Din punctul de vedere al unei iubitoare de cărți ca mine, trăim într-o lume incredibilă. Prin prisma tehnologiei, avem acces la cărți în absolut orice limbă, scrise în orice țară s de orice autor. Putem chiar să intrăm în contact direct cu autorii preferați prin intermediul platformelor de genul Twitter sau Instagram și putem strânge câte cărți ne dorim, atât cât ne ține portofelul.
Și totuși, nu pot să nu observ că astăzi, într-o Românie dominată de modele occidentale, și prin urmare, și de scriitori străini, ne uităm încet-încet propriul trecut, autorii români de odinioară care astăzi nu mai sunt „la modă”. Și odată cu ei, lăsăm sute de capodopere s-adune praf prin bibliotecă, în goana noastră după scriitori moderni. Și așa c-am hotărât să încep o serie de „recenzii” sau comentarii, dacă vreți, ale unor cărți superbe scrise chiar în limba noastră maternă.
Am citit de curând „Nuntă în cer” a lui Mircea Eliade, unul dintre autorii mei preferați. Am ajuns la ea într-o transă, rămasă încă îndrăgostită de capodopera sa, ”Noapte de Sânziene”, despre care poate că vom vorbi cândva.
Îmi doream cu disperare să citesc o carte care să-i semene și uite așa am ajuns la „Nuntă în cer”, o altă poveste car explorează mitul dragostei eterne, al sufletelor pereche și mai ales, al iubirii care se poate împlini doar prin moarte.
E o poveste de dragoste, sigur, dar una extrem de sobră, spusă chiar de un scriitor în prima parte. Autorul ne dă extrem de puține detalii despre contextul povestirii. El ne spune doar că tânărul și tristul Andrei Mavrodin îi povestește mai bătrânului său amic, Barbu Hasnaș, despre femeia pe care el o consideră iubirea vieții lui, Ileana (un nume care pare devenit laitmotiv al poveștilor lui Eliade), dar pe care el acum a pierdut-o. Îi mărturisește lui Hasnaș cât de mult s-au iubit și ce relație incredibilă au avut, considerată de mulți o relație ideală, chiar dacă pe amândoi îi bântuia o iubire a Ilenei din tinerețe. Însă iubirea lor se distruge în seara de Crăciun, când Ileana îl anunță pe Mavrodin că e însărcinată, iar acesta îi cere să întrerupă sarcina, argumentând că el nu se poate dedica și scrisului și unui copil. Într-un final, Ileana cedează, iar relația lor se sfârșește la scurt timp, cu dispariția misterioasă a femeii.
Eliade realizează un tablou perfect al artistului tulburat, îndrăgostit atât de munca sa cât și de o femeie adevărată, rămas prins undeva între ficțiune și realitate. Trucul cel mai ingenios al autorului e că tot speri la o reuniune miraculoasă, chiar dacă undeva, înțelegi pe măsură ce citești că așa ceva e imposibil.
Când Mavrodin își termină povestea, vine rândul lui Hasnaș să vorbească. Acesta îl compătimește pe tânăr și îi spune o poveste tulburător de similară, o relație cu o femeie mult mai tânără, cunoscută drept Lena, tot o iubire idilică, dar care se sfârșește tragic, în plecarea ei bruscă.
Hasnaș și Mavrodin sunt doi bărbați uniți atât de dragostea pentru aceeași femeie, cât și de suferința imensă pe care o împărtășesc, aceea a pierderii sufletului pereche. Oricât de mult ai vrea „să ții” cu unul dintre ei și să-i acorzi doar lui titlul de „iubirea vieții Ilenei”, nu poți. Pentru ambii bărbați, Ileana (sau Lena) a fost și va rămâne unica femeie, cea care le-a răscolit sufletul și le-a dat viața peste cap, cea care plecând, i-a lăsat doar niște biete fantome, încercând în zadar să-și recapete viața.
„Nuntă în cer” e o carte grea pentru că indiferent cine ești și de unde vii, e imposibil să nu te regăsești măcar puțin în personajele lui Eliade și simți, când o termini, că s-a terminat și ceva din tine. Poate o inocență, poate o dragoste mistuitoare.
„-Crezi că Ileana mai trăiește? Întrebă din nou Mavrodin, ridicând privirile.
– Nu, răspunse foarte încet celălalt. Nu mai trăiește…”
Pentru mine, acest schimb de replici conține însăși esența romanului și arată, încă o dată, măiestria lui Eliade, prin durerea căsăpitaore transmisă în atât de puține cuvinte.
Discussion about this post