Parlamentul a găzduit sâmbătă ceremonia în cadrul căreia Klaus Iohannis și-a preluat al doilea mandat, eveniment ce a trecut aproape neobservat. Nici propagandiștii puterii nu s-au obosit să mimeze entuziasmul pentru această zi „istorică”. Mai mult decât atât, nici soția președintelui nu a participat la eveniment, ceea ce este, totuși foarte ciudat pentru o Românie normală.
Ar putea părea subiect de cancan, dar vorbim de o problemă de protocol.
În Occident, absența soției unui demnitar de la un asemenea moment ar da naștere la un munte de speculații. Este suficient să ne uităm la exemplul lui Donald Trump, în cazul căruia presa sare în aer dacă Melania Trump pare ușor îngândurată sau nu se ține de mână cu soțul. La britanici, de pildă, l-am văzut pe premierul Boris Johnson având-o permanent alături pe partenera de viață, cu care nici măcar nu este căsătorit.
În România post-revoluționară, umbra Elenei Ceaușescu i-a făcut pe mulți politicieni să-și lase nevestele acasă. De exemplu, Ion Iliescu se scuza mereu că soția este suferindă. Au trecut totuși 30 de ani de atunci, într-o Românie normală un președinte n-ar avea de ce să se ferească să-și aducă soția să-i fie alături într-un moment solemn.
Doamna Carmen Iohannis este o femeie în putere, am văzut-o cu toții în imaginile de la Washington ori de la Palatul Buckingham. Ce-i drept, una e să te tragi în poză cu Regina Marii Britanii și alta să pierzi două-trei ore pe la Parlamentul României.
Poate că un drum până la Parlament nu i s-a părut că merită deranjul ori poate este prinsă cu pregătirile de Crăciun, ca orice gospodină. Dacă ar fi să ne luăm după atitudinea liberalilor lui Iohannis față de Viorica Dăncilă, cam acolo consideră ei că este locul femeii, la cratiță.
Și totuși, doamna Carmen ar fi putut măcar să-i atragă atenția soțului să scoată papionul de la gât și să pună o cravată serioasă, că nu merge la nuntă și nici n-are față de Don Corleone.
Pe de altă parte, după ce am parcurs discursul rostit de K.W. Iohannis la învestitură e greu să o condamni pe soția sa că a stat acasă. Președintele și-a asumat o „schimbare radicală” a României, deși a avut deja cinci ani la dispoziție să tot schimbe lucrurile. Și cam atât.
Discussion about this post