„Învață engleză, maică, s-ajungi departe.”
E o mentalitate care parcă ne-a rămas de undeva de demult, dintr-un trecut în care visam la minunile Occidentului, la un tărâm de legendă, plin de posibilități. Îmi amintesc chiar și în copilăria mea, deci la vreo cincisprezece ani de la căderea comunismului deja, obsesia de a cunoaște limba engleză.
Mândria când nepoții tăi știau să spună lucruri pe care nici tu nu le înțelegeai. Nu o condamn, nu știu cât de bine te poți descurca în lumea asta nouă fără o engleză elementară măcar, și și eu, ca vorbitor fluent, mă uit tare lung când îmi spune cineva că el nu știe engleză.
Mă întreb cum se poate. Astăzi, comunicăm într-o rom-engleză furată, în mare parte, de pe meleaguri străine. Idolatrizăm oameni de foarte departe și așteptăm cu interes să vină un artist mare și pe la noi. Cum a fost Bon Jovi weekendul trecut, sau The Cure.
Urăsc termenul ăsta – artist mare. Adică artiștii noștri sunt mai puțini mari? Doar pentru că nu sunt cunoscuți pe tot globul? Mi se pare greșit să interpretezi lucrurile așa. Sunt o grămadă de artiști talentați, care scriu poezie curată și cântă versuri de care Mihai Eminescu ar fi mândru. Și le cântă în română. Asta îi face artiști mici?
Pe mine una, mă lasă rece când aud câte un artist român lălăind o engleză spartă, în speranța de a strânge mai multe vizualizări pe YouTube. Româna e o limbă melodioasă, bogată, pe care nu pot s-o compar cu engleza, româncă fiind.
Pentru mine, româna are atâtea subtilități, atâtea vorbe și înțelesuri unice. E o limbă aparte. Poate pentru că e a mea, e limba cu care m-am născut și în care mi-am spus primele cuvinte pe acest pământ.
Am mulți prieteni străini care nu cunosc româna aproape deloc și obișnuiam să le recomand melodii. Mă străduiam cum știam eu mai bine să le explic ce spune cântărețul și de ce e atât de incredibil. Adesea, ascult vreo trupă de la noi pe YouTube și găsesc un comentariu cu versurile traduse în engleză. O inițiativă frumoasă, dar cam fără rost.
Acum, nu mai prea recomand și când o fac, le spun din start că nu au cum să înțeleagă. Nu-i același lucru. Îmi dau seama că nimeni n-ar putea să-i explice unui străin de ce româna e frumoasă, chiar dacă străinul respectiv ar avea bunăvoința să învețe. Și mă entuziasmez în momentele alea că eu pot să înțeleg fără efort.
Mă bucur sincer că știu limba engleză. E o limbă frumoasă și cum am spus, necesară în ziua de azi. Dar dacă ar trebui să aleg, n-aș da româna mea de suflet nici într-un milion de ani.
Discussion about this post