Se spune că timpul vindecă totul. Pentru un popor, însă, uitarea este cel mai mare dușman. Așa cum nu trebuie să ne uităm eroii și bravii conducători pe care i-am avut cândva, tot așa nu trebuie să-i uităm nici pe cei ce au făcut rău țării.
Au trecut cinci ani de când am scăpat de Băsescu și poate unii au uitat lunga vrajbă pe care marinarul-securist proțăpit în jilțul de la Cotroceni a semănat-o în țară.
Iohannis a fost mai discret, spre absent din viața publică, având însă grijă să iasă repede la atac ori de câte ori a simțit prilejul de a mai câștiga niște capital electoral. Chiar și azi a avut grijă să treacă pe la Colectiv cu o coroană de flori, că nu dădea din buzunarul lui oricum! (Mai pe seară a trecut și Barna cu o lumânare, că e băiat deștept și s-a prins cum merg lucrurile!)
IKlaus Iohannis ar fi putut să încerce să unească țara, dar cum nu i-ar fi fost de folos electoral a preluat și el partitura uitată probabil de Băsescu prin vreun sertar. Timp de cinci ani le-a dat apă la moară protestatarilor rezistoizi, pe care i-a scos în stradă ori de câte ori spera că e rost să dărâme guvernul! Să nu uităm că în epoca Iohannis discursul străzii a coborât la cel mai jos nivel intelectual din ultimii 30 de ani. Nu cred să mai existe țară în lume unde să iasă lumea în stradă și să strige ”M**e!”, indiferent la adresa cui sau cât de întemeiate ar fi motivele protestului… Iar când a considerat oportun, distinsul domn Iohannis n-a pregetat să apară și el printre protestatarii strigând măscări în plină stradă!
Cum zicea Nicolae Iorga: „Cine uită nu merită!”
Discussion about this post