Senatorul Ninel Peia este senator de Prahova, membru al grupului senatorial Pace! Întâi România. Este Chestor al Senatului, face parte din Comisiile de Transporturi și Energie. Este membru în Grupurile de Prietenie cu RS Vietnam, Regatul Hasemit al Iordaniei și Qatar.
Senatorul Ninel Peia a declarat:
„Copilul nu intră în școală ca un recipient gol pe care statul trebuie să-l umple cu informații. Intră curios, întreabă permanent „de ce?”, imaginează lucruri care nu există, încearcă fără să-i fie teamă că va greși, desface, construiește, inventează, se răzgândește și încearcă din nou. Apoi îl luăm și îl introducem într-un sistem în care, prea adesea, succesul înseamnă să stea cuminte, să asculte, să memoreze și să reproducă răspunsul pe care îl așteaptă profesorul sau examenul. Cred că trebuie să schimbăm această filozofie.
Rolul școlii nu este să producă inteligență, ca și cum elevul ar intra gol în sistem, ci să-i ofere copilului cunoaștere, disciplină intelectuală și instrumentele necesare pentru a înțelege lumea, fără să-i distrugă însă curiozitatea cu care a intrat în ea, iar apariția inteligenței artificiale face această schimbare nu doar necesară, ci și urgentă. Nu mai putem examina omul ca pe un dispozitiv de stocare.
Timp de generații, o parte importantă a succesului școlar s-a bazat pe capacitatea de a acumula informație și de a o reproduce atunci când este cerută, însă, în lumea inteligenței artificiale, informația poate fi găsită în câteva secunde. Asta nu înseamnă că elevul nu mai trebuie să învețe, dimpotrivă, trebuie să cunoască limba, matematica, științele, istoria, geografia și cultura, trebuie să aibă suficiente cunoștințe pentru a putea gândi independent și pentru a recunoaște inclusiv momentul în care o inteligență artificială îi oferă un răspuns fals.
Trebuie însă să facem o distincție fundamentală, pentru că avem nevoie de memorie, dar nu mai putem construi școala în jurul memorării. Memoria trebuie să fie fundația, nu clădirea. Un examen bun nu trebuie să întrebe numai „Ce știi?”, ci mai ales „Ce poți face cu ceea ce știi?” și „Ce faci atunci când nu știi?”, pentru că viața nu ne oferă programa înaintea problemei, iar într-o lume în care răspunsurile devin din ce în ce mai accesibile, întrebările bune devin din ce în ce mai valoroase.
Școala viitorului trebuie să cultive tocmai capacitățile profund umane, curiozitatea, imaginația, gândirea critică, creativitatea, discernământul, capacitatea de a lega domenii diferite și curajul de a formula o idee nouă. Elevul trebuie pus în fața unor probleme pe care nu le-a mai întâlnit, trebuie să caute, să compare, să construiască ipoteze, să experimenteze, să greșească, să înțeleagă de ce a greșit și să încerce din nou.
Greșeala nu trebuie confundată cu lipsa de valoare, pentru că există greșeala produsă de necunoaștere, dar există și ipoteza inteligentă care se dovedește falsă, iar aceasta din urmă este una dintre căile prin care omenirea a progresat dintotdeauna. Trebuie, așadar, să existe în școală și dreptul de a greși inteligent.
Profesorului trebuie să-i redăm libertatea de a fi profesor. Nu putem pretinde că vrem copii creativi într-un sistem în care profesorul este transformat într-un executant, directorul într-un administrator de hârtii, iar școala într-o instituție care așteaptă permanent instrucțiuni de sus. Statul trebuie să stabilească standardele fundamentale pe care fiecare copil trebuie să le atingă, dar profesorului trebuie să-i acordăm libertatea de a găsi drumul către ele, directorului trebuie să-i oferim posibilitatea reală de a construi o școală performantă, iar școlii trebuie să-i permitem să aibă personalitate, cu condiția ca rezultatele să fie măsurate transparent.
Principiul este simplu. Autonomia fără responsabilitate înseamnă haos, responsabilitatea fără autonomie înseamnă birocrație, iar autonomia împreună cu responsabilitatea înseamnă performanță.
Inteligența artificială trebuie să intre în școală nu pentru a gândi în locul copilului, ci pentru a-l obliga să gândească mai bine. Vor exista lucruri pe care elevul trebuie să le știe fără telefon, internet sau AI, dar trebuie să existe și examene în care îi spunem că are acces la cărți, la internet, la inteligență artificială și, practic, la aproape întreaga informație a lumii, după care îi cerem să rezolve problema.
Apoi trebuie să-și apere soluția, să explice de ce a ales-o, cum a verificat informația, unde poate greși inteligența artificială, care este contribuția sa și ce se întâmplă dacă schimbăm una dintre condițiile problemei. Atunci nu mai examinăm doar memoria, examinăm omul, pentru că școala trebuie să descopere unde poate deveni extraordinar fiecare copil.
Copiii nu sunt identici. Unul vede extraordinar calculele matematice, altul construiește, altul scrie, altul desenează, altul conduce oameni, altul negociază, altul programează, altul înțelege natura, iar altul are o extraordinară inteligență practică. Nu trebuie să transformăm milioane de copii diferiți în versiuni aproape identice ale aceluiași absolvent.
Trebuie să existe un nucleu solid de cunoaștere comună tuturor, dar, dincolo de el, școala trebuie să descopere și să dezvolte potențialul individual. Întrebarea nu trebuie să mai fie numai „Unde este acest copil sub medie?”, ci trebuie să avem curajul să ne întrebăm „Unde poate deveni extraordinar?”.
Aceasta este schimbarea de paradigmă pe care o propun. Nu propun o școală fără disciplină, fără profesori sau fără examene și nici o școală în care inteligența artificială face munca elevului, ci o școală în care cunoașterea construiește fundația, profesorul formează omul, tehnologia amplifică posibilitățile, iar copilul învață să gândească singur.
Pentru că marea întrebare a educației nu mai poate fi câte pagini a memorat un elev, ci ce va face acest tânăr atunci când, la 18 ani, va întâlni o problemă pentru care nimeni nu i-a predat răspunsul. Dacă știe să întrebe, să caute, să verifice, să gândească, să creeze, să greșească, să corecteze și să găsească o soluție, atunci școala și-a îndeplinit misiunea.
Nu trebuie să pregătim copiii pentru lumea în care am crescut noi, trebuie să-i pregătim să construiască lumea în care vor trăi ei”.
Discussion about this post