Astăzi sărbătorim munții, aceste catedrale uriașe ale naturii, care se ridică deasupra noastră și ne ocrotesc, unde ne găsim alinarea și liniștea, și unde mergem când vrem parcă să ne regăsim pe noi înșine. Nu contează dacă ești aventurier, sau ți-e frică să te îndepărtezi prea tare de propria mașină.
Cu un lucru putem cădea cu toții de acord – munții sunt și vor fi mereu o bijuterie națională.
Bineînțeles, Ziua Muntelui în România nu e doar despre cât de frumoși sunt ei, cât de dragi nouă, cât de importanți în sufletul nostru. De fapt, e o zi stabilită pentru a atrage atenția cuvenită asuprea unor probleme din zona montană și pentru a ne încuraja pe noi să avem grijă, așa cum are și muntele de noi.
Zonele montane se confruntă cu sărăcie și izolare, din pădurile noastre iubite dispar anual aproape 9 milioane de metri cubi de lemn. E o cifră îngrozitor de mare, despre care nu face nimeni nimic.
Ne mândrim ca țară pentru că avem cea mai mare suprafață de pădure virgină din toată regiunea carpatică, doar 18% e protejată prin lege. În ritmul ăsta, peste 10 ani, nu vom mai avea motiv de mândrie, ci de rușine națională.
Zona montană are un potențial turistic uriaș, și ăsta ar trebui să fie încă un motiv care să ne încurajeze s-o tratăm cum se cuvine, să avem legi mai aspre de protejare. Asta pe lângă respectul pe care ar trebui să-l arătăm naturii în general.
Munții Carpați reprezintă al doilea cel mai lung lanț muntos din Europa, întrecuți doar de Munții Scandinaviei. Au o lungile de aproape 1500 km, dintre care mai bine de jumătate în România.
Crucea Caraiman, monument dedicat eroilor din Primul Război Mondial, la altitudinea de 2.291 de metri, e cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe vârf de munte.
Avem, în peștera Coliboaia, picturi cu o vechime de 32.000 de ani.
Avem nenumărate motive să iubim și să ocrotim muntele, fie ca măcar astăzi să ne amintim de ele.
Discussion about this post