„Vrem o țară ca afară” sună unul dintre cel mai des auzite sloganuri de la mitingurile din ultimele decenii. Pe cât de imprecis, pe atât de versatil, căci poate fi folosit pentru a cere orice, de la hamburgeri mai ieftini la dreptul de protesta oricum și oriunde.
Și totuși, cum e afară? Vom presupune că acest vag termen se referă la Occident, doar nu vrea nimeni un afară ca în Coreea de Nord, de pildă.
Din punctul meu de vedere, unul dintre lucrurile care ne lipsește la ora actuală, ca să fim și noi „ca afară” este o forță coerentă de dreapta. O formațiune politică dispusă să-și asume clar apărarea identității și intereselor naționale, aflate sub asaltul ideologiei globaliste ultraliberale.
Așa este afară – e suficient să privim la vecinii unguri, cu Orban al lor, sau ceva mai departe la Italia lui Salvini și la noul premier britanic Boris Johnson, ori peste ocean, la Donald Trump. Oameni care-și centrează discursul politic pe interesele țării pe care o reprezintă, nu pe cele ale globaliștilor.
România este o anomalie din punctul acesta de vedere. Dacă privim în Parlamentul nostru, forțele aflate, teoretic, la dreapta spectrului politic se întrec a promova idei neo-liberale, preluate pe nemestecate. Singurii care au mai îndrăznit să amintească de interesele naționale au fost PSD-iștii, paradoxal o formațiune de stânga, însă lor este ușor să le închizi gura prin aplicarea etichetei de comuniști.
Nici la nivel de mass-media nu stăm mai bine, spațiul public a fost ocupat de formatori de opinie, care mai de care mai „progresist”, gata să sară la gâtul oricui îndrăznește să pronunțe cuvintele „interes național”.
Un exemplu care m-a frapat cu ceva timp în urmă. Nu mai rețin cine a avut o ieșire mai dură la adresa băncilor care fac afaceri în România. Nici măcar nu e situație specific românească, marile corporații procedează peste tot la fel, încercând șă scoată cât mai mult profit fără a mai plăti și taxe. Rețelele sociale și presa s-au umplut imediat de postări indignat-lacrimogene ale unor indivizi care plângeau de mila respectivelor bănci, care nu mai pot să facă și ele o afacere în România. Și ce ne facem dacă, Doamne ferește, pleacă băncile din România?
Este doar una dintre situațiile în care am avea mare nevoie de un partid care să sară în apărarea omului de rând, jecmănit de bănci. Niște oameni care să meargă la Bruxelles cu o agendă națională, care să nu se jeneze să ridice tonul când ceva nu ne convine. Cineva care să-i bată obrazul lui Trump în mult-amânata problemă a vizelor pentru SUA.
Știu, mulți se vor cruci citind aceste rânduri. Cum să facem noi așa ceva? N-ar da bine. Ce-ar zice lumea de noi?
Întrebarea este pe cine respecți mai mult – pe cel ce bate la ușă cu șapca-n mână sau pe cel ce trece pragul cu fruntea sus?
Discussion about this post