Oare ce este mai exact Francmasoneria? Mulți dintre dumneavoastră au auzit, măcar o dată, întâmplător sau nu despre acest așa zis „club elitist”, „organizație filantropică”.
De asemenea, mai mult ca sigur că aceste noțiuni v-au trezit interesul și, în mod cu totul aparte v-ați adresat multe întrebări sau ați început să puneți întrebări, să cercetați din pură curiozitate subiectul, căutând în tratate, cărți și chiar și în presă, mediu online amănunte care să vă edifice și să vă formeze o părere.
Una dintre multele întrebări rămase în suspensie, în mod cu totul special o constituie problema capitală care are legătură cu impunerea și acceptarea acestei organizații ca fiind capabilă de a fi considerată o religie, în sensul propriu – zis al termenului.
***
Din cele mai vechi timpuri, aproape orice instituție publică cunoscută a vizat în mod direct sau indirect omul. Astfel, prin formele sale mai mult sau mai puțin instituționalizate, religia a fost și continuă să fie o instituție publică.
Spre deosebire de alte instituții, din toate punctele de vedere, religia vizează omul în totalitatea lui, nicidecum trunchiat sau arbitrar. Din acest punct de vedere, se remarcă îndeosebi două aspecte majore pe care religia le are în vedere: originea și mai ales finalitatea omului.
În mod cu totul aparte și conștient, omul-ca ființă creată de către Dumnezeu trebuie să aibă o justificare a existenței sale pe pământ și totodată să împlinească sensul acestei existențe. De aici, o mulțime de exegeți, filosofi, teoreticieni au expus prin propriile sale puteri și /sau ajutați de puterea Harului atât evoluția cât și modul de comportare al omului între origine și finalitate. A fost, este și continuă să fie, de altfel, nu doar ceva care condiționează împlinirea scopului existenței sale în lume, ci chiar scopul propriu-zis. Fără a concluziona, nu este, așadar, indiferent religiei nici modul de comportare, modul de mișcare a omului între origine și scop.
De altfel, religia, printre multele sale atribute, trebuie să-l ajute pe orice om, ca să-l cunoască pe Dumnezeu, de aceea ea trebuie să fie conciliantă, să împace toate doctrinele religioase, mai naturală deci, mai accesibilă, interiorizată, sensibilă şi rezonabilă.
Numai că «noua Biserică invizibilă- pentru toţi adepţii, admiratorii şi/sau sponsorii care au frecventat această ocultă organizaţie- care au tot pledat «pierde noţiunea Divinului». Iar dovezile sunt imbatabile, din moment ce toţi aceşti nefericiţi se integrează noului mental al epocii promovat de «grupul restrâns» al moderatorilor, formatorilor şi promotorilor «noului discurs despre OM»
Afişarea şi impunerea unui nou ceremonial, de o relativă opulenţă, substituit reprezentărilor tradiţionale ale imagisticii instituţionalizate oficial constituie un alt argument care contravine „imaginii impecabile” pe care o au în societate.
(Franc)masoneria excelează în schimb, în mistere şi abstacţii încarnate în ritualuri şi simboluri care secularizează valori şi practici creştine străvechi, ca de exemplu: Templul, decorul interior rafinat, coloanele, pânza pictată cu templul lui Solomon, steaua pâlpâitoare, etc. De aceste simboluri se pot apropia, le pot decodifica şi înţelege şi cei care nu stăpânesc o cultură elevată.
Discursul religios al “experienţei mistice” masonice a adoptat extrem de rar un «vocabular deschis creştin», preferându-se, în cadrul comunicării, un limbaj dual rezultat din «câmpul confruntărilor» dintre mistică şi reflecţia raţională. Cert este că această damnată organizaţie ,care are planurile sale de înrobire şi distrugere a umanităţii, continuă cu asiduitate să promoveze un nou spaţiu comun de exprimare pentru „o nouă formă de religie”, substituită sacralităţii, din ce în ce mai teoretizată, care exprimă noi convingeri şi practici ce sfârşesc prin a intra în conflict cu teologia şi religia tradiţională creştină. În principiu, «sincretismul deist» exclude ateismul «care neagă şi distruge orice morală». Deismul masonic e „această religie generală asupra căreia toţi oamenii sunt de acord”.
Cu alte cuvinte, idealismul lor dimpreună cu propaganda intensificată rămâne atractiv deopotrivă şi pentru cler şi pentru filozofi. Întrunind în cadrul Ordinului o opinie cvasi-unanimă, deismul a exclus conflictele religioase şi interesele partizane, spiritul tolerant imprimându-i un caracter pacific. Aflat în avangarda luptei anticlericale, minimalizând religia tradiţională şi comportamentul religios, deismul a continuat să promoveze o morală teologică «purificată», mai mult laică, cu conotaţii anticreştine, contribuind la desacralizarea şi laicizarea societăţii. Condamnarea de către Biserică a (Franc)masoneriei nu a făcut decât să sporească interesul şi atractivitatea lojilor masonice, devenite tot mai «seducătoare» pentru spiritele independentiste şi raţionaliste.
Cu o deplină şi abilă făţărnicie, sociabilitatea masonică a exprimat etica «unei comunităţi de suflete alese, în interiorul unei lumi închise». Ea este mereu în căutarea unei «morale sănătoase», care să exprime, în numele valorilor individuale, aspiraţiile de perfecţiune umană. Dacă, „ordinele religioase au fost stabilite pentru a-i face pe oameni creştini perfecţi, ordinele militare pentru a inspira oamenilor dragostea pentru adevărata Glorie, atunci Ordinul francmasonilor este făcut pentru a forma Oameni, oameni amabili, buni cetăţeni, sau buni supuşi, inviolabili în promisiunile lor, fideli adoratori ai lui Dumnezeu, ai prieteniei, mai mult amatori de virtuţi decât de recompense”. (G. Gayot, La francmaçonnerie française, Textes et pratiques (XVIII-XIX siècles), Ed. Gallimard, Paris, 1991)
De asemenea, destinul manifest odată asumat, posedă chiar şi un «sâmbure» de mesianism: „Vrem să reunim pe toţi oamenii cu spirit luminat şi bune moravuri.”În ansamblu, «lupt» pentru virtuţile umane a vizat şi dezvoltat o serie de false argumente de etică a exigenţelor «modernizate şi secularizate» desprinse din burghezie.
Codul educativ etico-moral s-a bazat pe un set de valori şi principii pornind de la punerea în valoare a disciplinei de sine şi culturii individului. Aceste exigenţe au cam depăşit interesul strict al comunităţii masonice, devenind valori «discutate sau disputate» la nivelul unor eşantioane ale corpului social. Utilitatea lor pentru societate a devenit însă tot mai evidentă şi necesară. În numele valorilor morale «private», sociabilitatea masonică a recunoscut şi răspândit principii ce vor fi din ce în ce mai larg împărtăşite de societate. Ataşamentul şi angajarea faţă de unele virtuţi seculare (onoare, cinste) sunt asociate idealului, devotamentului sau cultului prieteniei (cu sinonimele uniune, fraternitate, înţelegere, concordie, armonie).
Sinceritatea, buna cuviinţă, plăcerea, cumpătarea, înţelepciunea fac parte din temele de dezbatere şi reflecţie ale atelierelor masonice. Ele se înscriu indirect în pledoaria pentru o nouă morală laică a existenţei, susţinută de noi repere valorice alternative de substituţie la austeritatea comportamentală promovată de biserică. Omul descoperă treptat nu numai plăcerea, ci şi ştiinţa de a trăi. În mod direct, aceste schimbări mentale şi comportamentale sunt susţinute prin organizarea în spaţiul public a unor sărbători populare, banchete, agape.
***
Bibliografie :
1.Margaret C. Jacob, Living the Enlightement: Freemasonry and Politics in Eighteenth-Century Europe, New-York, 1991.
2.Poulot, Les Lumiè, Ed. P.U.F., Paris, 2000.
3.D.Roche, La France des Lumières, Ed. Fayard, Paris, 1993.
4.É. SAUNIER, Encyclopédie de la Franc-Maçonnerie, Lib. Générale Française, Paris, 2000.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
***
Acest material a fost realizat de către Prof.Dr.Daniel Mihai redactor al BPNews. Toate drepturile rezervate!
Discussion about this post