Mereu când plec în vacanță, iau cu mine un carnețel-două și un pumn de pixuri care se împrăștie rapid prin toată valiza. Mă întorc cu unul, maxim două. Nu, ați înțeles greșit, nu le folosesc, le pierd.
Nu cred că am mai stat să scriu ceva într-o călătorie de vreo doi ani. Și și atunci doar pentru că stăteam de dimineață până seara pe plajă și mi-era urât să-mi iau telefonul cu mine.
Totuși, de fiecare dată când îmi fac bagajul, am grijă să pun carnețelul. Mereu același, mereu cu exact același număr de cuvinte în el. Nu știu de ce îl pun. Știu totuși că-n următoarea călătorie, îl voi pune iar.
Să fie.
Cine știe, poate în călătoria mea, se va produce vreo catastrofă, nu-mi va mai merge telefonul mobil și voi fi nevoită să trimit un mesaj. Cu un porumbel călător, poate. Nu, vorbesc cât se poate de serios. Mi se pare tragic că nu mai scriem pe hârtie și că nu mai trimitem scrisori.
Chiar contemplam azi că se apropie ziua unei prietene din străinătate și vreau să-i trimit ceva și sincer mi-a luat câteva secunde să-mi dau seama unde aș putea găsi un plic. Din acela gălbui, ceva mai solid ca un plic obișnuit. Voi știți?
Când a fost ultima oară când ați trimis o scrisoare? Când v-ați notat ceva, un gând, o idee, vreo întâmplare amuzantă?
Nici eu nu-mi amintesc. Și-mi pare rău. Tot am sentimentul ăsta că se pierde ceva, că într-o zi, noi n-o să mai știm cum să scriem. De mână, de tipar, nu contează. Într-o zi, vom trece degetul peste o foaie de hârtie și ne vom uita mirați că nu apar cuvintele din mintea noastră.
Gândiți-vă un pic la asta – arta asta pe care o practicăm de mii de ani dispare. Nu mai scriem de mână și cândva, vom uita cum. Când ne scriem, vorbim greșit în mod intenționat. E la modă acum, nimeni nu mai scrie corect gramatical și să pui punct la sfârșitul unei propoziții se consideră un afront.
Nu știu, nu judec pe nimeni, nu după ce tocmai v-am povestit. Dar poate ar fi interesant să facem un mic experiment și să ținem un fel de jurnal, măcar o dată pe săptămână. Nu neapărat despre viața noastră, nici măcar nu trebuie să fie adevărat. Doar să ne provocăm pe noi înșiși să scriem o pagină cu subiect și predicat, cu virgulă, semnul exclamării și toate cele.
Cine știe, poate de data asta, scriu și eu ceva la mare…
Discussion about this post