Întâlnirea cu Hristos, despre care relatează autoarea, se transpune într-o mărturie vie, care este păstrată ca atare de actorii implicați în proiect, ducând publicul în vremuri de altădată, în locuri și întâmplări tulburătoare și copleșitoare. Spectacolul este un mod de a retrăi – artistic și religios – cutremurul duhovnicesc despre care a scris Olga Greceanu și de a atrage spectatorul într-o experiență care depășește cotidianul, umplându-l de sens. Astfel, se recuperează o dimensiune uitată a teatrului, și anume cea sacră, care leagă omul de divin.
”Urma pașilor Tăi…” este un gen al teatrului creștin sau confesional. Acest gen a început să se cristalizeze în spațiile ortodoxe ex-comuniste. Considerabil mai ieftin ca filmul, produsul teatral era firesc să beneficieze primul de libertatea de exprimare religioasă, câștigată în urmă cu trei decenii și pe care riscăm acum să o pierdem… Continuând tradiția marii literaturi de meditație existențial-religioasă ori pe cea a misterelor medievale de inspirație biblică sau hagiografică, spectacolul de teatru creștin rămâne, totuși, o prezență extrem de discretă în România. Mult mai bine l-a valorificat Rusia, care a reușit să întemeieze aproape în fiecare centru cultural studiouri de teatru ortodox profesioniste sau de amatori și să-i dedice și festivaluri, concentrând tot atâtea momente de efuziune ale spiritului popular și creștin.
În România fenomenul a început să prindă ușor, ușor. De câțiva ani, măcar în preajma Sfintelor Sărbători, posturile naționale de radio sau de televiziune, câte un studio teatral sau vreun grup de artiști independenți prezintă, punând suflet și dăruire, selecții de poezie creștină, dramatizări după fragmente din Evanghelie ori după (puțin cunoscute) texte religioase ale clasicilor literaturii, rareori un material dramaturgic inedit. Fenomenul are însă nevoie de mai multă promovare și mai multă mediatizare pentru a se schimba impresia de veșnic pionierat.
În această piesă, textul venerabilei pictorițe, Olga Greceanu, alternează filele jurnalului de pelerin, plin de observații atente și avizate, cu cele ale meditației moral-religioase pe tema Patimilor. Preluat de punerea în scenă a Elizei Bercu-Bodeanu în fragmente practic nemodificate, monologul Olgăi Greceanu este descompus într-o polifonie de voci – șapte: șase femei și un bărbat -, imaginând șapte personaje sau șapte ipostaze ale artistei pelerine, care preiau și reverberează în variațiuni emoționale vag nuanțate monodia sacră a aceleiași mari emoții mistice: descoperirea realității sensibile a pașilor Mântuitorului pe pământ.
Cei șapte actori, în marea lor majoritate, tineri și foarte talentați, dar cu un portofoliu bogat – Liliana Pană, Afrodita Androne, Vitalie Bantaş, Amalia Ciolan, Maria Radu, Ana-Maria Bercu şi Eliza Bercu-Bodeanu – provin de pe scenele bucureștene (în special a Teatrului Național, dar și a Teatrului Mic, a Teatrului Metropolis, ARCUB), de unde unitatea modului de construcție a personajelor, a căror sensibilitate la mister, extrovertită și copilăresc de spontană, dă prospețime și o anumită lejeritate spectacolului. Emoția mistică este exprimată mai mult prin explozie afectivă imediată, sonoră, decât prin tăcere.
Spectacolul se joacă la ARCUB, dar poate fi vizionat și la centre de întrajutorare creștină, și nu numai în aceste spații, actorii mergând acolo unde există dorință pentru trăire creștină.
Discussion about this post