Eu în secunda asta îmi pot schimba numele, fața, vârsta, naționalitatea și orice altceva mai ține de identitatea mea. Și nici măcar nu trebuie să depun vreun efort. Nu trebuie să mă duc la Monitorul Oficial să-mi aleg alt nume. Pot să-l tastez direct și gata, ăla sunt eu.
Tu, de pe partea cealaltă a monitorului, nu ai de unde să știi.
Citeam un articol foarte interesant în Psychology Today intitulat „The Dark Side of Cellphones”. Autorul, un doctor psiholog cu oarece renume, povestește că mereu când citește comentariile la articolele lui și vede postarea unul anonim, știe că va urma ceva nasol.
Se pregătește mental pentru un atac vicios și o căruță de înjurături. Sunt sigură că ați văzut și voi astfel de comentarii. Pe știri, pe Facebook, nu contează. Adevărul e că în ziua de azi, identitatea e ceva opțional. Poți să îți alegi absolut orice mască și să vorbești prin niște buze străine, să dai glas celor mai oribile gânduri care-ți trec prin cap.
De ce? Pentru că n-o să te întrebe nimeni. N-o să-ți găsească șeful contul fals și nici iubita n-o să vadă ororile ce-ți ies din tastatură. N-ai vorbi așa în fața mamei tale, dar adevărul e că mama de azi nu-și mai cunoaște copiii.
Glenn Geher, autorul articolului de care vă vorbeam, ne explică și de ce. Nu trebuie să fii un expert în psihologie ca să înțelegi că dacă pui doi străini să comunice complet anonim și foarte probabil o singură dată în viață, un dezastru nu e departe.
El povestește că numele de utilizator Anonymous scoate ce-i mai rău din oameni, pentru că ei știu în momentul în care postează că nu-i va judeca nimeni pe cele spuse. Și atâta timp cât nu e obligat să-și asume o oarecare responsabilitate pentru ce a făcut, omul poate face orice, nu?
E o concluzie îngrijorătoare, dar adevărată. Uitați-vă doar câte obscenități, câte înjurături și câte glume proaste întâlnești pe rețelele sociale.
Condițiile sunt altele ca acum o sută de ani. Poți fi oricine, și asta nu înseamnă mereu ceva bun.
De vină sunt și orașele mari, mai spune Geher. El povestește cum pentru o mare parte a existenței sale, omul a fost nomad, trăind în grupuri restrânse de o sută – o sută cincizeci de oameni toată viața. Era mai greu atunci s-o iei razna și să dai frâu pornirilor perverse și răutăților. Mult mai periculos, putea însemna izolare, care la rândul ei, însemna moarte.
Acum nu mai e așa. Acum trăim printre străini și cum zice și Geher, și vecinul nostru ar putea fi un psihopat. Din nou, e vorba de anonimat.
E o teorie interesantă și cu siguranță, izolarea socială a secolului 21 nu face bine deloc. Dar mi se pare cu dus și întors. La urma urmei, pe criminalul de la Caracal îl cunoștea toată lumea. Caracal e un oraș mic și abia citeam că obișnuia să ducă mulți localnici cu mașina. Nu era anonim. Și totuși…
Discussion about this post