Campania electorală este în toi, dar dezbaterile de idei lipsesc cu desăvârșire. Cine sunt cu adevărat cei care ne cer iarăși votul și cum vor ei să ne reprezinte în lume? Pentru că acesta este una dintre atribuțiile fundamentale ale funcției – să ne reprezinte pe noi toți pe marea scenă a națiunilor. Cum ar trebui să o facă? În primul rând cu demnitate, demnitatea de a fi român. Un lucru pe care, desigur, e greu să-l pretinzi de la neamțul Iohannis. Dincolo de naționalitate, problema demnității, ca persoană, este una fundamentală și dacă ne uităm pe scena politică mai toți politicienii „de top” au mari lipsuri la acest capitol. Majoritatea sunt niște bieți lingăi dispuși să se gudure pe lângă oricine le-ar putea asigura ajungerea la putere.
De la securistul Băsescu nu prea aveai la ce să te aștepți și a recunoscut chiar el că atunci când mergea să ne reprezinte în cancelariile occidentale o făcea în genunchi. De la Iohannis, iarăși n-ai ce să ceri, atunci când apare pe la reuniuni internaționale zici că e parte din decor. Aproape că ți-l imaginezi cum sare în poziție de drepți când se întâmplă, rareori, să-i sune telefonul: ”Să trăiți, doamna Merkel!”
Cel mai trist este că astfel de exemple, venite de sus, tind să ne insufle și nouă mentalitatea păguboasă de slugă. Să ne ținem gura, să nu cumva să se supere pe noi Berlinul, Bruxelles-ul, ori, ferească Dumnezeu, Washingtonul. Chiar și atunci când nemții, americanii ori francezii vin să ne jefuiască țara pe față, președintele tace și ne face și nouă semn să plecăm capetele să nu se supere stăpânii pe noi.
În acest climat politic, foarte puțini sunt aceia care au curajul să spună, asemenea lui Eminescu, că datoria de căpătâi a președintelui României trebuie să fie „voințele noastre”. Președintele României trebuie să se gândească mai întâi la interesele românilor, chiar dacă asta ar însemna să se creeze ceva deranj la Bruxelles ori la Washington.
Ascultam zilele trecute un interviu cu candidatul Partidului Neamul Românesc, Ninel Peia, și parcă nu-mi venea să cred că mai există politicieni care au curajul să spună că așa nu se mai poate, că nu putem să continuăm cu mentalitatea de slugi. Timp de 30 de ani numai astfel de conducători am avut, lingăi care au vândut tot ce se putea vindea și au acceptat fără măcar a clipi tot ce ni s-a cerut din afară. Nu degeaba spune domnul Peia că țara a fost jefuită sistematic de toate bogățiile sale – „aurul verde, aurul galben și aurul negru”.
Vi-l puteți imagina pe Iohannis spunând așa ceva? Îl sună domnul Junker și șterge cu el pe jos! Nici cu doamna Dăncilă nu-mi e rușine. Cum s-a văzut propulsată în cursa pentru Cotroceni a dat fuga la Washington cu o lege nou-nouță privind exploatarea gazelor naturale, că americanii erau foarte supărați pe tema asta. Nici pe Dan Barna, cel nărăvit la fonduri europene, nu-l putem bănui că ar îndrăzni să apere interesele noastre, ale Românilor. Paleologu, cu tot aerul său de intelectual aristocrat, nu prea are de unde să pretindă că are demnitate din moment ce încearcă să ajungă în jilțul de la Cotroceni cățărat pe umerii lui Băsescu. Cât despre „omul” Diaconu, s-a văzut cam câtă demnitate are. Odată pierdut fotoliul călduț de europarlamentar și leafa pe măsură n-a avut nici o ezitare să se facă frate cu Ponta până trece puntea, sau cum o fi vorba aceea românească.
Iar dacă-i întrebi pe acești politicieni de ce merg lucrurile prost în România, o să-ți răspundă că de vină e corupția. Cel puțin în ultimii 15 ani numai asta am auzit, ne tot luptăm cu corupția, dar de schimbat nu se schimbă nimic. Poate că are dreptate Ninel Peia când spune: „România nu este o țară coruptă, este o țară jefuită!”
Cuvinte pe care nu o să le auzi niciodată de la lingăi precum Iohannis, Dăncilă ori Barna.
Discussion about this post