Regretatul Arhiepiscop Pimen, care a plecat la Ceruri miercuri, 20 mai, și a cărui înmormântare a strâns mii de oameni în stradă, avertiza în urmă cu 11 ani despre pericolele globalizării. În cadrul simpozionului „Decretul 410/1959- Moment de oprimare a monahismului românesc” din noiembrie 2009, desfășurat la Mânăstirea Secu, ÎPS Pimen a rostit următoarele:
„Așa cum mă vedeți și mă cunoașteți, mai mult sau mai puțin, am primit de la CNSAS statut de „colaborator al Securității”…Am citit câteva documente pe care le invocă…trebuie să rabd, să mă smeresc și nu peste mult timp adevărul sigur îl veți afla. Am încercat să consemnez ce a fost atunci în felul în care Maica Stareță Teofana a făcut-o.
Este interesant să te folosești de documentele întocmite de slujitorii Securității, dar îți mai trebuie ceva: să citești printre rânduri, iar aceasta depinde de cum citești. Ar fi interesant să se știe și cum erau acei oameni, acei tirani, ca oameni în viața de zi cu zi, nu vorbesc de ceea ce s-a petrecut în închisoare. Să cercetăm în lumina documentelor Securității, dar și în lumina unor mărturii ale celor care au trăit sau ale celor care au ucenicit pe lângă cei care au trăit acele evenimente tragice. Am citit vreo trei materiale din ziarul nostru Lumina și într-unul din numere, la sfârșit se consemna: „Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să nu mai vină peste noi, monahii, o prigoană cum a fost, dar să fim cu luare aminte să ne străduim ca viața monahală, viața duhovnicească să nu fie pândită de secularizare”. În perioada regimului comunist, referitor la măsurile îndreptate către monahi, erau situații peste puterile noastre, nu aveam încotro, însă, cu siguranță, stă în puterea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu cădem în mrejele secularizării care ne pândește clipă de clipă. Diavolul a încercat, n-a reușit în zona Uniunii Sovietice, iar acum s-a mutat în zona Uniunii Europene cu o firmă foarte atrăgătoare: globalizarea, deci unitatea, și în cadrul acestei globalizări este programul de secularizare pentru noi. Ce facem noi, cum întâmpinăm noi această primejdie? Aceasta este o problemă care trebuie discutată cu frica lui Dumnezeu.
În aceste vremuri vine, puțin, câte puțin, ispita. Una dintre cele mai mari ispite este secularizarea. Eu o văd, la vârsta mea, ca fiind o mare primejdie pentru conducătorul mănăstirii, pentru secretarul mănăstirii, pentru econom, pentru un viețuitor de rând care trebuie să se lepede de toată grija lumească. El nu știe, dar noi suntem datori să îndrumăm. E mare ispită, de noi depinde și totuși nu reușim și eu nu pot să-i condamn pe părintele stareț și pe maica stareță pentru că nici eu nu am putut să-i conving , și-i văd încoace și-ncolo. Este o secularizare și în multe aspecte. Și-mi cer iertare de la început până la pământ pentru ceea ce vreau să spun. Deci trăim o secularizare ca și cei din lume…cred că mă veți scuza la vârsta pe care o am. Când am intrat în sală aici și am văzut aceste sticle cu apă și pahare pentru fiecare am zis: „Aici suntem la Parlament!”. Este adevărat că ai nevoie, bolnav fiind, de un pahar de apă și o cană acolo, dar în dreptul fiecăruia eu știu dacă mai avem duhul acela al călugăriei? Asta e situația! Eu mă simt permanent sau vreau să mă simt permanent călugăr, pentru că e frumoasă viața aceasta de călugăr, viață de înger în trup cine poate să trăiască…Dar așa ne străduim fiecare!
Părintele Serapion Zaharia, care a fost la Neamț și care este acum prezent cu noi, el are o memorie foarte bună, să povestească așa cum a fost, ca să călcăm cu picioarele pe pământ, să vedem prin ce primejdii am trecut și cum Dumnezeu ne-a ajutat.
Părintele Stăniloaie, Dumnezeu să-l ierte, face distincție între ispită și încercare. Încercarea vine de la Dumnezeu, însă, în ceea ce privește ispita noi suntem autorii pentru că cedăm puțin câte puțin, pentru că tot puțin câte puțin vine cel rău.
Așadar, să luptăm și cu unele și cu altele, dar mai ales cu ispitele și cred că prin ceea ce au trecut cei care au părăsit mănăstirea și mai ales cei care au înfundat pușcăriile au rezistat și prin faptul că viața creștină nu poate fi lipsită de necazuri, de încercări, de ispite, de aceea trebuie să ne străduim cât putem. Aceasta este viața creștină, pentru că așa cum scrie Sfântul apostol Pavel „al vostru este nu numai a crede în Hristos, ci și a pătimi pentru Hristos”. Prin multe necazuri trebuie să trecem ca să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Mântuitorul a spus: „În lume multe necazuri veți avea, dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). Prin urmare, să luăm aminte și să biruim și noi lumea păcatului”.
Discussion about this post