Geopolitica este o tablă de șah sau o partidă de poker. Cel puțin asta susținea Academicianul Mircea Malița în „Diplomația”. Nu departe de această concluzie era și Henry Kissinger, autorul „Diplomației” și fost consilier de securitate al câtorva lideri americani.
Conflicte „în oglindă” – 1956-1989
Se știe că în 1956, când a fost revoluție anti-sovietică în Ungaria (nu anti-comunistă), în Egipt, a avut loc Criza Suezului.
În anii 1967-1974, Junta Coloneilor la Atena, Războaiele israeliano-arabe s-au derulat în același timp cu Războiul din Vietnam
Războiul dintre Iran și Irak (1980-1988) și Războiul din Afghanistan (1979-1989) s-au derulat concomitent, cu SUA și URSS ca rivali în spatele combatanților oficiali.
Se știe că în 20 decembrie 1989, evenimentele din România au luat turnura decisivă pentru căderea lui Ceaușescu deși până atunci, cât de cât, represiunea dictatorului se desfășurase nu la cotele dorite de el, dar produsese victime.
La 20 decembrie 1989, SUA invadau Panama, punând capăt conducerii agentului lor adică al CIA; Manuel Noriega, care ”mișcase în front”.
Noul joc „în oglindă” România-Panama?
Se știe că SUA au cedat din 1977 până la finalul lui 1999 suveranitatea asupra Canalului Panama. Se știe că acum, România are un președinte care a forțat rămânerea la Cotroceni. Apropiați ai Președintelui Trump care se va instala pe 20 ianuarie 2025, la Casa Albă, deja arată cu degetul spre România că au fost anulate ilegal alegeri (Elon Musk, brațul economic al lui Trump și fiul lui Donald Trump) din cauza unei presupuse dar niciodată dovedite imixtiuni rusești.
Donald Trump a precizat că decât să vină China în Panama, mai bine reanexează Canalul pe care americanii l-au construit reluând la fnalul secolului XIX proiectul francez început în 1880 și abandonat. Canalul a fost gata în 1914. În 2010, nava cu numărul 1 milion tranzitase Canalul.
Așadar, cum se raportează politicienii români în fața unui posibil nou dublaj? Am amintit mai sus de Kissinger care a folosit canalul diplomatic de la București pentru ca Președintele SUA Nixon să reia dialogul și implicit relațiile diplomatice cu Mao Tze Dun, liderul Chinei comuniste.
Pe unde suntem noi în meciul acesta?
Orban Viktor joacă rolul „nealiniatului” Tito din anii 50-60, evident, cu sprijin rus, pe când Tito avusese sprijin occidental. În toată ecuația asta, pe unde se poziționează MAE sau Guvernul României?
Măcar vom putea să încercăm să creăm o punte de legătură între China și SUA? China în prezent este aliata Rusiei. Rusia se înțelege cu SUA sau, cel puțin se va înțelege după 20 ianuarie 2025. Rămâne să nu facem ca în 1936, când Titulescu spunea că dacă Germania și URSS se vor înțelege, va fi contra noastră acea înțelegere.
Singura chestiune care ar echilibra balanța ar fi reluarea dialogului China-SUA. Poate aici, am putea să ne oferim bunele oficii. Turcia, Elveția, Ungaria par să își aroge merite de negocieri. Arabia Saudită, Egipt încearcă să medieze între Hamas și Israel.
Pe unde este UE în meciul acesta?
În această ecuație, UE nu contează mai deloc. A te pune în spatele Bruxelles-ului ca să îți rezolvi politica externă e ca și cum te-ai urca într-un vagon de tren tras pe o linie moartă și a spera că vei ajunge la destinația la care te-ar duce trenul care trebuie de pe linia care trebuie.
UE nu va fi reprezentată la investitura lui Donald Trump. Este clar că UE, pe plan extern, ca forță nu mai contează. Asta pentru că NATO este forța militară, o forță care ascultă de SUA. Iar SUA cer acum 5% din PIB contribuție pentru apărare.
Așadar, în 2025, ne vom aștepta la multe, numai că trebuie să mai recitim lecțiile Istoriei…
Discussion about this post