Cercetările sugerează că temperamentul, sau stilul propriu al unei persoane de a răspunde emoțional la mediul înconjurător, poate fi identificat chiar și la copiii de 4 luni. Acesta se măsoară arătând copiilor jucării simple, studiind modul în care reacționează. Teste simple făcute la 4 luni au arătat destul de constant că bebelușii care devin copleșiți sau îndurerați emoțional sunt cei mai susceptibili să devină timizi pe măsură ce îmbătrânesc. Acești bebeluși sunt foarte sensibili la orice tip de schimbare din mediul înconjurător și se pot supăra ușor chiar și prin cele mai de rutină activități, cum ar fi un sunet de sonerie sau o schimbare de scutec. În schimb, bebelușii care reacționează pozitiv la aceste schimbări sau nu reacționează deloc sunt cei mai susceptibili de a deveni foarte sociali.
În mod uimitor, această relație depășește copilăria timpurie, iar răspunsurile bebelușilor la vârsta de 4 luni prevăd cât de timizi sau sociali vor fi în adolescență. Diferențele dintre copiii preșcolari timizi și cei extrovertiți pot fi observate chiar în biologia lor și în creier, ceea ce sugerează că timiditatea are o bază biologică puternică și ar putea fi parte a personalității individului încă de la începutul vieții.
Doar pentru că temperamentul are o bază biologică nu înseamnă că este definitiv. Temperamentul unui copil se poate schimba, iar reacțiile negative ale bebelușilor la oameni, obiecte și situații noi pot deveni mai puțin extreme în timp. În plus, nu este nimic rău în a fi un pic timid. Mulți copii au nevoie de ceva timp pentru a se adapta la împrejurimile lor înainte de a fi gata să sară și să se alăture distracției. Cu toate acestea, există un subset de sugari, 10-15%, care sunt sensibili la extremă. Aceștia prezintă cel mai mare risc pentru dezvoltarea timidității, iar aproximativ 40% ar putea continua să dezvolte anxietate socială mai târziu în viață.
Așadar, dacă aveți un copil extrem de sensibil, există intervenții disponibile pentru a preveni dezvoltarea problemelor de anxietate socială. Pe deasupra, un stil de parenting susținător vă poate ajuta cu adevărat. Cercetările au arătat că riscul unui bebeluș de a deveni timid scade semnificativ atunci când au mame sensibile, care răspund în mod corespunzător nevoilor copilului. Așadar, chiar și pentru bebelușii care se supără ușor atunci când li se prezintă situații noi sau provocatoare, faptul că un părinte care răspunde nevoilor copilului poate acționa ca un tampon împotriva dezvoltării timidității sau a anxietății sociale.
În mod similar, părinții pot juca un rol în modul în care copiii timizi dezvoltă un sentiment de moralitate sau conștiință în timpul copilăriei. De exemplu, copiii care sunt timizi sau anxioși sunt susceptibili de a se supăra ușor atunci când sunt mustrați pentru încălcarea regulilor. Drept urmare, ei au nevoie de forme blânde de disciplină, întrucât sunt ușor făcuți să se simtă vinovați pentru greșelile lor. Copiii mai extrovertiți nu răspund întotdeauna la disciplin blândă și necesită mai multă atenție atunci când încalcă regulile, deoarece nu se simt ușor anxioși pe cont propriu.
În total, această cercetare sugerează că sămânța din care se dezvoltă personalitatea timidă are o bază biologică puternică. Dar, anatomia nu este destinul, iar dacă aveți un copil sensibil la orice tip de schimbare din mediul înconjurător, un parenting la fel de sensibil care permite copilului să se adapteze la lucruri noi în ritmul lor l-ar putea ajuta să se dezvolte frica ulterioară sau anxietate în situații sociale. Deși timiditatea are o bază biologică puternică, nu există nicio garanție că veți avea doi copii cu exact același temperament. S-ar putea să aveți un copil timid, neliniștit, urmat de un copil extrovertit, neînfricat. Dacă este cazul, este important să ne amintim că adaptarea stilului de parenting la nevoile unui copil este importantă, iar ceea ce funcționează pentru un temperament ar putea să nu funcționeze pentru următorul.
Discussion about this post