14 decembrie 1989. Revoluția trebuia să înceapă la Iași

Asociația „14 Decembrie 1989” Iași, Primăria Municipiului Iași și Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 au organizat mai multe manifestări prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la începutul Revoluției Române din decembrie 1989. Programul manifestărilor a inclus o depunere de jerbe de flori la placa comemorativă din Piața Uniri, eveniment care a avut loc la ora 11.00.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica a declarat:

Astăzi dăm startul Revoluţiei Române aşa cum a fost şi acum 30 de ani. S+a cam tot ascuns acest adevăr istoric, Revoluţia a început la Iaşi. Sigur, nu au fost focuri de armă, victime dar oamenii care au protestat atunci, care au împrăştiat manifeste au fost arestaţi, există documente istorice.Vrem să amintim că Iaşul a dat startul Revoluţiei, vrem să facem şi o trecere în revistă, ce au însemnat cei 30 de ani, ce a fost bun, ce a fost rău, cum să mergem mai departe, care sunt lucrurile care trebuie abordate

Cu două zile înain­te de începutul evenimentelor la Ti­mi­şoara, mii de manifeste şi multe ape­­luri telefonice anonime anunţau posibila desfăşurare a unui miting an­ticeauşist în Piaţa Unirii, o zonă centrală a oraşului. Unul dintre aceşti intelectuali, cel care va de­veni şi creierul grupului şi ar fi trebuit să vorbeas­că participanţilor alături de alţii la o adunare de protest în Piaţa Unirii la 14 decembrie, a fost inginerul Ştefan Prutianu. Acesta propune cooptarea conspirativă a câte trei alte persoane, care, la rândul lor, anunţau alţi trei oameni de în­cre­dere, fără să ştie unul de altul.
Un alt in­giner care i se alătură, fiind conside­rat al doilea om în Frontul Popular Ro­mân (organizaţie a cărei bază a fost pu­să de grupul de ingineri ieşeni din ju­rul lui Prutianu), este Cassian Maria Spi­ridon.

Aceşti in­gi­neri, opt la nu­măr, îşi desfăşurau ac­ti­vitatea la principalele uzine ieşene: Cen­trul de Cer­cetare Ştiinţifică şi In­gi­nerie Tehnolo­gică (CCSITUMP) din cadrul Combina­tului de Utilaj Greu Ia­şi, întreprinde­rile Metalurgica şi Nicolina. Pentru a le insufla încredere, Prutianu a lansat ideea că în fruntea acţiunii se află un grup de universitari.

O imensă co­ma­sa­re a forţelor de represiune în zonă, lip­sa de curaj şi întârzierea sosirii unui semnal au dus la pasivitatea liderilor lo­cali ai „acţiunii”, la disiparea posibi­lelor sute de participanţi şi, în consecinţă, la înăbuşirea încă din faşă a po­sibilelor mişcări de protest ce ar fi pu­tut lua aceeaşi turnură ca în Banat. În ciuda acestui fapt, evenimentul este trecut în cărţile de istorie şi reven­di­cat de actorii principali ca punct de plecare al Revoluţiei Române.

Aceştia arată că principalul câştig al acţiunii a fost comasarea pentru câteva zile a unei bune părţi a forţelor de ordine la Iaşi şi deturnarea atenţiei de la alte focare ce stăteau să izbucnească în Vest şi la Bucureşti. Cert este că a fost o primă tentativă de a începe Re­vo­lu­ţia aici, mai ales că serviciile de infor­ma­ţii sovietice îşi desfăşurau activita­tea mult mai uşor la graniţa cu Moldova Sovietică.

De fapt, există surse care dau ca sigură prezenţa la Iaşi în acele zile (fapt neconfirmat încă de cei vi­zaţi) a lui Ion Iliescu şi Petre Roman: pri­mul s-ar fi aflat acasă la Victor Sur­du, celălalt la un seminar pe teme de „me­canică a fluidelor”. Însă nu s-a pu­tut confirma acest lucru de la cei doi. Vom şti, cu siguranţă, exact ce s-a întâmplat după ce întreaga documentaţie cu privire la eveniment va putea fi cercetată.

Acum, deşi au trecut 30 de ani, mulţi dintre cei care au participat la eveniment sau cunosc destule des­pre el preferă să nu vorbească. Princi­pa­lul motiv este, cum am arătat, acela că accesul la do­cumentele ce privesc acel episod al istoriei a fost şi este şi as­tăzi restrâns. Şi nici un istoric nu a încercat să-l aleagă ca temă, clarificând astfel unele lucruri şi înlăturând, fie şi parţial, aura de mister ce-l înconjoară. S-ar părea că nu se doreşte elucidarea celor petrecute atunci pentru că acest fapt ar scoate la iveală date ce nu convin celor care au preluat puterea în 1989.

Toate câte s-au povestit şi raportul comisiei parlamentare ce a cer­cetat (superficial) evenimentul an­che­tând o parte dintre participanţi, inclusiv forţele de ordine (în primii ani du­pă Revoluţie, concluzia în 1994), com­bat teoria unei revolte spontane în cazul Revoluţiei Române. Pentru că, în toamna anului 1989, la Iaşi s-a pus la cale, după metodele clasice, o cons­pi­raţie. S-ar părea că teza legată de „agenturile străine”, clamată de Ceau­şescu în acele zile, are o bază reală, şi că morţii Revoluţiei, oameni nevinovaţi căzuţi în numele libertăţii, zdruncină rău conştiinţele celor care au preluat puterea în 1989. „La 14 de­cem­brie 1989 era pregătită să iz­bu­c­nească la Iaşi o acţiune de protest anti­dic­tatorială, dar aceasta a fost înă­bu­şi­tă în faşă de organele de represiu­ne”, se arată în manualul „Istoria Ro­mâniei”, clasa a XII-a, apărut în 1994 la Editura „Didactică şi Pedagogică”.