Scriitoarea Carmen Zamfirescu are o operă care cuprinde zeci de romane dedicate problematicii sociale a ultimilor 36 de ani, a influenței politice asupra societății ultimelor trei decenii și jumătate. Romanele de analiză socială, psihologică, romanele cu acțiune polițistă care îmbină suspansul sunt de asemenea parte a operei îndrăgitei scriitoare.
Romanul „Parola este trandafirul roz” este construit pe un fir narativ complex care îmbină culisele politice ale perioadei tranziției cu elemente de acțiune politică și istorie, care nu sunt pe deplin elucidate nici astăzi.
Cei aproape 37 ani care au trecut de la momentul 1989 nu sunt încă pe deplin înțeleși și cunoscuți de către români. Viața românilor a fost afectată de mai multe decizii politice sau decizii luate în spatele ușilor închis care aparent nu au niciun punct logic de înțelegere.
Ori tocmai aceasta este esența romanului „Parola este trandafirul roz”. Doi veterani ai serviciilor secrete din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, o regizoare și o pictoriță talentate și pasionate de mistere încearcă să reconstituie logica tranziției de la economia centralizată și regimul autoritar la economia de piață și la democrație.
Eroii principali cărora li se alătură și alții au înțeles că o organizație necunoscută al cărei simbol este tocmai un „trandafir roz” a fost în spatele multor evenimente controversate, aparent fără o logică acume. Eroii principali și susținătorii lor merg pe firul evenimentelor și încearcă să vadă cine sunt și, mai ales, cum gândesc membrii organizației necunoscute.
Mai mult decât atât, acești eroi încearcă să determine algoritmul acțiunilor lor și să le anticipeze mișcările, mai ales că bănuielile lor sunt că organizația acționează după un tipar specific: provoacă o criză după care aparent vine salvarea până când cei care au fost salvatori se retrag pentru a aștepta momentul revenirii.
Mai jos, redau un fragment, trimis de către autoarea romanului „Parola este trandafirul roz”:
„Țara devenise un câmp de luptă. Nu era unul convențional, cu tranșee, hărți, poziții sau cote. Inamicul nu se vedea prin binoclu, radare sau interceptoare. Nu se deschidea focul, convențional de la o anumită distanță!
Și, cel mai important lucru, inamicul nu purta uniformă. Era un război interior, unde cu greu realizai cine este inamicul și cine este aliatul! Tranșee și câmp de luptă erau oriunde, într-un birou, într-o instituție publică, la o companie privată.
Aliați și inamici apar ca la piață. Inamicii vând sau cumpără, aliații se chinuie să apere. „Orice și oricine poate fi de vânzare dacă se află prețul potrivit” era o lecție pe care Șcheianu o învățase din tinerețe iar Popescu se străduia să nu o uite.
Desigur, excepțiile erau puține, iar oamenii „din vechea gardă” fie erau prin case de bătrâni, spitale sau cimitire. Puțini dintre ei, rămași întregi la minte și la trup se retrăseseră prin locuri care mai de care mai ferite, căutând să nu iasă în evidență. Unii rămăseseră în țară, sperând că au fost uitați, alții plecaseră în afară, căutând să-și piardă urma.
Peste țară, se așternuse vifornița schimbării. Lupta pentru putere se dusese timp de un deceniu de la momentul descătușării din iarna anului care măturase toată Europa, între mai multe tabere. Unii voiau să controleze acele unități industriale care mai funcționau. Disidenții și cei cărora li se naționalizaseră activele visau să le controleze. Alții, sub masca privatizării, pur și simplu voiau să își umple buzunarele.
Peste toate, plana o teorie, lansată la procesul liderului suprem care culminase cu execuția sa și a consoartei sale. Plana teoria că el avea conturi de cel puțin un miliard de dolari în băncile sigure din Elveția.
Se mai vorbea de o rezervă valutară internă. Dar oare erau singurele elemente? O revoluție găsește anumite elemente în desfășurare. Nu se închide totul asemeni unei cărți care se așează pe un raft de bibliotecă!
Așadar, norii negri întunecau cerul și mii de ochi erau ațintiți asupra țării, care devenise un câmp de luptă. Mai erau oare oameni dispuși să apere țara? Dar oare cei care voiau să dețină controlul erau singuri? Erau un singur grup, sau formaseră grupări distincte? Dacă erau grupări distincte, aveau o coordonare?
Se pare însă că nu toți eroii dispăruseră. Undeva, din alte timpuri, se profila existența a doi oameni dispuși să nu facă niciun compromis și să-și ducă la capăt misiunea.”
Așadar, romanul „Parola este trandafirul roz” are o poveste care vă va menține trează atenția. Acest fragment pus la dispoziție, cu deosebită amabilitate de către doamna scriitor Carmen Zamfirescu dezvăluie un roman complex, construit asemeni unui trhriller politic pe care nu-l puteți lăsa din mână, de îndată ce ați început să-i citiți primele pagini. Iar dacă s-ar face un film după el, cu siguranță, v-ar ține în permanență în fața televizorului!
Discussion about this post