croit propriul text din bucăți, uitând că vorbele scoase din context sunt ca peștii scoși din apă – morți de mult și periculoși pentru cei neavizați. Deci, ce putem învăța de la jurnalistul Tiriplic? Ei bine, se pare că, dacă vrei să transformi o informație banală într-o „știre de senzație,” tot ce ai nevoie e un dram de fantezie și zero interes pentru fapte. Poate că e timpul să ne amintim că jurnalismul nu înseamnă doar un titlu mare și senzațional. Înseamnă, culmea, și o responsabilitate, dar asta e greu de transmis unui om care, în mod clar, se înțelege mai bine cu superficialitatea decât cu adevărul. Așadar, domnule jurnalist, când ai de gând să te întorci cu picioarele pe pământ? Sau e mai profitabil să plutești deasupra tuturor, cu microfonul în mână și etica… la capitolul opțional? Ninel PEIA
P.S. – Eram obișnuit ca jurnaliștii să respecte anumite reguli nescrise – dacă o informație era împărtășită neoficial, aceasta nu era publicată fără acordul explicit al sursei. Acest cod etic era o formă de respect reciproc și încredere între jurnaliști și interlocutori, mai ales cu cei din domenii sensibile, precum politica. Pe lângă publicarea fără acord, o problemă suplimentară apare atunci când un jurnalist nu înțelege contextul în mod corespunzător, interpretând greșit cuvintele sau intențiile sursei. Aceasta poate cauza distorsionarea mesajului și chiar dezinformare, afectând încrederea publicului în mass-media. Această situație ridică întrebări serioase despre etica jurnalistică. Jurnalistul are o responsabilitate de a informa publicul, dar și de a respecta sursele și de a se asigura că mesajele transmise sunt corect înțelese și comunicate. Publicarea fără permisiune, în special a unor fragmente trunchiate, încalcă această etică, afectând relațiile de încredere dintre surse și jurnaliști.
Discussion about this post