Astăzi, luni, 10 februarie, se împlinesc 101 ani de la nașterea părintelui Iustin Pârvu, unul dintre cei mai respectați și cei mai iubiți duhovnici ai țării noastre. Părintele Iustin a fost, pentru toți cei ce l-au cunoscut, un veritabil sfânt, dedicându-și viața credinței în Domnul cât și neamului românesc, pe care l-a iubit teribil de mult.
Părintele Iustin Pârvu s-a născut în satul Poiana Largului, din comuna Călugăreni, în 1919, într-o familie incredibil de evlavioasă. Mama sa, Ana, îl ducea săptămânal la mânăstire, iar acesta a simțit încă din copilărie o apropriere cu Dumnezeu, iar în 1936, la frageda vârstă de 17 ani, a intrat la Mânăstirea Durău, sub îndrumarea spirituală a unor duhovnici dedicați, precum Părintele Pahomie, Părintele Domețian, Părintele Irinarh și Părintele Irimia Schivnicul.
Între 1942 și 1944, Părintele Pârvu este numit preot misionar pe Frontul de Est și participă, alături de Divizia 4 Vânători de Munte, la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial.
După război, acesta caută să își dedice din nou timpul studiilor bisericești, însă este condamnat, în 1948, la 12 ani de închisoare politică, trecând ani grei în închisorile comuniste, printre care și munca silnică în minele de la Baia Sprie și „reeducarea” din închisoarea Pitești.
În 1960, tocmai când urma să fie eliberat, Părintele Pârvu refuză să renunțe la credința în Dumnezeu, spunând că după ce va fi eliberat se va întoarce la studii, „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii !”, replică pentru care mai primește încă 4 ani de închisoare.
În cei aproape 17 ani de închisoare, însă, Părintele Pârvu nu s-a lăsat doborât de grelele încercări, ci dimpotrivă a spus ulterior că ar fi trăit „cea mai importantă experienţă pe care o poţi avea în timpul vieţii: să te cunoşti pe tine însuţi pe calea suferinţei”. În închisoare, acesta s-a ocupat de viața spirituală a celorlalți deținuți, ajutându-i să-și găsească speranța în credință, fiind ulterior numit „sfântul închisorilor comuniste”.
Este primit abia în 1966 la Mânăstirea Secu, unde slujește până în anul 1974. Între 1977 și 1989, acesta devine monah la Mânăstirea Bistrița, unde are domiciliul forțat sub supraveghere. În ciuda greutăților, Părintele Pârvu reușește să facă rai din ce are și declară, mai târziu, că aceasta a fost cea mia frumoasă perioadă din viața sa.
La doi ani de la Revoluție, el se întoarce în zona copilăriei sale, în satul Petru Vodă, unde întemeiază Mânăstirea Petru Vodă, închinată martirilor români din închisorile comuniste. La trecerea la Domnul, în 2013, Părintele Pârvu este înmormântat la Mânăstirea pe care chiar el, prin muncă și efort, a clădit-o.
Astăzi la mai bine de 100 de ani de la nașterea sa, Părintele Iustin Pârvu continuă să fie un exemplu al vieții credincioase și să dea speranță celor ce trec prin grele încercări în lumea asta.
Discussion about this post