Rar s-a întâmplat în istoria Franței ca un președinte să fie atât de urât de populație cum este cazul cu progresistul Emmanuel Macron. Ajuns abia la jumătatea mandatului, Macron se confruntă cu o cotă de popularitate jalnică, doar 25% dintre cetățeni îl mai sprijină, în timp ce restul nu doar că sunt nemulțumiți de prestația sa, dar îl urăsc cu patimă.
Cauza prăbușirii spectaculoase a lui Emmanuel Macron trebuie căutată în politica sa internă, dar și în cea externă.
Poleiala cu care s-a acoperit pentru a câștiga alegerile din 2017 s-a cojit repede, lăsând să se vadă paiața progresistă de dedesubt, pentru că Emmanuel Macron este, fără îndoială, tipul de politician neo-marxist pe care George Soros ar dori să-l vadă promovat peste tot. Nu întâmplător, moștenitorul imperiului, Alexander Soros, posta în urmă cu câteva luni o poză cu amicul Macron, cu mențiunea că s-a bucurat să stea de vorbă cu acesta, să afle ce mai e nou, așa ca între prietenii. Poate a trecut pe la Paris să-i lase și niște porunci de la tatăl său, căci George Soros are totuși o vârstă și nu-și mai permite să zboare de colo-colo.
Emmanuel Macron este întruchiparea politicianului neo-marxist modern, care predică socialismul, în timp ce veghează la interesele financiare ale protectorilor săi.
Înainte de-și forma un partid centrist din partea căruia a candidat la președinție, Macron a fost membru al Partidului Socialist, ceea ce însă nu l-a împiedicat să lucreze în domeniul investițiilor la firma Rothschild & Co.
Reformele pe care a încercat să le impună în Franța, cum ar fi cea a pensiilor, servesc exclusiv interesele marilor corporații și băncilor, refuzând în schimb cu îndârjire orice ține de domeniul asistenței sociale. Practic același gen de politică pe care încearcă să o impună și la noi guvernul condus de Ludovic Orban, chit că acesta din urmă n-are anvergura lui Emmanuel Macron. Dar amândoi servesc acelorași interese.
Faptul că Emmanuel Macron duce politica globalistă impusă de Soros este câte se poate de evident din politica sa externă. Macron este în mod constant anti-Trump, lucru care s-a văzut de pildă în recenta criză iraniană, când, după uciderea generalului Soleimani, primul lucru pe care l-a făcut Macron a fost să sune la Putin, un susținător al regimului de la Teheran. Macron spera probabil să se poată alia cu Putin pentru a-l critica pe Trump, ceea ce este o dovadă de naivitate politică. Liderul de la Kremlin este mult mai deștept și, la o adică, mai degrabă merge pe mâna lui Trump decât alături de globaliști.
Odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, Emmanuel Macron crede că a sosit timpul să se afirme. Într-un discurs rostit zilele trecute la Paris, el a avansat ideea ca Franța să asigure de-acum încolo Europei umbrela nucleară pe care o oferă în prezent Statele Unite.
După ce anul trecut a stârnit senzație cu declarația că „NATO este în moarte clinică”, Macron vine acum și le spune partenerilor europeni să se bazeze pe el. Pentru aceasta, europenii ar trebui să aleagă între SUA și Franța!
Acest aranjament ar conveni de minune Rusiei, care ar da orice să vadă redusă prezența militară americană în Europa.
Până la a-și pune Macron ideile în practică, calea e lungă și plină de necunoscute. Foarte important va fi cine va fi desemnat succesor al cancelarului Angela Merkel, printre candidații la șefia CDU figurând mai mulți conservatori, care la o adică nu s-ar jena să-l pună la punct pe liderul plin de tupeu de la Paris. Oricât de putere nucleară ar fi Franța, prietenia franco-germană funcționează atât timp cât vrea Berlinul…
În plus, Macron este confruntat cu spectrul următoarelor alegeri. Mai are doi ani până atunci, dar rivalii săi au ieșit deja la încălzire, dornici să-și ia revanșa și este greu de crezut că francezii se vor mai lăsa păcăliți și a doua oară.
Discussion about this post