Acum fix 30 de ani, la 10 septembrie 1989, ceea ce pare o cursă banală între cele două maluri ale Dunării, între Galați și comuna Grindu, județul Tulcea, s-a transformat în cea mai mare tragedia navală românească din toate timpurile.
Nava Mogoșoaia, construită în anul 1975, care efectua curse regulate între cele două localități a pornit la ora 8.10 dimineața, pe o ceață cumplită, spre celălalt mal cu 246 pasageri și 9 membri ai echipajului, la bord.
În jurul orei 8.20 a fost lovită din plin de împingătorul convoiului de barje bulgăresc ”Peter Karamincev” și s-a scufundat în aproximativ 3 minute.Deși navele implicate în abordaj(ciocnirea neprevăzută a două sau ciocnirea unei nave de un obstacol) nu aveau viteze foarte mari, „Mogoşoaia“ a primit lovitura în plin, s-a aplecat brusc, apoi a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou, s-a răsturnat şi s-a scufundat într-un zgomot înfiorător de fiare rupte şi contorsionate, pe un fundal de urlete de panică, disperare şi groază.
Practic, convoiul bulgăresc a lovit în centru nava românească, a răsturnat-o și a încălecat-o scufundând-o.
Un comandant al navei ”Moldova”, aparținând Navrom Tulcea, Nicolae Giurgiuvanu își amintește că atunci a efectuat curse în zonă la puţin timp după scufundarea navei Mogoşoaia. „Mergeam cu bărcile după noi pentru a aduna cadavrele pe care le găseam în Dunăre. Unii s-au mai agăţat în ancore, întrucât nu-i vedea nimeni“, povesteşte el.
Acesta crede că tragedia nu s-ar fi produs dacă comandantul navei Mogoșoaia, Ion Postolache, nu ar fi încercat să evite convoiul de barje și l-ar fi lovit din plin.Șocul ar fi fost mare, câțiva pasageri s-ar fi ales cu capetele sparte, dar sigur nu ar fi fost morți deoarece navele de acest gen sunt făcute să reziste la un astfel de impact.
Doar 16 persoane aflate la bordul navei au reuşit să se salveze.
Vestea că „Mogoşoaia” s-a scufundat a căzut ca un trăsnet. Sute de familii au fost îndoliate. Autorităţile le-au chemat în port pe rudele victimelor, pentru a recunoaşte cadavrele. Pentru oameni, şocul provocat de vederea cadavrelor celor dragi a fost inimaginabil.
După o reţetă bine cunoscută, autorităţile comuniste au încercat să muşamalizeze catastrofa de pe Dunăre. În presă, la rubrica de „Fapt divers”, au fost publicate câteva rânduri:
„Duminică, 10 septembrie, pe Dunăre, în condiţii de vizibilitate redusă, o navă românească de pasageri s-a ciocnit cu un remorcher ce naviga sub pavilion bulgar. Ca urmare a ciocnirii, nava românească de pasageri s-a scufundat. Din cei 169 de pasageri şi 10 membri ai echipajului, au fost salvate 18 persoane. Operaţiunile de salvare continuă. La indicaţia conducerii partidului şi statului, personal a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, s-a constituit o comisie guvernamentală pentru a cerceta la faţa locului cauzele producerii accidentului“.
În cărţile care vorbesc despre tragedie este avansată cifra de 223 de morţi. Un singur lucru este cert: din echipajul vasului a scăpat doar Daniel-Laurenţiu Nenciu.
Vinovat de producerea catastrofei a fost declarat Gheorghi Petrov Anghelovski, comandantul împingătorului bulgăresc. El a fost arestat în aceeaşi lună, a executat două luni la închisoare, după care a fost extrădat în Bulgaria. Acolo, nu a mai stat nicio zi la puşcărie. În anul 1993, Justiţia din România l-a condamnat în lipsă pe Gheorghi Petrov Anghelovski la zece ani de închisoare pentru distrugere, motivând că nu a respectat regulile de navigaţie şi că manevra efectuată de acesta a provocat scufundarea navei-pasager „Mogoşoaia”.
Discussion about this post