Citind Anul gândirii magice în limba engleză, tot am încercat să găsesc un sinonim absolut al cuvântului grief. Nu am reușit să găsesc unul pe măsura așteptărilor probabil exagerate. E suficient, deci, de spus că grief corespunde unei tristeți, ba chiar depresii, intense cauzate în special de pierderea unei persoane dragi. Aceasta este tema centrală a cărții, publicată prima dată de editura Knopf în anul 2005, autoarea ei fiind Joan Didion.
Anul gândirii magice, tradusă și în limba română, se inspiră din anul care se succede morții lui John Gregory Dunne, soțul scriitoarei, de asemenea scriitor. Cartea a fost terminată, de altfel, la un an și o zi după ce scriitorul a murit. Cu câteva zile înainte de moartea acestuia, fiica celor doi, Quintana, era internată în spital în urma unei pneumonii care a degenerat într-un șoc septic.
Un soi de autobiografie, cartea a fost premiată în multiple rânduri, cel mai important premiu fiind Premiul Pulitzer. Fiica autoarei, Quintana Roo Dunne Michael, a murit de pancreatită în data de 26 august 2005, înainte de publicare, dar Joan Didion a anunțat că nu va revizui manuscrisul, dedicându-i acesteia o altă carte, Nopți albastre (Blue Nights). Anul gândirii magice a fost adaptată mai târziu pentru jocul pe scenă, tratând inclusiv moartea Quintanei.
Titlul trimite la modul aproape magic de a gândi cu care se confruntă Joan Didion în anul de după moartea soțului ei, un mod de a gândi pe care nimic nu pare să îl fi anticipat, o gândire de doliu ciudată. Stilul narativ de tip stream of consciousness al cărei pionieră a fost nimeni alta decât celebra Virginia Woolf, aici cu inserții din literatură și literatură de specialitate, își găsește o potrivire perfectă. Interesantă este și fereastra către viața cuplului care se finanțează aproape exclusiv din scris pe tot parcursul unei lungi căsnicii.
Discussion about this post