Vorbeam ieri cu un amic despre statul la casă și statul la bloc. Evident, conversația a evoluat într-o dezbatere pro și contra despre viața la oraș vs. viața la țară (sau mă rog, la sat, la un oraș mai mic, etc).
Partea amuzantă a fost că amândoi, eu bucureșteancă din naștere, el din provincie, am fost de-acord că viața la țară ar fi preferabilă.
Orașul te sufocă, și la propriu și la figurat. Nu e aer, și sunt sigură că în lunile astea caniculare, ați observat și voi că ieși din casă sau din mașină și afară, e și mai cald. E ca și cum ai intra într-un cuptor, efectiv, cu mici pauze binevenite, dacă treci printr-un parc. Eventual, unul cu lac. Serios, dacă n-ați încercat, ieșiți până-n Carol sau Herăstrău, că tot e sâmbătă, și stați lângă lac zece minute. După, ieșiți din parc, înapoi pe asfaltul arzător. E altă lume.
De poluarea de la oraș, ce să mai zic? Că stăm aici înghesuiți și respirăm gazele de la mașini, că aerul curat e practic inexistent, că nu poți vedea stelele pe cer noaptea? Bine, asta e și din cauza luminilor. Pentru că la oraș, ne place să avem lumini puternice, nu ne place întunericul, noaptea, deși ele sunt perfect naturale.
Spre deosebire de orașele noastre de ciment.
Și totuși, în dezbaterea noastră, am ajuns amândoi la concluzia că viața la oraș are și ea atracțiile ei. E gălăgie, e viață de noapte, ai ce face. Majoritatea orășelelor mai mici din România sunt astăzi pustii. Sau populate doar de bătrâni. Tinerii nu mai au ce face, nu mai au unde muncii, așa că vin toți aici. Și orașul devine și mai aglomerat, locuitorii și mai sufocați…
Mi-ar plăcea un compromis, să pot vedea stelele noaptea, să-mi pot bea cafeaua pe balcon dimineața, sau în curte, și să nu văd termopanele vecinului de la opt. Și mi-ar plăcea totuși, să am și unde să ies, unde să muncesc. Problema e că oriunde există oportunități, există și mulți oameni. Și paradisul ăsta al meu n-ar rezista doi ani fără să se umple și el de oameni în căutarea a ceva mai bun. Ar deveni alt oraș mare, altă problemă.
E un cerc vicios. Nimeni nu vrea să renunțe la locul lui în oraș. Așa că nimeni nu pleacă, așa că viața în provincie rămâne tot… prea liniștită. Evident, dacă ar trage mai mult tineret spre orașele mai mici, ar dispărea plictiseala. Dar pentru asta, avem nevoie de job-uri.
Și cum creăm job-uri într-un oraș mic? Trebuie să lărgim cercul, să ne împărțim pe un teren mai mare, dar ne e frică tuturor să nu ne pierdem.
Cine știe, poate cu toată nebunia asta cu lucratul online, oamenii n-o să mai aibă atâta nevoie să plece de-acasă…
Deși mă-ndoiesc. Poate-i prea târziu. Om fi deja condamnați să trăim în turnurile noastre de beton de-a pururi?
Discussion about this post