E greu de imaginat o lume în care România nu era România, sau cel puțin, nu se numea România. E mai puțin greu de imaginat o lume în care oamenii erau dezbinați și luptau între ei – asta a rămas, din păcate, o realitate chiar și în ziua de astăzi.
Mica Unire de la 1859 a marcat ziua în care vechile principate, Țara Românească și Moldova, s-au unit pentru a forma prima variantă a României pe care o cunoaștem astăzi. A fost, la vremea ei, o mișcare controversată, deoarece pe-atunci, datorită proximității geografice, ambele principate erau la mila Rusiei și a Imperiului Otoman, care nu doreau de nicio culoare o astfel de unire. La urma urmei, dezbinați, suntem mai ușor de controlat.
Însă situația Principatelor Române s-a schimbat în urma Războiului din Crimeea (1853-1856), în care Rusia a fost învinsă de Marile Puteri (Regatul Unit, Imperiul Francez, Imperiul Otoman și Regatul Sardiniei), lucru care a destabilizat puterea deținută și a permis, tot cu ajutorul Marilor Puteri, realizarea Unirii.
În 1856, după Război, Tratatul de Pace de la Paris ia niște decizii care vizau, printre altele, și principatele Țării Românești și Moldovei, cum ar fi anexarea județelor Cahul, Ismail și Blograd Moldovei. În 1857, Marile Puteri decid realizarea unui referendum în legătură cu unirea, referendum în cadrul căreia se încearcă falsificarea voturilor de către Nicolae Vogoride, caimacanul Moldovei aflat în slujba Imperiului Otoman.
Mârșăvia sa, însă, este descoperită și condamnată de către Marile Puteri, sunt organizate noi alegeri, în urma cărora toți se declară pentru unire și astfel ia naștere România (deși ea nu s-a numit așa decât după abdicarea lui Cuza). Trecuți acum din mâinile Rusiei în mâinile Marilor Puteri, românii își permit totuși o sfidare, alegându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn și în Moldova și în Țara Românească, o mișcare la care Puterile nu se așteptau, dar pe care au fost forțate să o accepte. Planul era ca România, deși unită, să-și păstreze capitale separate, anume la Iași și la București, precum și domnitori diferiți, pe același principiu că dezbinați, suntem mai ușor de manipulat.
Alexandru Ioan Cuza a obținut recunoașterea unirii pe plan internațional și a arătat tuturor țărilor ce-ar fi vrut să ne înrobească de ce sunt în stare românii.
Privind înapoi, e lesne de înțeles că Mica Unire a fost o mișcare politică, în care încă o dată, România a fost folosită drept pioni de țările mai puternice. Din nou, nu multe s-au schimbat, din păcate, însă putem cu toții învăța din sfidarea lui Cuza, că deși suntem „mici”, deși alții caută să profite de noi, tot suntem în stare de măreție.
Discussion about this post