Astăzi, 11 februarie 2020, se împlinesc 75 de ani de la încheierea conferinței de la Yalta, conferință care a pecetluit soarta frumoasei noastre țări în 1945. Sau cel puțin, așa credem. Cumva, ne-a rămas în amintirea colectivă că la Conferința de la Yalta ar fi fost împărțită, conform legendei, Europa pe un șervețel, drept urmare, tot în Crimeea s-ar fi stabilit și trecerea României sub conducere comunistă.
Însă un nou articol marca ActiveNews demontează această legendă populară, enumerând subiectele de discuție de la Conferință:
– Organizația Mondială (O.N.U.)
– Declarația asupra popoarelor eliberate
– Dezarmarea Germaniei; Zona de ocupație franceze și Consiliul de Control pentru Germania
– Reparații
– Mari criminali de război; Polonia; Iugoslavia; Frontiera italo-iugoslavă
– Frontiera italo-austriacă
– Relațiile bulgaro-iugoslave
– Europa de Sud-Est; Iran
– Întâlnirile celor trei miniștri de Externe
După cum se vede, România nu este printre ele, deoarece, relatează agenția de știri, soarta României fusese deja stabilită din octombrie 1944, într-o discuție între Iosef Stalin și Winston Churchill, în care faimosul prim-ministru britanic i-ar fi spus liderului soviet „hai să nu ne certăm pentru nimicuri” și a scris cu mâna sa că 90% din autoritate asupra României îi revenea Rusiei.
Însă întâlnirea de la Yalta a fost, să spunem picătura care a pus capac, discuția finală intre marii lideri, iar la nici o lună de la Conferința de la Yalta, au fost puse în aplicare noile reguli, rușii impunând, la 6 martie 1945, guvernul democratic condus de Petru Groza.
Comemorarea (pentru că nu îi putem spune altfel) Conferinței de la Yalta nu este însă singurul motiv de tristețe în istoria României. Tot astăzi, 11 februarie, cu 79 de ani înaintea întrunirii din Crimeea, un mare lider era forțat să abdice în noapte. Trezit din somn și amenințat cu pistolul la tâmplă, Alexandru Ioan Cuza, omul care reușise unirea României cu nici 7 ani înainte, semna cu lacrimi în ochi documentul prin care renunța la conducerea țării.
După aceasta, îmbrăcat în haine de civil pentru a nu fi recunoscut de populație, Cuza era scos din Palatul Cotroceni, aproape pe ascuns, și trecut prin mai multe rânduri de ostași întorși cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domnitor (o măsură de precauție de parte trădătorilor pentru a evita o potențială răscoală în rândurile soldaților).
Întors ulterior la Cotroceni pentru a semna o scrisoare prin care își explica abdicarea și în care promitea să nu încerce să-și recapete puterea în schimbul libertății de a călători, domnitorul care „a dat o singură Românie”, își lua rămas bun de la țara pe care cu atâta drag o slujise, prin cuvintele:
„Să dea Dumnezeu să îi meargă ţării mai bine fără mine, decât cu mine. Să trăiască România!”
Discussion about this post