7 ani fără Doamna de Fier a Marii Britanii și a Europei. Când vom mai avea asemenea lideri?

Margaret Thatcher a fost prima femeie premier din Marea Britanie, exercitând trei mandate consecutive (1979-1990). A fost una dintre personalităţile dominante de pe scena politică a Marii Britanii din secolul al XX-lea, fiind supranumită „Doamna de fier”, datorită politicilor sale fără compromis şi a capacităţii sale de a conduce.

Ideologia politică atribuită guvernelor Thatcher, denumita „Thatcherism”, îşi continuă influenţa şi în prezent. Margaret Thatcher a lăsat în urmă „’un brand în politică şi o serie de convingeri care încă rezonează de la Varşovia la Santiago şi până la Washington”, nota ”The Economist”, în 2013.
„A considerat că societăţile trebuie să-i încurajeze şi să-i recompenseze pe cei care-şi asumă riscuri, antreprenorii, ei fiind cei care creează bogăţia fără de care guvernele nu pot face nimic; să nu mai vorbim de ajutarea celor săraci. O ţară poate prospera doar prin încurajarea populaţiei să economisească şi să nu cheltuie mai mult decât câştigă.
Esenţa „Thacherismului” era reprezentată de un stat puternic şi o economie liberă”, mai evidenţia publicaţia citată.

Margaret Hilda Roberts s-a născut la 13 octombrie 1925, în Grantham, Lincolnshire. A studiat la Universitatea Oxford şi a devenit cercetător chimist.

Cariera și parcursul politic

În 1946, la Oxford, era preşedintele Asociaţiei Studenţilor Conservatori. În 1954, a început sa studieze Dreptul. A lucrat ca cercetătoare în industria chimică în perioada 1947-1951. În 1954, ca juristă, se specializează în legislaţia impozitelor. După doua tentative nereuşite, în 1950 şi 1951, a primit un mandat în circumscripţia electorală Finchley din nordul Londrei, în 1959. În octombrie 1961, intră în guvernul conservator condus de Harold Macmillan, ca secretar în Ministerul pensiilor şi asigurărilor sociale, păstrând această funcţie până la victoria în alegeri a laburiştilor, în octombrie 1964. În perioada 1964-1970, când conservatorii s-au aflat în opoziţie, Margaret Thatcher a deţinut mai multe funcţii în cabinetul alternativ al lui Edward Heath. După victoria conservatorilor în alegeri, la 23 iunie 1970, şi alegerea lui Heath ca premier,Thatcher primeşte portofoliul educaţiei. După înfrângerea conservatorilor în alegerile din 1974, Margaret Thatcher intră în competiţie cu Edward Heath pentru conducerea partidului şi câştigă poziţia de lider. În mai 1979, conservatorii au câştigat alegerile generale ajungând la putere, iar Margaret Thatcher a devenit premier.
Potrivit BBC, Margaret Thatcher a militat pentru privatizarea serviciilor şi întreprinderilor de stat, reformând sindicatele, reducând impozitele şi cheltuielile sociale. Implementarea politicilor sale a determinat reducerea inflaţiei, însă şomajul a crescut.

Margaret Thatcher a câştigat capital de încredere prin poziţia sa hotărâtă în războiul argentiniano-britanic privind insulele Falkland, încheiat în iunie 1982, prin capitularea trupelor argentiniene. Astfel, pe fondul unei opoziţii divizate, s-a bucurat de o victorie covârşitoare în alegerile din 1983.

În 1984, Margaret Thatcher a scăpat nevătămată din atentatul revendicat de Armata Republicană Irlandeză (IRA), care a avut loc la o conferinţă a Partidului Conservator, în Brighton.

În politica externă, Margaret Thatcher a păstrat o legatură strânsă cu preşedintele american Ronald Reagan, „bazată pe neîncrederea în comunism şi pe ideologia pieţei libere”, după cum arată BBC în notele biografice. De altfel, sovieticii au fost cei care au caracterizat-o drept „Doamna de fier”. Intransigenţa şi inflexibilitatea ei s-au manifestat şi în sprijinul acordat SUA, în 1986, în privinţa atacului asupra Libiei. În plus, în ciuda presiunilor crescânde din partea Commonwealth-ului şi a statelor din Comunitatea Economică Europeană, şi-a menţinut poziţia de opoziţie faţă de sancţiunile împotriva Africii de Sud. Vizita sa la Moscova, din martie 1987, a fost apreciată de presa britanică drept un triumf personal al premierului. Ca partizană a status quo-ului, s-a opus transformărilor dramatice în blocul răsăritean, şi, la început, chiar şi reunificării Germaniei. A triumfat din nou în alegerile din 1987, câştigând al treilea mandat. Însă, politicile sale controversate au creat diviziuni în interiorul Partidului Conservator.
În noiembrie 1990, a fost de acord să demisioneze, fiind succedată la conducerea partidului şi în funcţia de premier de John Major. În 1992, a părăsit Camera Comunelor. A primit titlul nobiliar de „lady”, iar în Camera Lorzilor a fost numită Baroneasa Thatcher de Kesteven. A continuat să susţină prelegeri şi conferinţe în întreaga lume. A creat Fundaţia Thatcher, pentru promovarea cauzei libertăţii politice şi economice, în special în ţările proaspăt eliberate din Europa Centrală şi de Est. În 1995, a devenit membră a Ordinului Jartierei.

În 2002, după o serie de atacuri cerebrale minore, Baroneasa Thatcher s-a retras din viaţa publica. Potrivit „The Independent”, ultimul său act politic a fost un mesaj adresat ziarului „The Sun”, în septembrie 2007, prin care susţinea apelul lansat de publicaţie la organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa Marii Britanii la UE.

A fost căsătorită, din 1951, cu Denis Thatcher (m. 2003), cu care a avut doi copii. A murit la 8 aprilie 2013, la vârsta de 87 de ani. Este și autoare de cărți: „In Defence of Freedom” (1986), „The Revival of Britain: Speeches on Home and European Affairs 1975-1988” (1989), „The Path To Power” (1995).