Crăciunul e o perioadă a iubirii, în care contează mai mult să petrecem timp cu cei dragi decât să aruncăm bani pe cadouri scumpe sau să umplem masa cu mâncare. E un moment în care să fim împreună, și totuși, nu toți au această bucurie.
În Pastorala de Crăciun a Preasfințitului Părinte Macarie, Episcop al Europei de Nord, acesta a vorbit încă o dată despre cazul tragic al doctoriței românce Camelia Smicală, ai cărei copii au fost răpiți de lângă ea de statul finlandez în urmă cu patru ani și nici până în ziua de astăzi nu i s-a oferit un motiv adevărat sau vreo promisiune de reuniune. Părintele Macarie a vorbit de nenumărate ori despre acest caz despre care politicienii românii se fac că nu știu și o dau la întors în loc să explice concret de ce nu fac nimic pentru acești cetățeni români prinși într-un iad continuu într-o țară „civilizată”.
„Cum putem să-i învățăm pe copii mai bine dragostea creștină altfel decât făptuindu-o noi înșine? Suntem chemați cu toții să cultivăm sensibilitatea, să dăm dovadă de bunăvoire față de aproapele și de solidaritate față de cei care se află în suferințe. Să-i purtăm în rugăciunile noastre, să-i căutăm când sunt bolnavi și singuri, să le oferim umărul nostru când plâng și să ne bucurăm cu ei când se bucură. Să facem aceasta față de toți și să începem cu cei din jurul nostru, care au nevoie de noi. Iată, știm cu toții de necazurile prin care trece familia Cameliei-Mihaela Smicală, medicul român din Finlanda care stă separată de cei doi copii ai săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra. Tot ceea ce vor este să stea împreună și să se întoarcă în țară, însă aceste firești năzuințe nu le sunt îngăduite. Să ne rugăm cu toată osârdia pentru această familie și pentru toți cei care suferă din cauza separării, a singurătății, pentru toți care se simt abandonați și care nu se pot împărtăși de bucuriile simple, firești, ale vieții.”
PS Macarie a mai vorbit și despre suferința sa când vede dușmănia și ura care există astăzi în lume, cum ajungem adesea unul la gâtul celuilalt fără motiv și pare că am uitat învățăturile creștinești.
„ Cum dăm dovadă de pace, bunătate și bunăvoire între noi? Lumea întreagă, astăzi, dă în clocot, fierbe mânată parcă de o legiune de duhuri necurate care produc confuzie, tulburare și mânie. Națiuni întregi sunt divizate și mulți vorbesc insistent despre un război lăuntric generalizat, deocamdată fără arme, care alungă însă complet orice formă de pace socială și instituie o atmosferă sufocantă de vrajbă și ură. Noi, creștinii, am devenit țapii ispășitori ai tuturor relelor – reale sau închipuite – și din ce în ce mai mult se aud voci care cer amuțirea și marginalizarea noastră, spre a face loc unei așa-zise lumi noi a progresului și emancipării. Dar cum ne găsește pe noi, românii, acest Crăciun? E o foarte mare durere pentru mine, ca păstor duhovnicesc, să fiu martor al unor vremi de vrajbă și de ură între frați. Românii, în țară și în diaspora, care se luptă cu viața și cu nevoile, ajung de multe ori să se disprețuiască și să se urască din motive efemere. Asemenea lucruri nu sunt manifestări demne de un neam creștin.”
Discussion about this post