Teatru de repertoriu – a spus cineva Hamlet?

Cine era Hamlet? Și la urma urmei, de ce ne pasă?

Știu că în mod obișnuit, recenziile de teatru se fac după un spectacol. Autorul articolului asistă la o reprezentație, după le spune și celorlalți e frumos, mergeți și voi. Și uneori, ții minte și când mai vezi bilete la vânzare peste câteva săptămâni, îți amintești de articol și iei și tu.

Dar de multe ori, uiți și până se anunță următoarea reprezentație, parcă nu mai ai chef. Așa că mi-am propus să fac ceva puțin altfel. Vă spun dinainte de o piesă excelentă. Se joacă sâmbătă, pe 24 august, în cadrul Festivalului Undercloud și se numește ‘Teatru de repertoriu’.

Un tânăr și timid dramaturg este invitat de nevroticul manager, obsedat de Hamlet, al unui teatru de repertoriu, să discute despre piesa de debut a tânărului, dar discuția se transformă într-o întâlnire nebunească, în care confuzia comică și momentele aparent absurde se suprapun.

Eu am avut norocul de a vedea această piesă de două ori deja, o dată în varianta originală, o dată în adaptarea asta ce se joacă și sâmbătă, cu actorii Cristi Martin și Anghel Damian. E un spectacol incredibil la care râzi și plângi în același timp. E genul de spectacol după care ai nevoie de vreo oră de liniște în care să deslușești ce tocmai ai văzut.

N-ai să reușești și-ți vei dori să-l mai vezi o dată, și încă o dată, și încă o dată. Și vei găsi lucruri noi de apreciat și la a patra vizionare, te asigur.

‘Teatru de repertoriu’ nu e doar o simplă piesă de teatru, ci un dans, o coregrafie desăvârșită care ridică întrebări despre viață, despre familie și despre artă. E o joacă, și în același timp, e cât se poate de serios. E un spectacol la care devine greu să respiri, pentru că în pauza dintre două respirații, povestea deja s-a schimbat, ai pierdut o replică, un gest, o referire.

Știu, v-am panicat. V-am zis de Hamlet și deja vă gândiți cu groază că or fi trei ore de monoloage și aberații, dar nu-i deloc așa. E o poveste cât se poate de modernă și de relevantă lumii nebune în care trăim, iar cei doi actori sunt o plăcere de urmărit. Nu-i despre Hamlet. E despre mine, despre tine, despre ce înseamnă să fim noi. E o piesă de care te poți îndrăgosti la douăzeci de ani și la fel de ușor, la șaptezeci.

Ce să vă mai zic? Nu vreau să vă dau prea multe detalii, ca să nu vă stric surpriza. Vă spun doar că n-o să regretați și nici n-o să găsiți un mod mai bun de a cheltuii niște bănuți, sincer. Vă spun că eu prima oară când am văzut spectacolul aveam febră mare și mă simțeam foarte prost, și tot m-a dat pe spate.

Da, e bun. E foarte bun. Și nu, n-am niciun interes să-l promovez sau să fac reclamă, dar chiar cred că dacă am vedea cu toții mai mult teatru de calitate, am fi o societate mult mai fericită.

Sâmbătă, 24 august la Muzeul Țăranului Român. Bilete găsiți aici. Vizionare plăcută.