Europa civilizată (constituită, cum am mai spus şi din ţări ale muştei coloniale pe căciulă de la Franţa, Olanda şi Spania, la Portugalia, Italia şi Belgia) este receptivă şi sensibilă la drama afgană şi, în general, a emigraţiei de necesitate din alte spaţii al spectrului terorii, războiului, morţii.

FUGARII TERORII ŞI DESTINAŢIILE LOR

Mi-au rămas pe retină din călătorii virtuale doi bătrâni, aşa zicând unui septuagenar care trăieşte şi se gospodăreşte singur de când se ştie la ţărmul sudic al Patagoniei chiliene, fără să ştie ce-i boala şi bucurându-se pentru norocul avut, iar al doilea, un alt solitar, dar al muntelui, trăitor în România şi deloc dornic să-şi părăsească, la fel ca şi chilianul, habitatul şi solitudinea aspră cu care s-a obişnuit.

E drept că, uneori, indiferent cât de legat eşti de plaiul natal, de gospodăria ta, eşti nevoit să pleci. Deportările multor semeni în Bărăganul suferinţelor sau refugiul unor fraţi din Basarabia sunt pilde care susţin invocata forţă majoră.

Cauzele luării lumii în cap pot fi multiple de la sărăcia lucie şi molimele mistuitoare la robia umilitoare şi războaiele nimicitoare. Experienţa exilului şi apoi al holocaustului îndurate de neamul lui Israel sunt cele mai grăitoare.

Mai încoace, în vremea noastră, în loc să dispară aceste tragedii generate de inegalitate şi dictatură, s-au acutizat, experimentele coloniale căpătând măşti parşive din partea metropolelor, dar mai ales, sub pretexte religioase (care ascund adesea alte râvne şi pohtiri) declanşarea marilor conflicte interetnice, interconfesionale şi vicinale (cu „sprijinul” unor exportatori de democraţie în teritorii şi la popoare cu tradiţii, inclusiv tribale, care de cele mai multe ori are efectul gazului turnat pe foc!), izbucnirea şi exacerbarea aşa ziselor războaie civile finalizate cu atentate şi destructurări statale în favoarea haosului managerial propice exploatărilor în orb (e.g. Libia, Irak, Siria şi, cel mai recent, în Afganistan), mai ales în lumea arabă măcinată de tabere rivale, fundamentalism islamic, terorism de stat, cutume retrograde şi jinduită de „lumea civilizată” din pricina bogăţiei de primă necesitate a aurului negru.

Aşa se face că disoluţia statală, ameninţările continue cu moartea, pierderea habitatelor, restricţionarea drepturilor primare, umilirea femeilor şi copiilor, secătuirea mijloacelor de subzistenţă, au generat şi generează fluxuri migraţioniste ale auto-exilului, ale refugiului, ale disperării.

E drept că Terra trebuia să fie casa tuturor, cetăţenii planetei fiind egali şi având dreptul de a-i popula uscatul, a-i cutreiera văzduhul, a-i iscodi sub-pământul şi a-i bântui mările şi oceanele pe drumurile deschise de marii descoperitori de noi lumi, navigatorii Columb, Magellan, Da Gama. Dar, după legea firii şi convieţuirii, oamenii – egali şi asemănători înde ei, că de aceea li se şi spune semeni! – se disting (încă de la legenda Turnului Babel!) între ei prin limbă şi, pe cale de consecinţă, prin teritorii zise, în majoritatea cazurilor ţări. Aceste spaţii statale, de-a lungul veacurilor au avut evoluţii diferite, multe imorale, abuzive, de forţă şi dictat, altele rămânând subdezvoltate din motive subiective, dar şi obiective.

Când, însă, la sărăcie, înapoiere, vitregii naturale, se adaugă certarea cu bombe, rafale ş-alte solii ale morţii, din partea puternicilor planetei balanţa dreptăţii, justiţiei, normalităţii se dezechilibrează total şi supravieţuitorii, la fel ca termitele din muşuroiul stricat de intemperii sau nesăbuinţa umană, pornesc degringolada refugiului. Cum e cazul acum când populaţia afgană greu încercată de comportamente aberante ale unor semeni care sub masca exacerbărilor religioase tradiţionale apdatate – de unde ştim noi aşa ceva, apropo de istoria naţională?! – au instituit teroarea şi asasinatul drept politică de stat, aşa încât a fost nevoie – oare?! – de intervenţia sovietică sau până mai ieri şi pe o perioada mai mare, de cea americană, respectiv NATO, căreia ne-am alăturat şi noi, însă, cum constată toată lume, fără sorţi de izbândă! Mai mult, regimul taliban (receptat de majoritatea statelor lumii drept fundamentalist, terorist, criminal – exemplele lor punitive cu pistoalele în pieţe publice, asupra femeilor şi a celor pe care-i consideră adversari sunt grăitoare în acest sens! – a reuşit să reseteze într-un spaţiu de timp minim bruma de democraţie ce se instaurase în statul asiatic. Din calea urgiei revanşarde, a răzbunărilor sângeroase populaţia debusolată, înfricată, înfometată a luat drumul exilului disperat.

Europa civilizată (constituită, cum am mai spus şi din ţări ale muştei coloniale pe căciulă de la Franţa, Olanda şi Spania, la Portugalia, Italia şi Belgia) este receptivă şi sensibilă la drama afgană şi, în general, a emigraţiei de necesitate din alte spaţii al spectrului terorii, războiului, morţii. Mai mult, ele, statele democraţiilor consolidate, cu sechele ale exploatării şi înrobirii coloniilor pe seama cărora au înflorit, fac şi repartiţii de refugiaţi pe state membre UE. Cel mai îndreptăţit să primească emigranţi, în cazul de faţă mi se pare a fi poporul de peste Atlantic, care, şi-a vădit incompetenţa managerială şi s-a retras ruşinos favorizând victoria aşa zişilor talibani ca exponenţi ai răului şi generatori ai exodului. Da, România şi toate ţările NATO care au participat ca parteneri militari în Afganistan, e normal să primească refugiaţi, chiar acei luptătorii fiind primii care să-i găzduiască pe cei pe care n-au reuşit să-i apere la ei acasă, cum a spus că fac ducându-se la Kabul şi Kandahar, de unde s-au întors primiţi şi răsplătiţi ca nişte învingători de mai marii statului român.

Nu agreez fuga din faţa greutăţilor, dictonul „ubi bene, ibi patria”, dar nici nu sunt pentru făcutului că plouă când semenii (de altă limbă şi obicei) sunt la ananghie. Partidul Neamul Românesc este o coagulare a patriotismului naţional, dar şi a convieţuirii în pace cu toate seminţiile lumii. În spiritul moralei strămoşeşti, a asumărilor parteneriale şi a apartenenţei la sistemul euro-atlantic, nu putem fi decât rezonanţi şi egali în hotărârile strategice consensuale, necum dictatoriale, în comportamentul de bun simţ şi omenie nu de directive progresist-globaliste ierarhizante, mai ales când, la rigoare, cantitatea de reproş al vinovăţiei şi de remuşcări ale păcatelor, în ceea ce ne priveşte ne situăm, e drept ca şi alte nedorite puncte obligatorii de trecere, la coada unui eventual top al imoralităţii.

În rest, poate că în al nouălea ceas, triumful raţiunii şi unitatea de voinţă a tuturor mai marilor şi mai tarilor planetei, din Est (China, Rusia, India, Iran, Israel fiind mai aproape de Afganistan şi Siria), dar şi din Vest (SUA, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Portugalia şi Spania) chit că sunt mai departe, dar asta nu le-mpiedică la o adică (aşa cum s-a văzut atâta amar de timp) să fie prezente cu maşinile lor zburătoare şi plutitoare de pace aducătoare. Aştept să fiu contrazis.

General (r) Prof. Univ. Dr.  Nicolae Rotaru

Vicepresedinte Partidul Neamul Romanesc