Suntem oameni sau animale?

Toată lumea a tunat și a fulgerat duminică pe tema ursului din Harghita. O poveste tristă, într-adevăr, dar nici pe departe atât de tragică precum situația doctorului Camelia Smicală, care, în aceeași zi, lansa apeluri disperate din Finlanda, țară care i-a luat copiii cu forța din casă și i-a instituționalizat. Nimeni nu s-a sinchisit de calvarul pe care îl trăiesc această femeie și copiii ei din 2015 încoace. Nici unul dintre formatorii de opinie cu obrazul atât de subțire n-a mai urlat pe șapte voci că-i e rușine să se numească om. Nici premierul n-a ieșit să facă gălăgie așa cum a făcut pentru urs.
Ce contează o mamă care nu-și poate vedea copiii, ce contează niște copiii condamnați să crească printre străini, fără să existe măcar o hotărâre judecătorească în acest sens?
Sigur, e frumos să ții cu ursul, e moda eco, apărăm natura și alte lozinci, dar când este vorba de un om ca mine și ca tine, nu pasă nimănui.
Sincer, ce șanse să aibă un urs într-o lume în care oamenii se sfâșie între ei? Nu doar că nimeni nu se interesează de soarta acestor români năpăstuiți într-o țară care a făcut din „protecția copilului” o afacere foarte bănoasă, dar s-au găsit destui care să dea într-o femeie copleșită de durere – că de ce a plecat în străinătate și nici nu pare să fie cu Iohannis, așa că își merită soarta…
Pentru cei care nu înțeleg situația – Camelia Smicală este o mamă căreia i s-au luat copiii în mod abuziv. Maria, fetița, avea opt ani când a fost luată cu forța de lângă mama ei, iar băiatul, Mihai, avea nouă. Copiii aceștia sunt și ei niște ființe și suferă – nu 15 ore cât a agonizat bietul urs. Suferă de patru ani, patru ani în care ar fi fost normal să trăiască alături de mama lor.
Nimeni n-a făcut nimic pentru ei timp de patru ani – nici opinia publică și cu atât mai puțin autoritățile. Nici guvernele PSD, nici președintele Iohannis. Nu doar din lene, ci din mentalitatea de slugă cu care au guvernat România – doar n-o să ne certăm noi cu finlandezii pentru o femeie oarecare.
În acest moment situația familiei Smicală este disperată – după ce au cerut ajutorul ambasadei în vederea repatrierii (pe care nu l-au primit!), femeii i s-a pus în vedere să uite de copii, că nu o să-i mai vadă. Băiatul, Mihai, este fugit la un prieten de frica represaliilor, iar fata, Maria, este ținută în izolare și i s-a interzis să ia legătură până și cu avocatul.
Ar fi momentul să arătăm că suntem un popor, nu niște turme asmuțite una contra celeilalte și să apărăm acești oameni.

Europarlamentarul PSD Maria Grapini este printre puținii politicieni care s-au implicat în acest caz și nu de azi de ieri. Ei i s-au alăturat deputații PNL Daniel Gheorghe și Matei Dobrovie care au cerut Ministerului de Externe să iasă din amorțeală și să o sprijine pe Camelia Smicală în lupta sa pentru a-și recupera copiii. Ar fi bine să li se alăture și alții și să pună presiune pe instituțiile statului. Orientarea politică nu contează, nici calculele electorale n-ar trebui să conteze.
Ce bine ar fi dacă oamenii ar fi la fel de impresionați de suferința cruntă a unor semeni ai lor cum au fost de suferința cruntă a ursului rătăcit pe șosea…
Suntem oameni sau animale?