Merg în fiecare an la Creative Fest, la Romexpo. Uneori cu prieteni, uneori cu familie, uneori singură. Asta nu prea contează, când ajungi, sentimentu-i același. E o familie mare, unică, și mereu mă lasă mască sentimentul. Nu, nu exagerez, dar poate aș putea să generalizez.
Ce scriu eu aici e adevărat despre multe concerte de la noi, despre fanii multor trupe în România. Am simțit același lucru și la Vița de Vie și la Carla’s Dreams, la Coma, la Alternosfera, la multe. Pentru mine, mersul la concerte în România e unic. Nu știu de ce. Am fost la multe concerte în afară și e mereu tare frumos, dar parcă nu-i familie.
Și mereu m-am gândit că la concertele trupelor de la noi merg mult mai des, poate de-aia mă simt mai „acasă”, pentru că-i văd pe oamenii ăștia mai mult, îi știu mai bine. Ei bine, uite că în seara asta mi-am schimbat părerea. Am fost la concertul Robin and the Backstabbers, din cadrul festivalului. Nu sunt trupa mea preferată, recunosc, știam doar vreo două melodii de la ei și cred că i-am mai văzut maxim o dată în viață. Dar am zis, de ce nu?
Oamenii au început la fix, lucru pe care eu una îl apreciez tare mult la un artist, mai ales pe așa căldură. Și din momentul în care au urcat băieții pe scenă, parcă m-am simțit altfel. Mi-am uitat gândurile, supărările, a zburat tot ce aveam în cap și am început să dansez și eu, chiar dacă nu știam melodiile.
Solistul Andrei Robin Proca a fost o apariție, cu pletele în vânt (mă rog, în briza tipică la treizeci și ceva de grade), cu ochelari de soare și cu vocea aia joasă. Prietenos, ca și cum eram toți niște amici adunați la un pahar, de vorbă, și fiecare cântec o poveste. Unele triste, unele amuzante. M-am trezit râzând și bucurându-mă ca și cum erau trupa mea favorită.
Din nou, sentimentul ăla de familie. Cu formația, dar mai ales, cu publicul. Zâmbetele împărtășite când îl auzeam pe vreun vecin strigând ceva deocheat, momentul ăla intim când simți pielea de găină și te uiți în stânga ta și vezi că și străinul de lângă tot așa. E frumos. Mai mult decât frumos.
E-aşa frumoasă viaţa,
De ce s-o iroseşti trăind?
…întreabă melodia „/în/îm/pre///ună” și într-adevăr, de ce?
Nu știu la ce s-au gândit băieții când au scris piesa și nici cuvântul împreună nu prea știu ce-o mai însemna. Dar știu că numai trăind, treci prin momente d-astea faine.
Așa că, s-o irosim în continuare, nu?
Mulțumesc, Robin and the Backstabbers 🙂
Discussion about this post