Din punctul de vedere al unei iubitoare de cărți ca mine, trăim într-o lume incredibilă. Prin prisma tehnologiei, avem acces la cărți în absolut orice limbă, scrise în orice țară s de orice autor. Putem chiar să intrăm în contact direct cu autorii preferați prin intermediul platformelor de genul Twitter sau Instagram și putem strânge câte cărți ne dorim, atât cât ne ține portofelul.
Și totuși, nu pot să nu observ că astăzi, într-o Românie dominată de modele occidentale, și prin urmare, și de scriitori străini, ne uităm încet-încet propriul trecut, autorii români de odinioară care astăzi nu mai sunt „la modă”. Și odată cu ei, lăsăm sute de capodopere s-adune praf prin bibliotecă, în goana noastră după scriitori moderni. Și așa c-am hotărât să încep o serie de „recenzii” sau comentarii, dacă vreți, ale unor cărți superbe scrise chiar în limba noastră maternă.
Am citit undeva că asta i-ar fi fost cartea cea mai dragă maestrului Rebreanu și m-am bucurat teribil, pentru că n-am întâlnit până acum operă în patrimoniul nostru mai frumoasă decât „Adam și Eva”, cel puțin după părerea mea.
Povestea-n sine pare a fi simplă de când lumea, un bărbat ce-și caută aleasa, e prins într-o încercare necontenită de a se reuni cu sufletul său pereche, Eva, sau în cazul profesorului de filozofie Toma Novac, cu Ileana (un nume magic, pe semne, fiind și numele „alesei” în „Noaptea de Sânziene” a lui Mircea Eliade).
Cartea prezintă o succesiune de întâmplări, răsfirate de-a lungul a două mii de ani, în care cele două suflete se întâlnesc iar și iar, doar pentru a fi despărțite din nou, fără a-și consuma dragostea. E o poveste fără final fericit, deoarece asemeni lui Eliade, Liviu Rebreanu pare și el bântuit de ideea împlinirii prin moarte.
„Adam și Eva” e o călătorie, una tristă și dureroasă, chiar dacă subiectul e atât de imposibil de frumos. E o vizită pe meleagurile credinței – într-una dintre povești, această dragoste eternă devine una atipică, între călugărul german Adeodatus, care își regăsește sufletul pereche în însăși fecioara Maria, Maica Domnului, și drept urmare, își petrece timpul pedepsindu-se și chinuindu-se pentru „păcatul” său.
Opera lui Rebreanu, deși dureroasă, oferă un mesaj de speranță tuturor cititorilor, chiar și celor mai sceptici – persoana căutată poate (și trebuie) să existe undeva pe lumea asta, pur și simplu pentru că asta e ordinea firească a lucrurilor. În „Adam și Eva”, precum și în „ Noaptea de Sânziene”, întâlnirile dintre sufletele pereche sunt banale – într-o pădure, pe o stradă, momente trăite de fiecare dintre noi aproape zilnic, iar asta aducea ambele cărți cu picioarele pe pământ. Trecând din universul „imposibilului” în lumea noastră „banală”, dragostea eternă devine tangibilă.
„Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie din milioanele de femei. Adam și Eva!”
E o carte pe care orice român ar trebui s-o citească măcar o dată, ea îți redă încrederea în umanitate, speranța că iubirea există și amintește tuturor că dragostea adevărată e mai puternică decât timp, spațiu sau mortalitate.
Discussion about this post